În finalul articolului despre Natură, am explicat cum că Natura este mai degrabă un construct cultural decât o entitate existentă, şi cam la fel stă treaba şi cu conceptele de “natural” şi “artificial”. După cum zice prima lege a termodinamicii, nici materia şi nici energia nu pot fi create din nimic şi nu pot fi nici distruse, ci în schimb este vorba de o continuă transformare dintr-o formă în alta.

Totuşi, nu se poate nega faptul că anumite obiecte, cum ar fi de exemplu microprocesoarele din calculatoare au fost destul de mult transformate de om. Un microprocesor este defapt nisip (siliciu) prelucrat. Până la urma urmei, cred că ai putea reduce şi Internetul la elementele din care este construit: nisip, petrol, pietre, etc.

Ce mă gândeam mai demult?

Că un om poate să aibe doar o cantitate limitată de interacţiune cu exteriorul. Dacă interacţionează mai mult cu x, va trebui să interacţioneze mai puţin cu celelalte chestii.

Noi interacţionăm din ce în ce mai mult cu obiecte pe care le-am prelucrat foarte mult (tehnologie), şi din ce în ce mai puţin cu obiecte neprelucrate foarte mult de noi (copaci, iarbă, râme).

Problema este că omul a evoluat timp de 200 de mii de ani pentru a funcţiona într-un mediu nu foarte mult prelucrat de el, şi explozia asta tehnologică a avut loc foarte de curând, aş zice că începând cu Revoluţia Industrială.

Acuma, ştiu că omul este foarte adaptabil, dar cred că şi adaptabilitatea asta are o limită. Oare am putea să trăim doar pe Internet? Şi dacă am putea, cât de bine ne-am simţi?

Na… în sfârşit. Nu spun că tehnologia este rea, doar că poate evoluează prea repede pentru a ne putea adapta la ea aşa de bine cum aş vrea eu.

Adesea, în discursurile ecologiste vine vorba despre Natură, care e percepută ca fiind totalitatea proceselor şi fenomenelor din lumea non-umană. Se spune că civilizaţia noastră a încercat “să controleze Natura”, că “s-a alienat de Natură” sau că “trăim împotriva Naturii”.

Asta se întâmplă deoarece, în cultura noastră, s-a uitat faptul că facem parte din toate procesele şi fenomenele lumii exact la fel de mult ca orice altă fiinţă. Dacă ar exista ceva numit Natură, am face parte la fel de mult din ea ca şi veveriţele şi caracatiţele şi ţânţarii.

Nu avem cum să ne alienăm de Natură, sau să “trăim împotriva” ei. Nu ne puteam aliena de Natură la fel cum nu ne putem aliena de legile termodinamicii. Nu putem să trăim împotriva Naturii la fel cum nu putem să trăim împotriva gravitaţiei. Din contră, se vede din ce în ce mai clar că procesele şi fenomenele lumii acţionează asupra noastră exact la fel cum acţionează asupra tuturor celorlalte fiinţe. Stilul nostru de viaţă este instabil din punct de vedere evoluţional, şi prin urmare este pe cale de a se autoelimina într-un mod perfect obişnuit.

A spune că ar trebui să ne apropiem de Natură are pentru mine la fel de mult sens ca şi a spune că ar trebui să ne apropiem de circuitul carbonului. Când stai într-o poieniţă de pădure eşti la fel de “aproape de Natură” ca şi atunci când stai într-o sală de cinema. Defapt faci tot timpul parte din “Natură”, din întreaga comunitate a vieţii.

În timp, atracţiile turistice tind să devină invizibile pentru localnici.

Aţi încercat vreodată să vă priviţi oraşul natal ca şi un turist? Dacă da, atunci ştiţi că asta poate scoate la iveală elemente noi. Dacă nu, aţi putea să încercaţi. E interesant.

Luaţi acum în considerare peisajul cultural al civilizaţiei noastre. La fel ca şi localnicii unei regiuni geografice, localnicii peisajului nostru cultural tind să ignore atracţiile turistice. Şi este şi normal să fie aşa.

Cultura noastră este una foarte veche, întinzându-se înapoi în timp dincolo de Grecia Antică până în Mesopotamia, pământul dintre râuri. Prin urmare multe dintre atracţiile turistice fundamentale sunt şi ele foarte vechi la rândul lor. Atât de vechi încat nu le mai dăm atenţie. Dar asta nu le face a fi mai puţin importante. Defapt, chiar asta e ceea ce le face foarte importante. Sunt atât de vechi încât am ajuns să credem că ele au existat aici dintodeauna. Am ajuns să identificăm elementele fundamentale ale culturii noastre cu însăşi natura umană.

Singularitatea. Se observă o creştere exponenţială în cadrul descoperirilor ştiinţifice. Dacă această tendinţă se va menţine în continuare, inovaţiile se vor întâmpla din ce în ce mai repede, până când se va ajunge la o inteligenţă artificială egală cu cea umană. Această inteligenţă va putea, evident, să se autoîmbunătăţească, iar atunci inovaţiile se vor întâmpla chiar şi mai rapid, la ordinul zilelor, orelor, secundelor, fracţiunilor de secundă. Asta e ceea ce se numeşte singularitatea tehnologică.

Nemurirea. Odată cu avansurile ştiinţei şi a tehnologiei, se spune că omul va deveni practic nemuritor. Aceste ţel s-ar atinge prin diferite tehnici cum ar fi ingineria genetică sau copierea întregii conştiinţe umane pe un suport electronic. Astfel s-ar obţine o depăşire a limitărilor biologice de azi.

