Din colecția A People’s History of the United States, a lui Howard Zinn (a murit la 87 de ani, în timp ce înota), preluat de la Pai Mei.

“Observand un schimb de prizonieri intre Iroquois si francezi in partea de sus a statului New York in 1699, Cadwallader Colden spune: “desi s-au facut toate eforturile posibile pentru a-i aduce acasa pe francezi, care erau prizonieri ai celor Cinci Natiuni, si aveau libertate totala de la indieni, putini au putut fi convinsi sa se intoarca.” El trebuie sa admita ca aceasta nu este doar o reflectie a calitatii vietii colonistilor francezi, “deoarece englezii au avut aceleasi dificultati” in a-i convinge pe ai lor sa vina acasa, in ciuda superioritatii modului de viata englez.

“Nici argumentele, nici tratatele, nici lacrimile prietenilor si rudelor nu i-au putut convinge pe multi dintre ei sa-si paraseasca noii prieteni indieni; cativa dintre ei pe care rudele i-au convins sa vina acasa, in scurt timp s-au saturat de modul nostru de viata si au fugit din nou la indieni, si au trait intre ei pana la sfarsitul vietii. Pe de alta parte, copii indieni au fost educati intre englezi, imbracati si invatati, dar, cred ca nu este nici macar un singur caz, cand unul dintre acestia, dupa ce au fost liberi sa revina intre ai lor, sa fi ramas cu englezii, ci s-au intors la popoarele lor, si au indragit modul indian de viata, la fel ca si cei care nu cunosteau nimic despre modul civilizat de viata. Si, autorul conclude, ca cea ce s-a intamplat in cazul acestui schimb de prizonieri, “a fost adevarat si in multe alte ocazii”.

Benjamin Franklin e si mai direct: “Cand un copil indian este crescut in civilizatia albilor, remarca el, civilizatia intr-un fel nu se lipeste, si la prima ocazie el se va intoarce la rudele lui rosii, de unde nu mai exista nici o speranta de a-l recupera. Dar cand albi de orice sex au fost luati prizonieri de tineri de catre indieni, si au trait o vreme printre ei, desi rascumparati de catre prietenii lor si tratati cu toata grija pentru a-i face sa ramana intre englezi, in scurt timp sunt dezgustati de modul nostru de viata, si eforturile necesare pentru a-l mentine, si se folosesc de prima oportunitate pentru a fugi din nou in padure, de unde nu mai pot fi adusi inapoi.

Erau intotdeauna marile paduri, si viata care putea fi traita acolo era dupa cum admite Crevecoeur, “captivanta”, poate chiar superioara vietii cu care se mandreau europenii transplatati. Deoarece, dupa cum se stia spre amuzamentul multora: “mii de europeni sunt indieni, si nu avem nici un exemplu al unuia dintre acesti aborigeni care sa fi devenit european de buna voie!”

Ce nu merge aici? Ce n-a mers încă de la început?

Răspunsul copleşitor în cultura noastră este că omul e fundamental defect. După câte se pare, dintre toate speciile de pe planetă, doar una s-a nimerit să fie defectă, şi din păcate este chiar specia noastră.

Ar fi util de aflat cum anume au ajuns oamenii culturii noastre la concluzia că specia umană în general este fundamental defectă.

Până foarte de curând se credea că istoria civilizaţiei noastre este sinonimă cu istoria umanităţii, că a construi civilizaţii este la fel de instinctiv pentru oameni cum este construitul de muşuroaie pentru furnici.

De fapt, când primii exploratori au întâlnit popoare de vânători-culegători, toată lumea era de părere că aceştia au degenerat cumva de la starea noastră naturală de oameni civilizaţi. Nici măcar nu bănuiau că aveau în faţă oameni care trăiau aşa cum au trăit oamenii de când au apărut, de 200.000 de ani.

De menţionat e şi că acum 500 de ani, mai mult de jumătate din suprafaţa globului încă era locuită de oameni care trăiau la fel.

Aşadar, cei care au concluzionat că omul este fundamental defect, priveau doar istoria civilizaţiei noastre, veche de 10.000 de ani. Asta înseamnă doar 5% din istorie, luată doar dintr-o singură cultură. Nu-i un eşantion rezonabil pe care să bazezi o concluzie atât de cuprinzătoare.

Popoarele tribale de vânători-culegători trăiesc în mod sustenabil de 200.000 de ani. Şi vreau să subliniez că nu spun aici să ne întoarcem la stilul de viaţă de vânători-culegători. Asta nu mai e nici posibil şi nici nu e neapărat de dorit. Spun doar că omul nu este defect, iar dovada sunt ei.

Și nu spun nici că acești primitivi sunt un fel de îngeri ecologiști. Poți să te bazezi pe oamenii oricărei culturi că din când în când le mai sare țandăra, din când în când se mai îndrăgostesc de persoana care nu trebuie, din când în când au comportament deranjant pentru cei din jur. Ce au popoarele tribale și noi nu avem este un stil de viață care să funcționeze pentru oameni așa cum sunt ei. Stilul nostru de viață e construit de la premisa că oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt ei în realitate.