Primul meu articol pe teme politice, deci luaţi aminte. Ştiu că politica e o metodă foarte ineficientă de schimbare a sistemului.
Totuşi, cred că o să merg la vot. Chiar dacă e o acţiune profund ineficientă şi nesemnificativă, nici nu ia foarte mult timp. Maxim un sfert de oră. Eu am calculat că se merită. Mai ales dacă sunt şanse să aud nişte riff-uri de chitară electrică în imnul României…
Prin urmare, eu o să votez Remus Cernea.
În principiu s-ar părea că revoluțiile au mare nevoie de sex-simboluri. Ilustrație de Irina.
Când cineva se alătură unei revoluții, de orice fel ar fi ea, este răsplătit în moneda revoluției respective, sau cel puțin speră acest lucru. Să explic.
Moneda revoluțiilor spirituale este salvarea sufletului, iar cei care se alătură respectivelor revoluții sunt răsplătiți în moneda respectivă. Revoluțiile spirituale sunt necesare pentru salvarea sufletului. Toată lumea o știe.
Moneda revoluțiilor sociale este egalitatea socială, iar cei care se alătură acestor revoluții sunt răsplătiți în moneda cu pricina. Revoluțiile sociale sunt necesare pentru a obține egalitate socială.
Moneda aduce bunăstare, stare de bine. Asta e ceea ce vrem cu toții.
Fără a face legătura că și religiile încep ca și revoluții, revoluții spirituale, totuși Daniel Quinn surprinde o analogie interesantă în Beyond Civilization:
French philosopher Simone Weil disagreed with Marx, saying that revolution, not religion, is the opium of the masses. Shame on them both for not understanding people and their drugs better. Religion is a barbiturate, dulling the pain and putting you to sleep. Revolution is an amphetamine, revving you up and making you feel powerful. When people have nothing else going for them, they’ll grab either one — or both.
Probabil cei care mă citesc de mai mult timp intuiesc în ce direcție o va lua acum articolul. Care-i revoluția care mă interesează cel mai mult pe mine? Revoluția Agricolă din Neolitic, evenimentul care a dat naștere culturii noastre, revoluție care continuă să ne domine existența, cu toate că nu foarte mulți se gândesc adesea la treaba asta.
Am găsit de curând un blog pe care îl citesc cu tare multă plăcere. Citez dintr-un articol de azi:
Oamenii liberi nu se “distreaza” si nu “muncesc” ei doar “traiesc”. Chestia aia pe care unii o amana pentru “la pensie”.
Sunt din ce în ce mai des întrebat ce vreau să fac pe viitor, și ăsta-i cel mai bun răspuns pe care-l am până acum: că vreau doar să trăiesc.
Toată lumea zice că România pute, şi eu nu suport să-i aud. Mă evervează la culme. Dar din când în când mă aud şi pe mine spunând că România pute. Deci care o fi treaba?
Păi, treaba-i în felul următor. Critica uzuală care se aduce românilor este că nu sunt suficient de nemţi, după cum bine sugerează şi situl Române, fii mai neamţ. Cu alte cuvinte, se spune că ar trebui să adoptăm mai mult modelul vestic.
Acuma, ce spun eu? Eu spun că modelul vestic are serioase probleme, şi că cei care sunt deja acolo le văd foarte bine şi încearcă să aducă schimbări majore. În schimb românii… tot ce vor e să fie mai nemţi.
Un singur mod corect
Este foarte înrădăcinată în cultura noastră credința că există un singur mod corect de a face orice. Până la urmă asta înseamnă și cuvântul corect.
De exemplu, am avut acum ceva vreme o dezbatere cu câțiva prieteni despre modul corect de a amplasa hârtia igienică în suport, și am găsit și pe net un site unde se explică totul.
Alt exemplu: cum e corect să desfaci o banană? Începând de la coadă sau de la vârf? La fel, se pare că există două tabere.
Alt exemplu: am aflat acum ceva vreme că există un mod corect de a face duș. Vorbesc serios. Se învață în armată.
Dar cea mai sinistră dintre toate este credința noastră că există un singur mod corect de a trăi. Mânați de această idee, oamenii culturii noastre aproape că au reușit în doar 500 de generații să extermine sau să asimileze toate celelalte culturi de pe suprafața Pământului, la fel ca și Borgii din Star Trek.
Prin contrast, popoarele de vânători-culegători nu erau absolut deloc stăpâniți de această idee. Erau mulțumiți să fie lăsați să trăiască așa cum vroiau, și nu aveau nici o dorință ca vecinii lor să trăiască la fel ca ei. Iar asta nu îi face să fie un fel de îngeri pacifiști. Defapt, adevărul e că majoritatea triburilor trăiau într-o stare constantă de conflict mocnit cu vecinii lor, conflict care din când în când izbucnea în lupte. Strategia e foarte similară cu cea adoptată de găștile de cartier.
Ideea unui singur mod corect este diametral opusă ideii de diversitate. Iar evoluța ne învață următoarea treabă: diversitatea funcționează mai bine decât uniformitatea.