Dacă tot e sezonul cadourilor, m-am gândit să abordez şi eu subiectul din perspectiva mea. Aşadar:

O economie este un sistem în care mai mult pentru cineva înseamnă mai puţin pentru altcineva. Asta e cea mai fundamentală definiţie la care pot să mă gândesc.

Despre economia bazată pe schimb, ştim cu toţii. Ea include trocul şi economia de piaţă. Pe de altă parte, un tip de economie despre care lumea nu ştie foarte mult este economia bazată pe cadouri.

Faptul că nu foarte multă lume ştie despre ea este semnificativ. E semnificativ pentru că oamenii au trăit exclusiv în economii bazate pe cadouri peste 95% din istoria lor. Vorbesc desigur despre popoarele tribale. Antropologii au găsit că multe dintre popoarele de vânători-culegători nici măcar nu au conceptul de schimb. Primii exploratori-neguţători trebuiau să le explice conceptul oferindu-le cadouri, iar apoi pretinzând alte cadouri în schimb.

Ce înseamnă mai exact o economie bazată pe cadouri? Înseamnă o adunătură de oameni care ştiu fiecare să primească fără a se simţi obligaţi să ofere ceva în schimb, şi să ofere fără a se aştepta să primească ceva în schimb.

Acuma, evident, o economie bazată pe cadouri nu are cum să funcţioneze la o scară similară cu cea a civilizaţiei noastre. Dar la scara numărului lui Dunbar nu văd nici un motiv bun pentru care aceasta să nu funcţioneze la fel de bine ca şi în cazul popoarelor tribale. De exemplu într-un grup extins de prieteni. De fapt, asta încă se mai întâmplă la un anumit nivel în grupurile de prieteni, iar eu o să încerc să măresc acest nivel.

Pentru cine ştie ce motiv îmi vine acum în minte faptul că folosesc cu mult mai multă plăcere Ubuntu care este un cadou open source decât aş folosi un Windows furat. Parcă, fiind cadou, am şi mai mare încredere în bunele intenţii ale celor ce l-au construit.

Your suffering boosts sales. In our own jargon we call this the “post-purchase downer”. There’s some product that you just have to have, but as soon as you’ve got it there’s something else you have to have. Hedonism isn’t humanism; it’s cash flow. What does it say? “I spend, therefore I am.” But in order to create a need I have to arouse jealousy, pain and dissatisfaction: they are my weapons. And my target… is you.

O mică analogie între state şi corporaţii.

Este binecunoscut faptul că numărul angajaţilor şi profitul anumitor corporaţii depăşeşte populaţia şi produsul intern brut al unelor state.

Când se compară statele, după observaţii legate de populaţie şi de PIB urmează o comparaţie a sistemelor de guvernare, a grupărilor care deţin puterea, şi a libertăţilor civice de care se bucură populaţia statelor respective. O astfel de comparaţie poate fi relevantă şi în cazul corporaţiilor.

Aşadar, în cazul corporaţiilor ies la iveală următoarele elemente:

1. Dreptul de a vota nu îl au decât acţionarii (analogi ai proprietarilor de pământ) şi chiar şi acolo puterea votului este proporţională cu mărimea proprietăţii.
2. Toată puterea emană de la un comitet central.
3. Nu există nici o diviziune a puterii. Nu există a patra putere. Nu există judecători, şi nici prezumţia de nevinovăţie.
4. A nu te supune oricărui ordin poate avea ca rezultat imediat exilul.
5. Nu există libertatea de exprimare.
6. Nu există dreptul de liberă asociere, chiar şi relaţiile intime dintre bărbaţi şi femei sunt uneori interzise.
7. Supravegherea este omniprezentă.
8. Societatea este puternic reglementată, până la gradul unde, în unele cazuri angajaţilor li se impune când şi de câte ori pe zi să meargă la WC.
9. Transparenţa este aproape inexitentă.
10. Grupurile interne de opoziţie, cum ar fi sindicatele, sunt practic interzise, supravegheate sau marginalizate pe cât posibil.

În vreme ce au un PIB şi o populaţie comparabilă cu a Belgiei, Danemarcei sau a Noii Zeelande, multe dintre aceste corporaţii multinaţionale nu au nimic de genul libertăţilor şi protecţiilor civice. Aceste elemente sunt chiar mai izbitoare în regiuni unde statul nu are foarte mare putere, cum ar fi Papua de Vest sau multe state din Africa. Acolo iese cel mai evident la iveală caracterul tiranic al acestor corporaţii.

Prin corupţie la nivelul guvenului, influenţă politică, sau mainpulare a sistemului juridic, corporaţii abuzive reuşesc să obţină controlul asupra elementului definitoriu al oricărui guvern: dreptul unic de a folosi forţa de constrângere.

În original aici.

Am aflat de curând, cu mare bucurie, cum că pe data de 15 mai au mai intrat încă 8 ţări în mod oficial în recesiune (adică au avut o scădere economică în două trimestre consecutive), ţări printre care se numără şi România.

Oricât de ciudat ar putea părea, până acum chiar si România a avut creştere economică cu toate că este cu economia la pământ. Aşa este proiectat sistemul economic actual. Când nu e în creştere, e foarte de rău, şi poate chiar asta e una dintre cauzele pentru care este în pragul colapsului.

Şi dacă tot veni vorba de bucurie, trebuie să recunosc că ceea ce aş vrea eu să văd este următoarea succesiune de stări ale economiei mondiale: recesiune, depresiune, colaps.

Şi vă rog să nu credeţi că asta mă face să fiu un om rău. Eu nu vreau răul nimănui. E vorba doar despre colapsul economic, nu extincţia speciei umane. Oamenii au trăit bine-mersi înaintea acestei economii şi vor trăi bine-mersi şi după ea, cel puţin dacă reuşim să scăpăm de ea suficient de repede. Dacă nu reuşim, s-ar putea să intre în discuţie şi problema extincţiei, dar aste e în mod sigur ceva ce eu nu vreau.

Acest articol este o continuare a celui despre creşterea exponenţială a populaţiei.

Aş dori să pornesc aici un dialog cu alţii care poate se pricep mai bine decât mine la economie. Impresia mea generală este că la baza creşterii economice stă producţia, adică transformarea resurselor inutile pentru oameni în chestii utile.

(Şi tocmai mi-a trecut prin cap o analogie care poate duce undeva: din punct de vedere economic, în categoria producţiei poate intra şi producţia de noi oameni, creşterea populaţiei)