O mică analogie între state şi corporaţii.

Este binecunoscut faptul că numărul angajaţilor şi profitul anumitor corporaţii depăşeşte populaţia şi produsul intern brut al unelor state.

Când se compară statele, după observaţii legate de populaţie şi de PIB urmează o comparaţie a sistemelor de guvernare, a grupărilor care deţin puterea, şi a libertăţilor civice de care se bucură populaţia statelor respective. O astfel de comparaţie poate fi relevantă şi în cazul corporaţiilor.

Aşadar, în cazul corporaţiilor ies la iveală următoarele elemente:

1. Dreptul de a vota nu îl au decât acţionarii (analogi ai proprietarilor de pământ) şi chiar şi acolo puterea votului este proporţională cu mărimea proprietăţii.
2. Toată puterea emană de la un comitet central.
3. Nu există nici o diviziune a puterii. Nu există a patra putere. Nu există judecători, şi nici prezumţia de nevinovăţie.
4. A nu te supune oricărui ordin poate avea ca rezultat imediat exilul.
5. Nu există libertatea de exprimare.
6. Nu există dreptul de liberă asociere, chiar şi relaţiile intime dintre bărbaţi şi femei sunt uneori interzise.
7. Supravegherea este omniprezentă.
8. Societatea este puternic reglementată, până la gradul unde, în unele cazuri angajaţilor li se impune când şi de câte ori pe zi să meargă la WC.
9. Transparenţa este aproape inexitentă.
10. Grupurile interne de opoziţie, cum ar fi sindicatele, sunt practic interzise, supravegheate sau marginalizate pe cât posibil.

În vreme ce au un PIB şi o populaţie comparabilă cu a Belgiei, Danemarcei sau a Noii Zeelande, multe dintre aceste corporaţii multinaţionale nu au nimic de genul libertăţilor şi protecţiilor civice. Aceste elemente sunt chiar mai izbitoare în regiuni unde statul nu are foarte mare putere, cum ar fi Papua de Vest sau multe state din Africa. Acolo iese cel mai evident la iveală caracterul tiranic al acestor corporaţii.

Prin corupţie la nivelul guvenului, influenţă politică, sau mainpulare a sistemului juridic, corporaţii abuzive reuşesc să obţină controlul asupra elementului definitoriu al oricărui guvern: dreptul unic de a folosi forţa de constrângere.

În original aici.

Am văzut şi eu de curând mai mult sau mai puţin renumitul documentar din 2007 al lui DiCaprio, A unsprezecea oră. Şi ce pot să zic? Am rămas destul de plăcut impresionat. Mi-a amintit câteva chestii pe care cred că le cam uitasem:

• Din 1832 am reuşit să mărim cu 35% concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă. Asta n-are cum să nu impresioneze şi pe cineva care nu prea se pricepe la numere.
• Corporaţiile sunt nasoale pentru că în prezent sunt instituţiile care au cea mai mare putere de decizie, iar cei ce le conduc nu au în nici un caz ca prioritate principală bunăstarea populaţiei. Iar motivul pentru care corporaţiile sunt instituţiile cu cea mai mare putere de decizie este că guvernele preferă să reprezinte interesele corporaţiilor decât interesele populaţiei. Motivul? Ai ghicit-o: corporaţiile au mai mulţi bani.
• O metodă relativ eficientă de a produce schimbare este boicotarea produselor (sau a serviciilor) cu care nu eşti de acord. De fiecare dată când scoţi bani din buzunar şi-i dai pe ceva, defapt spui: “Da, sunt de acord cu felul în care a fost fabricat, sunt de acord cu felul în care se foloseşte, sunt de acord cu ceea ce o să se întâmple cu el după ce îl folosesc, etc.”