Câteva dintre principalele argumente în favoarea vegetarianismului sunt de ordin etic: este greşit să ucizi, carnea se obţine prin ucidere, deci este greşit să te foloseşti de carne. Eu personal, nefiind foarte pasionat de etică, nu sunt interesat în mod deosebit de aceste argumente.
Dar în schimb mă interesează să privesc dintr-o perspectivă nouă tot felul de chestii.
Eu spun că moartea şi mâncatul sunt doar două faţete ale aceeaşi monede.
- Când ceva mănâncă, altceva trebuie să moară.
- Când ceva trebuie să moară, altceva îl va mânca.
Înlocuieşte “ceva” cu numele tău, şi vei înţelege exact ceea ce spun. Omul face parte din marea reţea a vieţii, iar în cultura noastră s-a cam uitat asta.
Oamenii culturii noastre au uitat că viaţa fiecăruia nu este defapt a lui, ci este luată doar cu împrumut, şi cu toţii vom trebui să o restituim la un moment dat. Negreşit.
În altă ordine de idei, ştiu că în cultura noastră se mănâncă mai multă carne decât e nevoie, şi ştiu că nu e sănătos. Ştiu şi că producerea industrială a cărnii consumă mai multă energie decât cea a legumelor. Sunt argumente absolut valide pentru reducerea consumului de carne, dar vegetarianismul este o ideologie la care nu ader.
Actualizare 6 ianuarie 2010: Am găsit de curând pe blogul Oanei Marrria un articol cu o idee tare faină. Omul, de exemplu este 72% apă, și probabil că tot ce trăiește are peste 50% apă. Viața este în cea mai mare apă. Deci daca vrei să-ți imaginezi cumva viața, ți-o poți imagina ca apă vie, apă cu ceva chestii în plus. Și la fel cum există un circuit al apei nevii în natură, există și un circuit al apei vii. Scriam într-un comentariu la articolul respectiv că mi se pare o greșeală să nu știi să o primesti cu recunoștință, și să nu știi să ți-o oferi pe a ta atunci când vine momentul…
Lecţie pentru transumanişti
Am văzut de curând un film, Caótica Ana. Subiectul nu e prea important pentru dicuția de aici (cu toate că e un film tare fain), dar o secvență mi-a rămas întipărită în minte. Tatăl tipei îi spunea într-o scrisoare: I think that these misfortunes will help you know how to live. That’s what it’s about: knowing how to live to know how to die.
Să știm cum să murim, pentru a ști cum să trăim… cred că mulți dintre noi am avea câte puțin de învățat despre asta, mai ales adepții transumanismului, care cumva speră că în utopia lor tehnologică vor reuși chiar să înșele moartea.
Căutând pe net am mai dat peste un fragment tot pe același subiect din cartea Tuesdays with Morrie (care documentează lecțiile despre viață primite de Mitch de la profesorul său de sociologie Morrie, aflat pe patul de moarte).
Și dacă tot am început adunarea de material, o să ofer un link și spre părerea cuiva de pe WikiAnswers. Ignorați, vă rog, greșelile de ortografie.
Eu spun că tot ce trăiește trebuie să și moară la un moment dat. Viața noastră nu e defapt a noastră, ci e doar luată cu împrumut, și la un moment dat o vom returna cu toții. Așa funcționează lumea.