Pe google.com în limba engleză, desigur.

Și m-am gândit că în loc să răspund acolo printr-un nou comentariu pe care nu o să-l vadă nimeni, să fac un articol nou cu completările de rigoare. Au trecut totuși 2 ani.

Se pare că în culturile tribale, ritualul de trecere de la adolescență la maturitate implica o experiență aproape de moarte: fie prin izolare, fie prin cine știe ce substanțe psihedelice, etc.

Așa cu siguranță învățai cum să mori, pentru a ști cum să trăiești.

În cultura noastră, foarte puțini mai au parte de așa o experiență. La cei care chiar au, care scapă dintr-un accident de mașină, sau de o boală gravă, se pot vedea schimbările de la o poștă.

Din cauza asta, suntem o adunătură de copii care se joacă de-a oamenii mari, și prin urmare întreaga noastră societate se comportă ca atare.

Vestea bună e că toate crizele care converg în ultimii ani, culminând cu colapsul ce se apropie cu pași repezi, par să reprezinte ritualul de trecere la maturitate al întregii noastre culturi.

Ajungem la un pas de moarte, metaforic murim chiar, și renaștem schimbați. Atât la nivel individual cât și la nivel colectiv.

Ce înseamnă un bank run? Este atunci când multă lume dă năvală peste o bancă pentru a-și scoate banii de acolo, și banca dă faliment. Detalii pe Wikipedia.

Ce se întâmplă când asta are loc simultan la toate băncile și în toată lumea? Vom vedea peste o lună și ceva. Cert e ca sistemul este deja foarte slăbit din cauza recesiunii, poate că tot ce mai are nevoie este un mic ghiont.

Ideea a pornit în Franța și s-a răspândit rapid pe tot globul. Mari revoluționari și francezii ăștia, după cum bine ne-a atras atenția Irina :) Evenimentul este trecut și pe Facebook.

Știre via Flavian.

Ce se mai întămplă cu mine?

Pe scurt: no job, no money, no problem.

Mai pe lung:

• Îmi petrec timpul cu diverse chestii mărunte, pe care le fac pentru că am chef să le fac (unele dintre ele sunt și utile pentru diverse persoane din jur), deci sunt oarecum mulțumit.
• Totuși, mi-ar plăcea să găsesc o chestie mai mare de făcut, dar nu pare să fie nimic prin Timișoara, nimic în care să vreau să mă implic. Deci din alt punct de vedere sunt oarecum nemulțumit.
• În cercul meu de prieteni și cunoștiințe circulă tot mai mult ideea de viață rurală, și în conformitate cu zicala cine se aseamănă, se adună, ideea circulă și la mine prin cap.

Scriu articolul ăsta pe de o parte ca și comentariu la ultimul articol al lui Pai Mei, dar și inspirat de un citat de-al lui Jung pe care l-am citit de curând, și care mi-a rămas cumva în minte: Pendulul minții oscilează între sens și nonsens, nu între bine și rău.

Despre pe “bine și rău” nu mai am chef să vorbesc. Punctul meu de vedere ar trebui să fie destul de clar pentru cei care mă citesc: binele și răul sunt simple constructe culturale, foarte relative.

Vreau în schimb să vorbesc puțin despre “sens și nonsens”. Lumea din jur este din ce în ce mai lipsită de sens pentru oamenii culturii noastre, de unde și criza finală cu care această cultură se confruntă: colapsul valorilor.

Acest colaps vine din simplul fapt că valorile care stau la baza culturii noastre se dovedesc tot mai acut a nu fi în concordanță cu lumea în care trăim.

Despre ce valori vorbesc? Încă de mici copii știm cu toții că lumea există pentru om și că omul există pentru a o cuceri și a o conduce. Iar asta a fost o perspectivă care a avut foarte mult sens pentru noi până acum câțiva zeci de ani.

Dacă cineva ar trebui să fixeze o dată pentru începutul acestui colaps, atunci probabil că ar fi 1962, anul în care Rachel Carson a publicat Primăvară tăcută. De atunci a devenit din ce în ce mai evident faptul că acest război împotriva lumii pe care îl purtăm de zece mii de ani nu are cum să se termine bine pentru noi și că această manie a controlului a fost o idee proastă încă de la început.

