În principiu s-ar părea că revoluțiile au mare nevoie de sex-simboluri. Ilustrație de Irina.

Când cineva se alătură unei revoluții, de orice fel ar fi ea, este răsplătit în moneda revoluției respective, sau cel puțin speră acest lucru. Să explic.

Moneda revoluțiilor spirituale este salvarea sufletului, iar cei care se alătură respectivelor revoluții sunt răsplătiți în moneda respectivă. Revoluțiile spirituale sunt necesare pentru salvarea sufletului. Toată lumea o știe.

Moneda revoluțiilor sociale este egalitatea socială, iar cei care se alătură acestor revoluții sunt răsplătiți în moneda cu pricina. Revoluțiile sociale sunt necesare pentru a obține egalitate socială.

Moneda aduce bunăstare, stare de bine. Asta e ceea ce vrem cu toții.

Fără a face legătura că și religiile încep ca și revoluții, revoluții spirituale, totuși Daniel Quinn surprinde o analogie interesantă în Beyond Civilization:

French philosopher Simone Weil disagreed with Marx, saying that revolution, not religion, is the opium of the masses. Shame on them both for not understanding people and their drugs better. Religion is a barbiturate, dulling the pain and putting you to sleep. Revolution is an amphetamine, revving you up and making you feel powerful. When people have nothing else going for them, they’ll grab either one — or both.

Probabil cei care mă citesc de mai mult timp intuiesc în ce direcție o va lua acum articolul. Care-i revoluția care mă interesează cel mai mult pe mine? Revoluția Agricolă din Neolitic, evenimentul care a dat naștere culturii noastre, revoluție care continuă să ne domine existența, cu toate că nu foarte mulți se gândesc adesea la treaba asta.

Creştinismul ar fi funcţionat perfect dacă oamenii ar fi fost mai buni decât sunt ei în realitate.

Comunismul ar fi funcţionat perfect dacă oamenii ar fi fost mai buni decât sunt ei în realitate.

Sistemul politic actual al “democraţiei” reprezentative ar funcţiona perfect dacă oamenii ar fi mai buni decât sunt ei în realitate.

Toate acestea sunt utopii.

Oare cum ar arăta un stil de viaţă care să nu plece de la presupunerea că oamenii sunt mai buni decât în realitate?

Un stil de viaţă care să funcţioneze pentru oameni aşa cum sunt ei, nu buni, nu răi, ci doar oameni.

Ei bine, oricât de ciudat ar părea, această credinţă, că oamenii ar trebui să fie mai buni decât în realitate, nu e ceva specific omului în general, ci este specific doar civilizaţiei noastre. Pentru că întotdeauna am inventat sisteme care nu au funcţionat, şi pe cine era să dăm vina? Pe sistem? O, nu. Sistemul e perfect, oamenii sunt de vină. Dacă ar fi doar un pic mai buni, totul ar funcţiona cum trebuie.

Aşa stă treaba cu toate stilurile de viaţă pe care le-am inventat până acum. Şi, din nou oricât ar părea de ciudat, nu toate stilurile de viaţă sunt inventate. Unele dintre ele s-au format prin evoluţie, prin mici ajustări aduse pe rând de fiecare generaţie. Făcând parte din categoria evoluţiei biologice, evoluţia culturală are şi ea o particularitate foarte interesantă: ceea ce nu funcţionează dispare.

Stilurile de viaţă formate prin evoluţie trebuie să funcţioneze pentru oameni aşa cum sunt ei în realitate, căci dacă nu ar fi aşa, atunci n-ar exista deloc. Exact la fel cum meduzele trebuie să funcţioneze, ştim sigur că funcţionează în concordanţă cu realitatea, prin simplul fapt că le vedem că există.

Evident că nu avem cum şi nici nu vrem să ne mutăm înapoi în junglă. Trebuie să inventăm în continuare, dar eu zic să uităm de vechea presupunere că oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt în realitate. Omul e om şi nu îl poţi schimba. Să terminăm odată pentru totdeauna cu utopiile!

Întâi şi întâi, mă simt nevoit să menţionez că nu sunt deloc o persoană religioasă. Povestea Genezei mă interesează strict din punct de vedere antropologic. Cred că s-ar putea spune că este printre cele mai răspândite poveşti din cultura noastră, aşa că de ce să nu-i arunc o privire mai atentă?

Ce îmi sare mie în ochi din povestea asta e faptul că agricultura este privită ca un blestem aruncat asupra noastră. În plus, Cain fermierul este personajul negativ, deci în mod clar agricultura nu e privită cu ochi buni. Ţineţi minte ideea asta, o să revin la ea.

Acum, gândiţi-vă la cum e percepută agricultura în cultura noastră. Invenţia agriculturii este considerată cea mai mare binecuvântare din toată istoria umanităţii. Agricultura este defapt percepută ca fiind singurul stil de viaţă cu adevărat uman de a trăi, ca fiind diferenţa fundamentală dintre om şi animal. Din cauza asta, popoarele indigene care nu practică agricultura sunt chiar considerate a fi oarecum sub-umane.

Sesizaţi contradicţia? Agricultura — binecuvântare sau blestem. Cum pot aceste două perspective total contradictorii să existe una alături de cealaltă în cultura noastră?

Notă: eu nu cred nici că agricultura este un blestem şi nici că-i o binecuvântare. Cu toate că în general nu prea îmi place agricultura intensivă, există anumite forme de agricultură cum ar fi permacultura care sunt mult mai “sustainable”.