E vorba despre un concurs, dar nu fac asta pentru premiu, ci doar ca să-mi promovez perspectiva. Se cere răspunsul fiecărui participant la întrebarea: Dacă ai fi Pământul pentru o zi, ce ai vrea să transmiţi oamenilor?

Păi, în primul rând transmit acest mesaj doar membrilor civlizației voastre. Cei pe care cu atâta aroganță îi numiți primitivi știu foarte bine să mă audă tot timpul. O să aveți ceva de învățat de la ei, fie că vreți, fie că nu.

Scopul vostru nu era să mă controlați pe mine. Mă descurcam de minune înainte să veniți voi, și o să mă descurc foarte bine și pe viitor pentru că acum aproape am scăpat de voi. Civilizația voastră era sortită eșecului încă de la început.

Și asta nu înseamnă că va trebui să vă întoarceți la epoca de piatră. Înseamnă doar că va trebui să renunțați la antropocentrism și să înțelegeți odată pentru totdeauna că faceți parte din marea rețea a vieții.

Pentru noii mei cititori cu interese atât de raţionale:

Poate că v-aţi săturat şi voi, ca şi mine, de a vă lega de bieţii mieluşei şi oiţe ale Domnului. Până la urmă ce provocare prezintă? “Dumnezeu există pentru că aşa scrie în Biblie, iar Biblia este adevărată pentru că a fost scrisă prin inspiraţie divină.” Right?

Dacă ăsta-i cazul, atunci am pentru voi un adversar ceva mai redutabil: cultura noastră, născută acum 10.000 de ani în Semiluna Fertilă, odată cu Revoluţia Agricolă.

La baza ei stau un set de dogme arareori puse la îndoială chiar şi de cei mai raţionali dintre noi.

Aţi auzit despre faptul că, în mod tragic, dintre toate speciile de pe Pământ, doar omul este defect?

Aţi auzit despre faptul că omul este produsul suprem al evoluţiei (creaţiei)?

Aţi auzit despre faptul că această lume există (a fost creată) pentru om?

Aţi auzit despre faptul că destinul omului este să conducă această lume?

Aţi auzit că omul este separat şi deasupra tuturor celorlalte aspecte ale realităţii?

Da?

Poate că veţi fi curioşi să citiţi articolul despre Antropocentrism de pe Wikipedia.

Poate că veţi fi curioşi să citiţi Ismael de Daniel Quinn.

Poate că veţi fi curioşi să citiţi mai mult din situl meu.

Eu, din contră, cred că omul există pentru lume, la fel cum broaştele, lupii şi ferigile există pentru lume. Cred că lumea nu există pentru nici o specie anume.

Se observă în cadrul evoluţiei vieţii o tendinţă spre complexitate, prin urmare, o tendinţa spre inteligenţă şi conştiinţă de sine. Şi am putea presupune că dacă asta nu s-ar fi întâmplat cu Homo Sapiens, s-ar fi întâmplat ca o altă specie să fie prima.

În plus, se mai observă în cadrul evoluţiei şi o tendinţă spre diversitate. Selecţia naturală nu înseamna că o singură specie iese câştigătoare. Dacă ar fi aşa, atunci am avea câte o singură specie pe fiecare nivel de competiţie. Iar asta nu se observă în comunitatea vieţii. Selecţia naturală e cu totul altceva: un proces care se întampla în interiorul speciilor.

Aşa că, dacă ar fi să ţinem cont de aceste două tendinţe ar trebui să presupunem că, în viitor, ar putea apărea mai multe specii inteligente şi conştiente de sine.

Odată cu creşterea inteligenţei vine şi puterea, iar odată cu puterea vine şi responsabilitatea. Da, probabil că am putea să obţinem controlul suprem, să transformăm toată planeta într-un imens câmp cu orez şi porumb (sau poate că ne vom autodistruge încercând s-o facem), dar oare chiar trebuie să facem asta? Membrii culturii noastre au credinţa că da. Eu spun că nu.

În schimb, ţinând cont de tendinţele din cadul vieţii, de complexitate şi diversitate, spun că trebuie să lăsăm ceva loc şi celorlalte specii, dintre care poate unele au potenţialul să devină ceea ce am devenit noi, şi chiar mai mult. Asta nu ar împiedica în nici un fel progresul nostru, eventual poate că l-ar încetini, dar care-i graba?

Este foarte periculoasă deoarece, stăpâniţi de iluzia că suntem separaţi şi putem trăi independent de restul comunităţii vii, că nu facem parte din marea reţea a vieţii, vom încerca să distrugem toată viaţa ce nu ne foloseşte în mod direct, exact cum facem acum, iar asta în cele din urmă nu are cum să ducă decât la propria noastră distrugere.

În strânsă legătură cu asta este conceptul de natură, un alt produs al culturii noastre. Ecologiştii hotărâţi să trezească emoţie îi spun uneori Mama Natură, cea care ne-a dat naştere. “Salvaţi Mama Natură,” se zice. Şi chiar în timp ce spun asta, ei dau dovadă că sunt de acord cu una dintre cele mai dăunătoare idei în existenţă: că oamenii aparţin unei categorii de fiinţe complet separate de restul comunităţii vii.

Extincţia vidrei de mare nu e tristă pentru că natura va suferi, ci e tristă şi periculoasă pentru că noi vom suferi, noi adică noi fiinţele vii, inclusiv oamenii. Ideile pe care le circul aici sunt strâns legate de ecologia profundă, poate că vreţi să citiţi mai mult.

În contrast cu ecologia profundă apare antropocentrismul, credinţa că oamenii sunt centrul Universului, şi că trebuie consideraţi a fi separaţi şi deasupra tuturor celorlalte aspecte ale realităţii. Prin urmare, lumea există pentru om, şi aparţine omului.

Un vraci şi învăţător Lakota spunea la un moment dat, arătând spre un gândac de pe jos: “Dacă nu era gândacul ăsta, nici eu n-aş fi existat.” Pe de altă parte, civilizaţia noastră se pare că a pierdut toate astea, şi în schimb preferăm să trăim înstrăinaţi şi izolaţi de extraordinara noastră unicitate.

Şi trebuie să subliniez că eu nu spun nimic legat de teoria sălbaticului nobil, teoria care spune că a trăi “aproape de natură” te face să fii cumva moral superior, un fel de sfânt ecologist. Spun doar că în cultura noastră există nişte idei dăunătoare pentru viaţă în general, idei de care am putea foarte bine să ne debarasăm fără să pierdem ceva, şi chiar am avea de câştigat.

Şi o veste foarte bună pentru final: cu puţină atenţie se poate observa cum idei de genul ecologiei profunde prind din ce în ce mai mult rădăcini.

Singularitatea. Se observă o creştere exponenţială în cadrul descoperirilor ştiinţifice. Dacă această tendinţă se va menţine în continuare, inovaţiile se vor întâmpla din ce în ce mai repede, până când se va ajunge la o inteligenţă artificială egală cu cea umană. Această inteligenţă va putea, evident, să se autoîmbunătăţească, iar atunci inovaţiile se vor întâmpla chiar şi mai rapid, la ordinul zilelor, orelor, secundelor, fracţiunilor de secundă. Asta e ceea ce se numeşte singularitatea tehnologică.

Nemurirea. Odată cu avansurile ştiinţei şi a tehnologiei, se spune că omul va deveni practic nemuritor. Aceste ţel s-ar atinge prin diferite tehnici cum ar fi ingineria genetică sau copierea întregii conştiinţe umane pe un suport electronic. Astfel s-ar obţine o depăşire a limitărilor biologice de azi.