Am dat de curând peste un studiu care confirmă vechea presupunere cum că uneltele sunt reprezentate de către creierul uman ca şi părţi temporare ale corpului.
În studiul cu pricina, subiecţilor li s-a dat să folosească un braţ mecanic. După ce l-au folosit şi numai câteva minute, aceştia s-au comportat o vreme ca şi cum braţul lor ar fi fost mai lung decât este în realitate. În plus, subiecţii au perceput atingeri între vârful degetelor şi cot ca fiind mult mai distanţate decât sunt în realitate.
După folosirea braţului mecanic, subiecţii au continuat să-şi folosească braţul biologic cu succes, dar îndeplineau diverse sarcini în mod diferit decât le îndeplineau înainte de folosirea uneltei, şi cu viteză mai mică, până când se obişnuiau cu noua dimensiune a braţului (cea normală).
Acesta pare a fi un proces prin care trecem într-una fără să ne dăm seama. Odată ce o unealtă este integrată în imaginea corpului din creier, aceasta poate fi manevrată şi controlată ca şi cum ar fi o parte a corpului.
Aşadar uneltele schimbă modul în care mintea percepe corpul. În plus ştim dinainte că mintea şi corpul se influenţează reciproc tot timpul. Noutatea constă în faptul că acum intră în scenă şi uneltele ca făcând parte din acest tot unitar care înseamnă om.
Ce înseamnă asta? Că uneltele pe care le folosim schimbă ceea ce suntem. O idee de ţinut minte.
Tehnologia
În finalul articolului despre Natură, am explicat cum că Natura este mai degrabă un construct cultural decât o entitate existentă, şi cam la fel stă treaba şi cu conceptele de “natural” şi “artificial”. După cum zice prima lege a termodinamicii, nici materia şi nici energia nu pot fi create din nimic şi nu pot fi nici distruse, ci în schimb este vorba de o continuă transformare dintr-o formă în alta.
Totuşi, nu se poate nega faptul că anumite obiecte, cum ar fi de exemplu microprocesoarele din calculatoare au fost destul de mult transformate de om. Un microprocesor este defapt nisip (siliciu) prelucrat. Până la urma urmei, cred că ai putea reduce şi Internetul la elementele din care este construit: nisip, petrol, pietre, etc.
Ce mă gândeam mai demult?
Că un om poate să aibe doar o cantitate limitată de interacţiune cu exteriorul. Dacă interacţionează mai mult cu x, va trebui să interacţioneze mai puţin cu celelalte chestii.
Noi interacţionăm din ce în ce mai mult cu obiecte pe care le-am prelucrat foarte mult (tehnologie), şi din ce în ce mai puţin cu obiecte neprelucrate foarte mult de noi (copaci, iarbă, râme).
Problema este că omul a evoluat timp de 200 de mii de ani pentru a funcţiona într-un mediu nu foarte mult prelucrat de el, şi explozia asta tehnologică a avut loc foarte de curând, aş zice că începând cu Revoluţia Industrială.
Acuma, ştiu că omul este foarte adaptabil, dar cred că şi adaptabilitatea asta are o limită. Oare am putea să trăim doar pe Internet? Şi dacă am putea, cât de bine ne-am simţi?
Na… în sfârşit. Nu spun că tehnologia este rea, doar că poate evoluează prea repede pentru a ne putea adapta la ea aşa de bine cum aş vrea eu.