Conspiraţionismul este credinţa în una sau mai multe teorii conspiraţioniste, teorii care în mod evident nu pot fi dovedite, pentru că atunci n-ar mai fi vorba de teorii conspiraţioniste, ci de fapte asupra cărora toată lumea e de acord.
Le ştim foarte bine:
- Suntem cu toţii conduşi de evrei/masoni/etc.
- Defapt omul n-a ajuns pe Lună.
- Anumite guverne au luat legătura cu extratereştrii.
- Căderea turnurilor gemene a fost orchestrată de guvernul american.
- Şi aşa mai departe…
Diverse sondeje de opinie au arătat că o persoană care crede într-o anume teorie a conspiraţiei tinde să creadă şi în altele, iar pe de altă parte, o persoană care nu crede într-o anumită teorie a conspiraţiei, tinde să nu creadă nici în altele.
Printre originile psihologice ale conspiraţionismului, psihologii au sugerat căutarea pentru un scop în viaţă.
De asemenea, e de remarcat că, indiferent dacă grupul de conspiratori e perceput ca fiind ostil sau nu, adesea se găseşte şi un element de siguranţă în existenţa lui. Oferă mai multă consolare să te gândeşti că toate complicaţiile şi frământările umanităţii sunt puse la cale de fiinţe umane decât că sunt rezultatul unor factori dincolo de controlul uman. Oferă mai multă consolare să te gândeşti că ele nu sunt aleatoare, ci sunt ordonate de către o inteligenţă umană.
Dacă este implicat un grup de conspiratori, atunci există întotdeauna speranţa că aceştia ar putea fi daţi jos de la putere, sau că te-ai putea alătura lor şi deţine şi tu aceeaşi putere.
Dusă la extrem, credinţa în teorii conspiraţioniste ţine de psihologia clinică, şi este un semn de schizofrenie (în special schizofrenie de tip paranoic).
Christopher Hitchens numeşte teoriile conspiraţioniste “gazele de eşapament ale libertăţii de exprimare”, produsul inevitabil a unui volum mare de informaţie care circulă printre un mare număr de oameni.
Se cheamă teorii conspiraţioniste pentru că nu se stie sigur. Există o tabără care zice DA şi una care zice NU, fiecare cu argumentele ei. La fel ca şi in cazul existenţei lui Dumnezeu, se poate dezbate la infinit aducându-se argumente pro si contra, dar fără să se ajungă la o concluzie certă. Eu am renunţat de multă vreme să port dezbateri de acest gen. Mi se par a fi destul de ineficiente.
Iar în ceea ce priveşte conducerea lumii, nu cred ca ea să fie în mânile nici unui grup de conspiratori, ci se cam întâmplă la vedere: Organizaţia Mondială a Comerţului, Banca Mondială, G8, şi toate cele care se întâlnesc periodic pentru a pune lumea la cale. Şi ei chiar recunosc că asta fac (sau cel puţin asta încearcă să facă, pentru că nu au nici pe departe un control absolut).
Astea sunt toate nişte asociaţii nedemocratice. În interesul cui iau ei deciziile? Cine i-a ales în rolul de conducători ai lumii? Nimeni nu ştie.
Încrederea în conducători
Până acum ceva vreme priveam cu ochi nu foarte buni teoriile conspiraționiste, dar de curând mi-am dat seama că în ultima vreme are loc o adevărată explozie de teorii ale conspirației, și că ăsta-i sunt un semn foarte bun, indiferent dacă sunt adevărate sau nu. Este un semn că oamenii au tot mai puțină încredere în conducătorii lor.
Și așa ceva chiar merită susținut. Așadar:
Toate astea sunt adevărate. Nu vă încredeți în conducători.