Bun, se pare că iarăşi am descoperit eu gaura din covrig. După ce am stat o vreme şi m-am gândit, am intrat şi pe Wikipedia, şi am găsit că George Bernard Shaw mi-a luat-o puţin înainte.

Aşadar. Regula de aur a eticii spune: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Na, în sfârşit, mai există şi forma sa afirmativă: Fă altora doar ceea ce ţie îţi place.

Iar Bernard Shaw scrie în 1903 în “Maxime pentru revoluţii“: Nu face altora ceea ce ţie îţi place. Gusturile lor s-ar putea să difere de ale tale. Regula de aur este că nu există reguli de aur.

Sunt numai cu 107 ani mai târziu…

Pentru a rezolva problema, se pare că marii filosofi ai culturii noastre au inventat aşa numita regulă de platină, care nu spune nimic altceva decât: Fă altora doar ceea ce lor le place.

Dar oare chiar e nevoie de o regulă pentru asta? După cum am scris şi în finalul articolului despre binele şi răul absolut, compasinuea este suficientă, nu e nevoie de nimic în plus. Compasiunea e intuitivă, înnăscută, şi şi-ar face mult mai simţită prezenţa dacă nu ar fi atrofiată de toate regulile pe care suntem obligaţi să le urmăm.

Dar eu o luasem într-o direcţie puţin diferită. Mă gândeam că în cadrul unei culturi, regula de aur se aplică binişor, fiindcă sistemul de valori este unul relativ comun tuturor.

Problema apare la interacţiunea dintre două culturi. De exemplu, când oamenii culturii noastre au dat buzna în Lumea Nouă şi au început să-i convertească pe toţi (cu forţa) la stilul nostru de viaţă, ei puneau în practica exact regula de aur. Nouă ne plăcea stilul nostru de viaţă, şi prin urmare am văzut ca pe o chestie bună să-i convertim pe toţi la el, ne-am simţit chiar obligaţi să facem asta.

Din punctul ăsta de vedere, în spatele regulii de aur se află presupunerea ascunsă că există doar un singur mod corect de a trăi, etnocentrismul specific culturii noastre.

Este foarte înrădăcinată în cultura noastră credința că există un singur mod corect de a face orice. Până la urmă asta înseamnă și cuvântul corect.

De exemplu, am avut acum ceva vreme o dezbatere cu câțiva prieteni despre modul corect de a amplasa hârtia igienică în suport, și am găsit și pe net un site unde se explică totul.

Alt exemplu: cum e corect să desfaci o banană? Începând de la coadă sau de la vârf? La fel, se pare că există două tabere.

Alt exemplu: am aflat acum ceva vreme că există un mod corect de a face duș. Vorbesc serios. Se învață în armată.

Dar cea mai sinistră dintre toate este credința noastră că există un singur mod corect de a trăi. Mânați de această idee, oamenii culturii noastre aproape că au reușit în doar 500 de generații să extermine sau să asimileze toate celelalte culturi de pe suprafața Pământului, la fel ca și Borgii din Star Trek.

Prin contrast, popoarele de vânători-culegători nu erau absolut deloc stăpâniți de această idee. Erau mulțumiți să fie lăsați să trăiască așa cum vroiau, și nu aveau nici o dorință ca vecinii lor să trăiască la fel ca ei. Iar asta nu îi face să fie un fel de îngeri pacifiști. Defapt, adevărul e că majoritatea triburilor trăiau într-o stare constantă de conflict mocnit cu vecinii lor, conflict care din când în când izbucnea în lupte. Strategia e foarte similară cu cea adoptată de găștile de cartier.

Ideea unui singur mod corect este diametral opusă ideii de diversitate. Iar evoluța ne învață următoarea treabă: diversitatea funcționează mai bine decât uniformitatea.

Când oamenii vorbesc despre lipsa educaţiei, aceştia se referă defapt la lipsa educaţiei formale, specifică doar culturii noastre deranjate. Şi când se vorbeşte despre educarea celor needucaţi, ceea ce se înţelege defapt este convertirea unei populaţii de la cultura ei originară la cultura noastră, pentru că desigur, după cum bine ştim cu toţii, doar noi (cultura noastră) trăieşte corect, aşa cum oamenii trebuie să trăiască.

Toţi ceilalţi trăiesc greşit, şi prin urmare este datoria noastră să-i aducem pe calea ce bună, calea noastră… NOT!

Singularitatea. Se observă o creştere exponenţială în cadrul descoperirilor ştiinţifice. Dacă această tendinţă se va menţine în continuare, inovaţiile se vor întâmpla din ce în ce mai repede, până când se va ajunge la o inteligenţă artificială egală cu cea umană. Această inteligenţă va putea, evident, să se autoîmbunătăţească, iar atunci inovaţiile se vor întâmpla chiar şi mai rapid, la ordinul zilelor, orelor, secundelor, fracţiunilor de secundă. Asta e ceea ce se numeşte singularitatea tehnologică.

Nemurirea. Odată cu avansurile ştiinţei şi a tehnologiei, se spune că omul va deveni practic nemuritor. Aceste ţel s-ar atinge prin diferite tehnici cum ar fi ingineria genetică sau copierea întregii conştiinţe umane pe un suport electronic. Astfel s-ar obţine o depăşire a limitărilor biologice de azi.