Acest articol este o continuare a celui despre creşterea exponenţială a populaţiei.

Aş dori să pornesc aici un dialog cu alţii care poate se pricep mai bine decât mine la economie. Impresia mea generală este că la baza creşterii economice stă producţia, adică transformarea resurselor inutile pentru oameni în chestii utile.

(Şi tocmai mi-a trecut prin cap o analogie care poate duce undeva: din punct de vedere economic, în categoria producţiei poate intra şi producţia de noi oameni, creşterea populaţiei)

O idee ce pluteşte printre noi este că dacă vom reuşi să ajungem la alte planete, atunci creşterea noastră exponenţială ar putea să continue pentru totdeauna.

Să presupunem că am avea acum acces instantaneu la toate planetele locuibile din Univers, spre care putem imediat să începem a exporta oameni. Şi să presupunem că 6 miliarde reprezintă un maxim planetar rezonabil pentru specia noastră.

În prezent, rata de dublare a populaţiei este cam odată la 35 de ani. Deci peste 70 de ani, patru planete vor fi umplute. Peste 105 ani, opt planete. Şi aşa mai departe. Cu această rată de dublare, un miliard de planete vor fi pline cam până în anul 3000. Până în 3300, 100 de miliarde de planete vor fi pline. Aceasta e populaţia pe care ar putea-o avea galaxia noastră dacă fiecare stea ar avea câte o planetă locuibilă.

Dacă vom continua cu această rată, o nouă galaxie va fi plină în încă 35 de ani. Patru galaxii 35 de ani mai târziu, opt galaxii peste încă 35 de ani. Până în anul 4000, planetele a un milion de galaxii vor fi pline. Până în anul 5000, planetele a 1000 de miliarde de galaxii vor fi umplute, cu alte cuvinte fiecare planetă din Univers. Toate astea în doar trei mii de ani, şi pornind de la presupunerea improbabilă că fiecare stea are o planetă locuibilă.

Şi ce s-ar întâmpla după încă 35 de ani? Şi 35 de ani mai târziu? Orice creşte fără limită sfârşeşte inevitabil prin a acapara întreg Universul. Antropologul Marvin Harris a calculat că dacă populaţia umană s-ar dubla la fiecare generaţie (la fiecare 20 de ani în loc de 35 de ani), masa întregului Univers ar fi transformată în biomasă umană în mai puţin de două mii de ani.

Asta este crşterea exponenţială.

Cea mai evidentă obiecţie care se poate aduce este următoarea: creşterea populaţiei nu-i constantă, ci este din ce în ce mai mică, mai ales în ţările dezvoltate. Va veni în curând un articol despre asta. A venit.

Pământul este o planetă telurică ce orbitează în jurul Soarelui şi care adăposteşte milioane de specii, inclusiv omul.

Soarele este o stea de tipul spectral G şi clasa de luminozitate V, una dintre cele câteva sute de miliarde de stele din galaxia numită Calea Lactee, una din cele câteva zeci de miliarde de galaxii din universul observabil.

Soarele şi întregul sistem solar s-au format acum aproximativ 4,6 miliarde de ani, prin condensarea unui nor molecular de hidrogen. În mai puţin de un miliard de ani, pe Pământ a apărut viaţa.

O scurtă istorie a vieţii pe această planetă:

• acum 3,8 miliarde de ani au apărut cele mai simple forme de viaţă, procariotele;
• acum 1 miliard de ani şi-au făcut apariţia organismele multicelulare;
• acum 500 milioane de ani au apărut vertebratele;
• acum 200 de milioane de ani au apărut mamiferele;
• acum 150 de milioane de ani au apărut păsările.

Continui această serie de articole cu o scurtă prezentare a speciei Homo Sapiens, numită în limbajul comun om modern. Datele genetice indică faptul că acesta îşi are originea în estul Africii, acum aproximativ 200.000 de ani.

Homo Sapiens este descendentul lui Homo Erectus, care îşi are originea tot în Africa, acum aproximativ 2 milioane de ani. Aceste două specii, precum şi altele, fac parte din genul Homo, a cărei apariţie (acum aproximativ 2,5 milioane de ani) coincide cu primele dovezi arheologice de folosire a uneltelor de piatră, iar astfel, prin definiţie, cu începutul Paleoliticului Inferior.

Folosirea uneltelor de piatră indică transmiterea de tehnici si informaţii de la o generaţie la alta. Desigur, uneltele de piatră sunt doar singurele care s-au păstrat pentru a fi studiate de arheologi, dar e de presupus că erau folosite şi unelte din alte materiale mai uşor de prelucrat cum ar fi lemnul sau alte fibre vegetale.

Civilizaţia noastră este una foarte veche. Leagănul civilizaţiei noastre este în Mesopotamia, care în limba greacă înseamnă “pământul dintre râuri”. Râurile despre care este vorba sunt Tigrul şi Eufratul. După cum îi spune şi numele, Mesopotamia este o zonă geografică, nu un stat sau un imperiu.

Nu este o coincidenţă faptul că Mesopotamia e locul unde a început Revoluţia Agricolă în jurul anului 10.000 îen. Această manipulare fundamentală a mediului înconjurător, care se cheamă agricultură, este în mare parte responsabilă pentru tot ce a urmat.