Testul oglinzii este o metodă de a determina conştiinţa de sine.

Pe scurt, testul constă în a afla dacă un animal îşi recunoaşte reflexia din oglindă ca fiind o imagine a sa.

Două pete de culoare inodore sunt amplasate pe corpul animalului fără ca acesta să ştie. Pata de test este amplasată într-o zonă pe care animalul să o poată vedea în faţa unei oglinzi, iar cea de-a doua pată este amplasată într-un loc pe care animalul nu poate să-l vadă.

Apoi se observă dacă animalul reacţionează într-o manieră din care să rezulte că este conştient de faptul că pata de test se află pe corpul său, în vreme ce ignoră complet cea de-a doua pată pe care nu o poate vedea deloc. De exemplu, o reacţie din care să rezulte asta ar fi ajustarea poziţiei corpului pentru a vedea mai bine pata, sau atingerea petei în timp ce se uită în oglindă.

Până acum se cunosc următoarele specii care trec testul oglinzii: toate speciile de hominizi (cimpanzeul, urangutanul, gorila şi omul), delfinul, orca, elefantul şi coţofana.

Testul oglinzii a primit şi unele critici de-a lungul anilor, dar totuşi pare a fi cea mai eficientă metodă de a testa conştiinţa de sine.

Am dat de curând peste un studiu care confirmă vechea presupunere cum că uneltele sunt reprezentate de către creierul uman ca şi părţi temporare ale corpului.

În studiul cu pricina, subiecţilor li s-a dat să folosească un braţ mecanic. După ce l-au folosit şi numai câteva minute, aceştia s-au comportat o vreme ca şi cum braţul lor ar fi fost mai lung decât este în realitate. În plus, subiecţii au perceput atingeri între vârful degetelor şi cot ca fiind mult mai distanţate decât sunt în realitate.

După folosirea braţului mecanic, subiecţii au continuat să-şi folosească braţul biologic cu succes, dar îndeplineau diverse sarcini în mod diferit decât le îndeplineau înainte de folosirea uneltei, şi cu viteză mai mică, până când se obişnuiau cu noua dimensiune a braţului (cea normală).

Acesta pare a fi un proces prin care trecem într-una fără să ne dăm seama. Odată ce o unealtă este integrată în imaginea corpului din creier, aceasta poate fi manevrată şi controlată ca şi cum ar fi o parte a corpului.

Aşadar uneltele schimbă modul în care mintea percepe corpul. În plus ştim dinainte că mintea şi corpul se influenţează reciproc tot timpul. Noutatea constă în faptul că acum intră în scenă şi uneltele ca făcând parte din acest tot unitar care înseamnă om.

Ce înseamnă asta? Că uneltele pe care le folosim schimbă ceea ce suntem. O idee de ţinut minte.