Pentru noii mei cititori cu interese atât de raţionale:

Poate că v-aţi săturat şi voi, ca şi mine, de a vă lega de bieţii mieluşei şi oiţe ale Domnului. Până la urmă ce provocare prezintă? “Dumnezeu există pentru că aşa scrie în Biblie, iar Biblia este adevărată pentru că a fost scrisă prin inspiraţie divină.” Right?

Dacă ăsta-i cazul, atunci am pentru voi un adversar ceva mai redutabil: cultura noastră, născută acum 10.000 de ani în Semiluna Fertilă, odată cu Revoluţia Agricolă.

La baza ei stau un set de dogme arareori puse la îndoială chiar şi de cei mai raţionali dintre noi.

Aţi auzit despre faptul că, în mod tragic, dintre toate speciile de pe Pământ, doar omul este defect?

Aţi auzit despre faptul că omul este produsul suprem al evoluţiei (creaţiei)?

Aţi auzit despre faptul că această lume există (a fost creată) pentru om?

Aţi auzit despre faptul că destinul omului este să conducă această lume?

Aţi auzit că omul este separat şi deasupra tuturor celorlalte aspecte ale realităţii?

Da?

Poate că veţi fi curioşi să citiţi articolul despre Antropocentrism de pe Wikipedia.

Poate că veţi fi curioşi să citiţi Ismael de Daniel Quinn.

Poate că veţi fi curioşi să citiţi mai mult din situl meu.

Adesea, în discursurile ecologiste vine vorba despre Natură, care e percepută ca fiind totalitatea proceselor şi fenomenelor din lumea non-umană. Se spune că civilizaţia noastră a încercat “să controleze Natura”, că “s-a alienat de Natură” sau că “trăim împotriva Naturii”.

Asta se întâmplă deoarece, în cultura noastră, s-a uitat faptul că facem parte din toate procesele şi fenomenele lumii exact la fel de mult ca orice altă fiinţă. Dacă ar exista ceva numit Natură, am face parte la fel de mult din ea ca şi veveriţele şi caracatiţele şi ţânţarii.

Nu avem cum să ne alienăm de Natură, sau să “trăim împotriva” ei. Nu ne puteam aliena de Natură la fel cum nu ne putem aliena de legile termodinamicii. Nu putem să trăim împotriva Naturii la fel cum nu putem să trăim împotriva gravitaţiei. Din contră, se vede din ce în ce mai clar că procesele şi fenomenele lumii acţionează asupra noastră exact la fel cum acţionează asupra tuturor celorlalte fiinţe. Stilul nostru de viaţă este instabil din punct de vedere evoluţional, şi prin urmare este pe cale de a se autoelimina într-un mod perfect obişnuit.

A spune că ar trebui să ne apropiem de Natură are pentru mine la fel de mult sens ca şi a spune că ar trebui să ne apropiem de circuitul carbonului. Când stai într-o poieniţă de pădure eşti la fel de “aproape de Natură” ca şi atunci când stai într-o sală de cinema. Defapt faci tot timpul parte din “Natură”, din întreaga comunitate a vieţii.

Numărul lui Dunbar e o treabă de care probabil că o să am nevoie pe viitor, aşa că aş face bine să ofer mai multe explicaţii decât un simplu link de Wikipedia.

Pe scurt, povestea este după cum urmează:

Cei care studiază primatele au constatat că în cadrul diferitelor specii, grupurile sociale au diferite dimensiuni. În plus, s-a constatat că există o strânsă corelaţie între dimensiunea acestor grupuri şi dimensiunea neocortexului.

Într-un articol din 1992, antropologul Robin Dunbar s-a gândit să folosescă aceste date pentru a prezice o valoare a dimensiunii grupului social pentru specia noastră, Homo Sapiens. Aşadar, folosind o ecuaţie regresivă liniară, cu date despre 38 de specii de primate, Dunbar a prezis dimensiunea medie a grupului social pentru oameni ca având valoarea de 148. Datorită marii erori de măsurare, pentru nivelul de încredere de 95% intervalul este între 100 şi 230.

În continuare, Dunbar a comparat această predicţie cu diferitele dimensiuni observabile de grupuri de oameni, şi a constatat că valori apropiate de 150 apar prin tot locul, cum ar fi dimensiunea satelor din neolitic, mărimea unei unităţi de bază în armata romană, etc.

