În principiu s-ar părea că revoluțiile au mare nevoie de sex-simboluri. Ilustrație de Irina.
Când cineva se alătură unei revoluții, de orice fel ar fi ea, este răsplătit în moneda revoluției respective, sau cel puțin speră acest lucru. Să explic.
Moneda revoluțiilor spirituale este salvarea sufletului, iar cei care se alătură respectivelor revoluții sunt răsplătiți în moneda respectivă. Revoluțiile spirituale sunt necesare pentru salvarea sufletului. Toată lumea o știe.
Moneda revoluțiilor sociale este egalitatea socială, iar cei care se alătură acestor revoluții sunt răsplătiți în moneda cu pricina. Revoluțiile sociale sunt necesare pentru a obține egalitate socială.
Moneda aduce bunăstare, stare de bine. Asta e ceea ce vrem cu toții.
Fără a face legătura că și religiile încep ca și revoluții, revoluții spirituale, totuși Daniel Quinn surprinde o analogie interesantă în Beyond Civilization:
French philosopher Simone Weil disagreed with Marx, saying that revolution, not religion, is the opium of the masses. Shame on them both for not understanding people and their drugs better. Religion is a barbiturate, dulling the pain and putting you to sleep. Revolution is an amphetamine, revving you up and making you feel powerful. When people have nothing else going for them, they’ll grab either one — or both.
Probabil cei care mă citesc de mai mult timp intuiesc în ce direcție o va lua acum articolul. Care-i revoluția care mă interesează cel mai mult pe mine? Revoluția Agricolă din Neolitic, evenimentul care a dat naștere culturii noastre, revoluție care continuă să ne domine existența, cu toate că nu foarte mulți se gândesc adesea la treaba asta.
Ce nu merge?
Ce nu merge aici? Ce n-a mers încă de la început?
Răspunsul copleşitor în cultura noastră este că omul e fundamental defect. După câte se pare, dintre toate speciile de pe planetă, doar una s-a nimerit să fie defectă, şi din păcate este chiar specia noastră.
Ar fi util de aflat cum anume au ajuns oamenii culturii noastre la concluzia că specia umană în general este fundamental defectă.
Până foarte de curând se credea că istoria civilizaţiei noastre este sinonimă cu istoria umanităţii, că a construi civilizaţii este la fel de instinctiv pentru oameni cum este construitul de muşuroaie pentru furnici.
De fapt, când primii exploratori au întâlnit popoare de vânători-culegători, toată lumea era de părere că aceştia au degenerat cumva de la starea noastră naturală de oameni civilizaţi. Nici măcar nu bănuiau că aveau în faţă oameni care trăiau aşa cum au trăit oamenii de când au apărut, de 200.000 de ani.
De menţionat e şi că acum 500 de ani, mai mult de jumătate din suprafaţa globului încă era locuită de oameni care trăiau la fel.
Aşadar, cei care au concluzionat că omul este fundamental defect, priveau doar istoria civilizaţiei noastre, veche de 10.000 de ani. Asta înseamnă doar 5% din istorie, luată doar dintr-o singură cultură. Nu-i un eşantion rezonabil pe care să bazezi o concluzie atât de cuprinzătoare.
Popoarele tribale de vânători-culegători trăiesc în mod sustenabil de 200.000 de ani. Şi vreau să subliniez că nu spun aici să ne întoarcem la stilul de viaţă de vânători-culegători. Asta nu mai e nici posibil şi nici nu e neapărat de dorit. Spun doar că omul nu este defect, iar dovada sunt ei.
Și nu spun nici că acești primitivi sunt un fel de îngeri ecologiști. Poți să te bazezi pe oamenii oricărei culturi că din când în când le mai sare țandăra, din când în când se mai îndrăgostesc de persoana care nu trebuie, din când în când au comportament deranjant pentru cei din jur. Ce au popoarele tribale și noi nu avem este un stil de viață care să funcționeze pentru oameni așa cum sunt ei. Stilul nostru de viață e construit de la premisa că oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt ei în realitate.