Scriu articolul ăsta pe de o parte ca și comentariu la ultimul articol al lui Pai Mei, dar și inspirat de un citat de-al lui Jung pe care l-am citit de curând, și care mi-a rămas cumva în minte: Pendulul minții oscilează între sens și nonsens, nu între bine și rău.

Despre pe “bine și rău” nu mai am chef să vorbesc. Punctul meu de vedere ar trebui să fie destul de clar pentru cei care mă citesc: binele și răul sunt simple constructe culturale, foarte relative.

Vreau în schimb să vorbesc puțin despre “sens și nonsens”. Lumea din jur este din ce în ce mai lipsită de sens pentru oamenii culturii noastre, de unde și criza finală cu care această cultură se confruntă: colapsul valorilor.

Acest colaps vine din simplul fapt că valorile care stau la baza culturii noastre se dovedesc tot mai acut a nu fi în concordanță cu lumea în care trăim.

Despre ce valori vorbesc? Încă de mici copii știm cu toții că lumea există pentru om și că omul există pentru a o cuceri și a o conduce. Iar asta a fost o perspectivă care a avut foarte mult sens pentru noi până acum câțiva zeci de ani.

Dacă cineva ar trebui să fixeze o dată pentru începutul acestui colaps, atunci probabil că ar fi 1962, anul în care Rachel Carson a publicat Primăvară tăcută. De atunci a devenit din ce în ce mai evident faptul că acest război împotriva lumii pe care îl purtăm de zece mii de ani nu are cum să se termine bine pentru noi și că această manie a controlului a fost o idee proastă încă de la început.

Însă nu e nevoie să fii preocupat de mediul înconjurător pentru a vedea semne ale colapsului peste tot. Dependența de droguri, criminalitatea, sinuciderile, toate în creștere, în special printre tineri. În cealaltă extremă, avem oameni așa lipsiți de motivație încât au nevoie de oratori motivaționali doar pentru a mai putea merge încă o zi la serviciu. Vieți lipsite de sens. Colapsul este aici.

E vremea pentru ceva nou, pentru un nou sistem de valori, pentru o nouă perspectivă asupra lumii.