click pentru mărire
Am găsit într-o noapte, împreună cu Irina, panoul ăsta aruncat lângă coşul de gunoi din faţa unei şcoli. Şi m-am gândit că ar putea fi util pentru toţi prietenii mei interesaţi de dezvoltarea personală.
Spicuim:
Pe scurt, vreau să spun că a cunoaşte binele şi răul absolut este imposibil pentru oameni, ca şi pentru orice altă fiinţă care nu e omniscientă (iar despre fiinţele omnisciente, e suficient să spun doar că sunt ipotetice şi că nu mă interesează prea mult).
Argumentaţia mea este una destul de simplă.
Pentru orice om, precum şi pentru orice alt animal care posedă sistem nervos central, e destul de clar dacă ceva e plăcut sau e neplăcut, dacă ceva îl face să se simtă bine sau să se simtă rău.
Deci dacă faci pe cineva să se simtă bine, i-ai făcut un bine. Iar dacă faci pe cineva să se simtă rău, i-ai făcut un rău. Problema e că efectele oricărei acţiuni se întind în timp şi spaţiu mult mai mult decât putem şti sau anticipa. Deci nu poţi să şti dacă până la urma urmei acţiunea ta a cauzat mai multă plăcere sau mai multă suferinţă în lume, nu poţi să şti dacă a fost bună sau rea în mod absolut.
Totuşi, găsim în cultura noastră foarte înrădăciantă credinţa în bine şi rău absolut. De exemplu, printre lucuruile considerate a fi rele în mod absolut se numără crima, furtul şi minciuna.
Un TED talk fain
Am găsit aici chestia asta, și mi-a ridicat câteva întrebări.
E foarte interesant că există o zonă în creier care ne permite să facem presupuneri despre ce se gândește altcineva. Dar nu știu de ce asta ar trebui să se numească o judecată morală.
Adică, presupunând ce se gândește cineva, poți să presupui cam ce i-ar face plăcere să-i faci, și ce nu i-ar face plăcere. Și apoi poți să acționezi în concordanță, dar asta țin doar de empatie, nu de moralitate. Moralitatea este cu totul altceva.
Să explic mai în detaliu. Un creștin convins, cu idei morale foarte precise, poate cauza atrocități imense, cum ar fi cele din vremea Inchiziției, dar este, din toate punctele de vedere un om foarte moral.
La fel ar fi treaba cu un convins revoluționar marxist. Sistemul moral există, e bine definit, și omul îl acceptă cu totul, deci este un om foarte moral. Totuși, asta ar putea să-l facă să omoare și să chinuie mulți oameni, fapt considerat foarte moral după sistemul lui.
Și dacă veni vorba, la fel stă vorba și cu un nazist convins. Hitler chiar credea că face un lucru bun (nu să existe cineva care să-l acuze de ipocrizie). La fel și marea majoritate a poporului german din acea perioadă.
Na, cam asta zic eu despre diversele sisteme morale.