Însă nu e nevoie să fii preocupat de mediul înconjurător pentru a vedea semne ale colapsului peste tot. Dependența de droguri, criminalitatea, sinuciderile, toate în creștere, în special printre tineri. În cealaltă extremă, avem oameni așa lipsiți de motivație încât au nevoie de oratori motivaționali doar pentru a mai putea merge încă o zi la serviciu. Vieți lipsite de sens. Colapsul este aici.

E vremea pentru ceva nou, pentru un nou sistem de valori, pentru o nouă perspectivă asupra lumii.

Mai mult decât atât, se pare că am fost aduși în acest punct din cauza unor probleme sistemice, aflate la baza civilizației noastre. Asta ar însemna că o schimbare superficială nu este posibilă. Deci schimbarea va fi una fundamentală.

Cum va veni această schimbare? În mod ideal, tot mai mulți oameni ar putea să ofere tot mai puțină susținere sistemul actual și să construiască în paralel structuri alternative, iar tranziția să fie una treptată. În mod neideal s-ar putea să vedem o prăbușire a civilizației noastre, a tot ceea ce construim aici de 10 mii de ani încoace.

Cum s-ar putea întâmpla prăbușirea? Greu de estimat. Câteva posibilități ar fi următoarele:

• O stafidire treptată a economiei actuale, până la uscarea totală.
• O creștere treptată a autoritarismului în stil orwellian, și o luptă finală între sistemul dictatorial și populație.
• Un ultim război mondial pentru puținele resurse care au mai rămas de infulecat.

Oricum, cert e următorul fapt: cu cât ai deveni mai puțin dependent de sistemul actual (state, corporații), cu atât ai fi mai puțin afectat.

Alternativa prăbușirii ar fi, după cum am zis mai sus, o tranziție treptată: tot mai mulți oameni ar putea să ofere tot mai puțină susținere sistemul actual și să construiască în paralel structuri alternative.

În plus, a oferi mai puțină susținere sistemului actual aduce și anumite avantaje imediate. Cum ar fi… o viață mai plăcută, mai puțin stresantă.

Și ce înseamnă mai exact a oferi tot mai puțină susținere sistemului actual:

• În primul rând să nu-ți mai cumperi toate căcaturile de care nu ai nevoie. Asta înseamnă că o să ai nevoie de mai puțini bani, și prin urmare o să fie suficient să lucrezi mai puțin timp pentru bani.
• În al doilea rând, ce faci cu tot timpul liber pe care-l câștigi? Construiești, participi la ceva nou. Ce înseamnă asta? N-am decât o vagă idee: că ar putea să fie bazat pe comunități locale. De unul singur nu prea poți să faci mare lucru.

Am aflat de curând, cu mare bucurie, cum că pe data de 15 mai au mai intrat încă 8 ţări în mod oficial în recesiune (adică au avut o scădere economică în două trimestre consecutive), ţări printre care se numără şi România.

Oricât de ciudat ar putea părea, până acum chiar si România a avut creştere economică cu toate că este cu economia la pământ. Aşa este proiectat sistemul economic actual. Când nu e în creştere, e foarte de rău, şi poate chiar asta e una dintre cauzele pentru care este în pragul colapsului.

Şi dacă tot veni vorba de bucurie, trebuie să recunosc că ceea ce aş vrea eu să văd este următoarea succesiune de stări ale economiei mondiale: recesiune, depresiune, colaps.

Şi vă rog să nu credeţi că asta mă face să fiu un om rău. Eu nu vreau răul nimănui. E vorba doar despre colapsul economic, nu extincţia speciei umane. Oamenii au trăit bine-mersi înaintea acestei economii şi vor trăi bine-mersi şi după ea, cel puţin dacă reuşim să scăpăm de ea suficient de repede. Dacă nu reuşim, s-ar putea să intre în discuţie şi problema extincţiei, dar aste e în mod sigur ceva ce eu nu vreau.