Deci teoria e că asta ar fi cam limita de persoane cu care un om poate să menţină o relaţie socială stabilă. Diferiţi antropologi au propus alte valori (cum ar fi 231 sau 290) obţinute prin metode diferite, dar ce e important de reţinut este că o astfel de limită există, indiferent de valoarea ei exactă.

P.S. Chiar în timp ce scriam articolul mi-am dat seama că pe cartelele SIM uzuale se pot ţine maxim 200 de numere de telefon.

Singularitatea. Se observă o creştere exponenţială în cadrul descoperirilor ştiinţifice. Dacă această tendinţă se va menţine în continuare, inovaţiile se vor întâmpla din ce în ce mai repede, până când se va ajunge la o inteligenţă artificială egală cu cea umană. Această inteligenţă va putea, evident, să se autoîmbunătăţească, iar atunci inovaţiile se vor întâmpla chiar şi mai rapid, la ordinul zilelor, orelor, secundelor, fracţiunilor de secundă. Asta e ceea ce se numeşte singularitatea tehnologică.

Nemurirea. Odată cu avansurile ştiinţei şi a tehnologiei, se spune că omul va deveni practic nemuritor. Aceste ţel s-ar atinge prin diferite tehnici cum ar fi ingineria genetică sau copierea întregii conştiinţe umane pe un suport electronic. Astfel s-ar obţine o depăşire a limitărilor biologice de azi.

O idee ce pluteşte printre noi este că dacă vom reuşi să ajungem la alte planete, atunci creşterea noastră exponenţială ar putea să continue pentru totdeauna.

Să presupunem că am avea acum acces instantaneu la toate planetele locuibile din Univers, spre care putem imediat să începem a exporta oameni. Şi să presupunem că 6 miliarde reprezintă un maxim planetar rezonabil pentru specia noastră.

În prezent, rata de dublare a populaţiei este cam odată la 35 de ani. Deci peste 70 de ani, patru planete vor fi umplute. Peste 105 ani, opt planete. Şi aşa mai departe. Cu această rată de dublare, un miliard de planete vor fi pline cam până în anul 3000. Până în 3300, 100 de miliarde de planete vor fi pline. Aceasta e populaţia pe care ar putea-o avea galaxia noastră dacă fiecare stea ar avea câte o planetă locuibilă.

Dacă vom continua cu această rată, o nouă galaxie va fi plină în încă 35 de ani. Patru galaxii 35 de ani mai târziu, opt galaxii peste încă 35 de ani. Până în anul 4000, planetele a un milion de galaxii vor fi pline. Până în anul 5000, planetele a 1000 de miliarde de galaxii vor fi umplute, cu alte cuvinte fiecare planetă din Univers. Toate astea în doar trei mii de ani, şi pornind de la presupunerea improbabilă că fiecare stea are o planetă locuibilă.

Şi ce s-ar întâmpla după încă 35 de ani? Şi 35 de ani mai târziu? Orice creşte fără limită sfârşeşte inevitabil prin a acapara întreg Universul. Antropologul Marvin Harris a calculat că dacă populaţia umană s-ar dubla la fiecare generaţie (la fiecare 20 de ani în loc de 35 de ani), masa întregului Univers ar fi transformată în biomasă umană în mai puţin de două mii de ani.

Asta este crşterea exponenţială.

Cea mai evidentă obiecţie care se poate aduce este următoarea: creşterea populaţiei nu-i constantă, ci este din ce în ce mai mică, mai ales în ţările dezvoltate. Va veni în curând un articol despre asta. A venit.

Continui această serie de articole cu o scurtă prezentare a speciei Homo Sapiens, numită în limbajul comun om modern. Datele genetice indică faptul că acesta îşi are originea în estul Africii, acum aproximativ 200.000 de ani.

Homo Sapiens este descendentul lui Homo Erectus, care îşi are originea tot în Africa, acum aproximativ 2 milioane de ani. Aceste două specii, precum şi altele, fac parte din genul Homo, a cărei apariţie (acum aproximativ 2,5 milioane de ani) coincide cu primele dovezi arheologice de folosire a uneltelor de piatră, iar astfel, prin definiţie, cu începutul Paleoliticului Inferior.

Folosirea uneltelor de piatră indică transmiterea de tehnici si informaţii de la o generaţie la alta. Desigur, uneltele de piatră sunt doar singurele care s-au păstrat pentru a fi studiate de arheologi, dar e de presupus că erau folosite şi unelte din alte materiale mai uşor de prelucrat cum ar fi lemnul sau alte fibre vegetale.