Așadar. Teoria clasică, a replicatorului inițial, susține că viața a apărut cu o primă moleculă care a fost capabilă să se reproducă singură folosind elementele din jur, și din care toate actualele specii au luat formă prin mutații succesive. Motorul din spatele evoluției, conform acestei teorii, este competiția.

O nouă teorie, cea a seturilor autocatalitice, susține că viața ar fi putut să apară și altfel. Un set autocalaizator este un set de molecule în care fiecare moleculă catalizează formarea uneia sau mai multor molecule din setul respectiv.

Să luăm de exemplu, moleculele din imaginea alăturată. Molecula A catalizează formarea moleculei B, molecula B catalizează formarea moleculei C, molecula C catalizează formarea moleculei D, molecula D catalizează formarea moleculei E și molecula E catalizează formarea moleculei A.

Desigur, se poate spune că molecula A se foloseste de moleculele B, C, D și E pentru a se reproduce, dar ar fi o desemnare aleatoare, pentru că același lucru s-ar putea spune despre fiecare moleculă din set. Adevărul e că fiecare depinde de toate celelalte.

După formare, un astfel de set iniţial, printr-o treptată creştere în complexitate, a ajuns la nivelul biosferei aşa cum este ea astăzi.

În opoziție cu teoria replicatorului inițial, teoria seturilor autocatalitice sugerează cu motorul din spatele evoluției nu este competiția, ci este cooperarea.

După câte se pare, aparița aleatoare a unui replicator inițial este cu câteva ordine de magnitudine mai puțin probabilă decât apariția unui set autocatalitic.

Povestea pe lung, în limba engleză, aici.

Este de presupus că ceea ce numim conştiinţă de sine nu a apărut brusc la oameni, ci treptat. De altfel, observăm şi la alte animale indicii care ar putea sugera un început al conştiinţei de sine.

Mai departe: în psihologia de azi este binecunoscut faptul că o mare parte a proceselor mentale care se întâmplă la un om, se întâmplă fără ca acesta să fie conştient de ele. Asta e ceea ce se numeşte mintea inconştientă (denumitea de subconştient este învechită).

Defapt, se estimează că raportul dintre conştient şi inconştient este similar raportul dintre partea de suprafaţă a unui aisberg şi partea de sub apă.

Cum a fost descoperită existenţa inconştientului? Prin simplul fapt că procesele care se întâmplau acolo determinau acţiuni inexplicabile pentru mintea conştientă, acţiuni iraţionale, ca să zicem aşa.

Însă, după câte se pare, acţiunile pe care le numim iraţionale sunt defapt decizii optime, dar luate inconştient, pe baza unor interese “ascunse”, care nu sunt cunoscute de mintea conştientă.

Aşadar, e de presupus că în cursul evoluţiei minţii umane de până acum, raportul dintre procesele mentale conştiente şi cele inconştiente a fost în continuă creştere.

Acuma, dacă ar fi să extrapolăm, concluzia ar fi că acest raport va creşte în continuare, până când toate procesele metale se vor petrece conştient, şi nu va mai exista nimic din ceea ce numim iraţional. Sau cel puţin că se va tinde spre situaţia asta.

Problema-i că mie asta nu mi se pare o situaţie chiar ideală. Am impresia că am fi ca un fel de roboţei în cazul ăsta. Oare cum ai putea să exişti fără un sistem de valori în care să te situezi? Afinitatea pentru un anumit sistem de valori în defavoarea celorlalte este în mod clar o decizie iraţională. Pentru că nimic nu are valoare intrinsecă, oamenii sunt cei care atribuie sau nu valoare unei chestii.

Şi fără un sistem de valori, cum ai putea să vrei să faci ceva, orice? Probabil că doar ai exista, complet pasiv la orice se întâmplă în jur.

Asta îmi aminteşte de o discuţie purtată aici cu un individ pe nume Armin. El spunea într-un comentariu din 10 septembrie că “a avea prea multă conştinţă de sine este ca şi cum nu ai avea deloc.”

Conceptul sugerează ideea că evoluţia ar fi liniară, ca un lanţ. Însă o analogie mai aproape de realitate ar fi un arbore, în care fiecare specie reprezintă un nod. Acuma, dintre toate speciile care au existat vreodată, foarte multe au dispărut, şi probabil că foarte multe din cele care au dispărut nu vor fi niciodată descoperite şi studiate de paleontologi, pur şi simplu pentru că sunt foarte, foarte multe. Deci într-un sens, sunt lipsă.

Totuşi suficiente au fost descoperite şi studiate pentru a da o imagine foarte clară despre ceea ce s-a întâmplat pe aici în ultimele câteva sute de milioane de ani.

Şi… na, cert e faptul că lumea nu a fost făcută în 7 zile, acum câteva mii de ani.

Oricum, după mine, lupta împotriva Creaţionismului a fost demult luptată şi câştigată. Adică, oricine e interesat cât de cât din lumea în care trăieşte ştie că evoluţia este un fenomen dincolo de orice dubiu.

Eu, din contră, cred că omul există pentru lume, la fel cum broaştele, lupii şi ferigile există pentru lume. Cred că lumea nu există pentru nici o specie anume.

Se observă în cadrul evoluţiei vieţii o tendinţă spre complexitate, prin urmare, o tendinţa spre inteligenţă şi conştiinţă de sine. Şi am putea presupune că dacă asta nu s-ar fi întâmplat cu Homo Sapiens, s-ar fi întâmplat ca o altă specie să fie prima.

În plus, se mai observă în cadrul evoluţiei şi o tendinţă spre diversitate. Selecţia naturală nu înseamna că o singură specie iese câştigătoare. Dacă ar fi aşa, atunci am avea câte o singură specie pe fiecare nivel de competiţie. Iar asta nu se observă în comunitatea vieţii. Selecţia naturală e cu totul altceva: un proces care se întampla în interiorul speciilor.

Aşa că, dacă ar fi să ţinem cont de aceste două tendinţe ar trebui să presupunem că, în viitor, ar putea apărea mai multe specii inteligente şi conştiente de sine.

Odată cu creşterea inteligenţei vine şi puterea, iar odată cu puterea vine şi responsabilitatea. Da, probabil că am putea să obţinem controlul suprem, să transformăm toată planeta într-un imens câmp cu orez şi porumb (sau poate că ne vom autodistruge încercând s-o facem), dar oare chiar trebuie să facem asta? Membrii culturii noastre au credinţa că da. Eu spun că nu.

În schimb, ţinând cont de tendinţele din cadul vieţii, de complexitate şi diversitate, spun că trebuie să lăsăm ceva loc şi celorlalte specii, dintre care poate unele au potenţialul să devină ceea ce am devenit noi, şi chiar mai mult. Asta nu ar împiedica în nici un fel progresul nostru, eventual poate că l-ar încetini, dar care-i graba?

În finalul articolului despre Natură, am explicat cum că Natura este mai degrabă un construct cultural decât o entitate existentă, şi cam la fel stă treaba şi cu conceptele de “natural” şi “artificial”. După cum zice prima lege a termodinamicii, nici materia şi nici energia nu pot fi create din nimic şi nu pot fi nici distruse, ci în schimb este vorba de o continuă transformare dintr-o formă în alta.

Totuşi, nu se poate nega faptul că anumite obiecte, cum ar fi de exemplu microprocesoarele din calculatoare au fost destul de mult transformate de om. Un microprocesor este defapt nisip (siliciu) prelucrat. Până la urma urmei, cred că ai putea reduce şi Internetul la elementele din care este construit: nisip, petrol, pietre, etc.

Ce mă gândeam mai demult?

Că un om poate să aibe doar o cantitate limitată de interacţiune cu exteriorul. Dacă interacţionează mai mult cu x, va trebui să interacţioneze mai puţin cu celelalte chestii.

Noi interacţionăm din ce în ce mai mult cu obiecte pe care le-am prelucrat foarte mult (tehnologie), şi din ce în ce mai puţin cu obiecte neprelucrate foarte mult de noi (copaci, iarbă, râme).

Problema este că omul a evoluat timp de 200 de mii de ani pentru a funcţiona într-un mediu nu foarte mult prelucrat de el, şi explozia asta tehnologică a avut loc foarte de curând, aş zice că începând cu Revoluţia Industrială.

Acuma, ştiu că omul este foarte adaptabil, dar cred că şi adaptabilitatea asta are o limită. Oare am putea să trăim doar pe Internet? Şi dacă am putea, cât de bine ne-am simţi?

Na… în sfârşit. Nu spun că tehnologia este rea, doar că poate evoluează prea repede pentru a ne putea adapta la ea aşa de bine cum aş vrea eu.

Pământul este o planetă telurică ce orbitează în jurul Soarelui şi care adăposteşte milioane de specii, inclusiv omul.

Soarele este o stea de tipul spectral G şi clasa de luminozitate V, una dintre cele câteva sute de miliarde de stele din galaxia numită Calea Lactee, una din cele câteva zeci de miliarde de galaxii din universul observabil.

Soarele şi întregul sistem solar s-au format acum aproximativ 4,6 miliarde de ani, prin condensarea unui nor molecular de hidrogen. În mai puţin de un miliard de ani, pe Pământ a apărut viaţa.

O scurtă istorie a vieţii pe această planetă:

• acum 3,8 miliarde de ani au apărut cele mai simple forme de viaţă, procariotele;
• acum 1 miliard de ani şi-au făcut apariţia organismele multicelulare;
• acum 500 milioane de ani au apărut vertebratele;
• acum 200 de milioane de ani au apărut mamiferele;
• acum 150 de milioane de ani au apărut păsările.

Continui această serie de articole cu o scurtă prezentare a speciei Homo Sapiens, numită în limbajul comun om modern. Datele genetice indică faptul că acesta îşi are originea în estul Africii, acum aproximativ 200.000 de ani.

Homo Sapiens este descendentul lui Homo Erectus, care îşi are originea tot în Africa, acum aproximativ 2 milioane de ani. Aceste două specii, precum şi altele, fac parte din genul Homo, a cărei apariţie (acum aproximativ 2,5 milioane de ani) coincide cu primele dovezi arheologice de folosire a uneltelor de piatră, iar astfel, prin definiţie, cu începutul Paleoliticului Inferior.

Folosirea uneltelor de piatră indică transmiterea de tehnici si informaţii de la o generaţie la alta. Desigur, uneltele de piatră sunt doar singurele care s-au păstrat pentru a fi studiate de arheologi, dar e de presupus că erau folosite şi unelte din alte materiale mai uşor de prelucrat cum ar fi lemnul sau alte fibre vegetale.