Bloggingul

De multă vreme tot mă gândesc să scriu un articol critic la adresa bloggerilor profesioniști, ca să spun așa, cei pe care probabil că îi vezi tot timpul la BlogMeet, TweetMeet și alte YuppieMeet-uri.

Dar nu știam exact ce anume îmi displace la ei. Asta până acum câteva zile, când am vizionat recenta prezentare a lui Matt Mullenweg la WordCamp San Francisco.

Subiectul prezentării era noua versiune de WordPress (3.0), dar ce mi-a rămas mie în minte a fost că la un moment dat a descris blogging-ul ca fiind un mijloc pentru a atinge diverse scopuri (a means to an end), și nu un scop în sine. La fel ca și vorbitul, scrisul sau utilizarea calculatorului.

Problema mea cu acești bloggeri este că ei ignoră complet treaba asta. Scriu fără nici un scop, înșirând la nesfârșit toate banalitățile lor insipide.

Nu mă interesează că ai fost la București, nu mă interesează că ți-ai scos un dinte, nu mă interesează că ai fost la concertul păcii, nu mă intersează că ai găsit o poză haioasă pe net, nu mă interesează că plângi în baie, nu mă interesează ce-ai vorbit cu taximetristul, și mai puțin decât orice mă interesează articolele voastre despre blogging.

Și fiindcă nu mă interesează, desigur, nici nu le citesc. Singura problemă e că, din cauză că am și eu acest mic site pe care mai scriu din când în când, am ajuns să fiu asociat cu adunătura asta.

Partea a doua

Poate că așa, fără să-mi dau seama, am găsit răspuns și la o întrebare care mă preocupă de ceva vreme: de ce anume nu prea mai am chef să scriu pe aici.

După câte se pare, nu prea mai am nici un scop pentru care să scriu. Când l-am pornit, am făcut-o în principal pentru a face propagandă împotriva culturii noaste antropocentrice și dominată de mania controlului.

În timp, am observat că nu am foarte mult succes cu propaganda, dar în schimb am aflat că un mare beneficiu adus de blogging este faptul că ajungi să cunoști oameni cu interese similare. Ne-am atras ca niste magneți, iar acum citesc în mod frecvent câteva bloguri în așa fel în cât pot spune că știu cam tot ce mișcă în România legat de interesele mele.

Problema e că acum am ajuns într-o perioadă a vieții în care a vorbi nu mai pare suficient, și simt tot mai mult nevoia de a face. De a face ceva încât să trăiesc din ce în ce mai mult în concordanță cu prespectiva mea asupra vieții.

Și când vine vorba de trăit, asta nu poți face cu amici din București sau Brașov, oricât de similare ar fi perspectivele noastre asupra vieții. Pe Internet poți face multe, dar nu poți trăi. Așadar, interesul meu a început să alunce spre sfera locală, și am găsit o mână de oameni cu adevărat faini.

Concluzia? Nu știu dacă am una. Cred că singurul scop care mai rămâne pentru situl ăsta e să mai anunț din când în când reușitele mele în a mă îndepărta tot mai mult de sistemul actual și de a construi ceva nou. Vreau să știe și alții despre ce posibilități există.

Ce pot spune deocamdată este că sunt “persoană fără venituri” și mă descurc de minune. Detalii vor urma pe parcurs.

Publicat în Diverse | Etichetat , , , | 14 Comentarii

Mahomed

În mod normal poate că nu m-ar fi interesat protestul ăsta, dar chiar nu mi-a plăcut deloc cum cei de la Comedy Central au cenzurat penultimul episod din South Park. Așadar, ta-daaa:

Publicat în Spirit civic | Etichetat , | 46 Comentarii

Ziua în care toți îl desenează pe Mahomed

Mâine (20 mai) este Ziua în care toți îl desenează pe Mahomed, zi de protest împotriva ingrădirii libertății de exprimare, practicată de islamiștii care amenință cu violența pe oricine le jignește religia. Și partea nasoală e că uneori chiar pun în aplicare amenințările.

Articol Wikpedia.

Pagina Facebook.

Blog oficial.

Actualizare 21 mai: Pagina iniţială de Facebook a fost ştearsă, dar a apărut una nouă, şi Molly Norris (cel ce a pornit totul) şi-a şters conţinutul de pe blog şi acum spune că nu a fost o idee bună deloc.

Publicat în Spirit civic | Etichetat , , | 17 Comentarii

Schimb de prizonieri

Din colecția A People’s History of the United States, a lui Howard Zinn (a murit la 87 de ani, în timp ce înota), preluat de la Pai Mei.

“Observand un schimb de prizonieri intre Iroquois si francezi in partea de sus a statului New York in 1699, Cadwallader Colden spune: “desi s-au facut toate eforturile posibile pentru a-i aduce acasa pe francezi, care erau prizonieri ai celor Cinci Natiuni, si aveau libertate totala de la indieni, putini au putut fi convinsi sa se intoarca.” El trebuie sa admita ca aceasta nu este doar o reflectie a calitatii vietii colonistilor francezi, “deoarece englezii au avut aceleasi dificultati” in a-i convinge pe ai lor sa vina acasa, in ciuda superioritatii modului de viata englez.

“Nici argumentele, nici tratatele, nici lacrimile prietenilor si rudelor nu i-au putut convinge pe multi dintre ei sa-si paraseasca noii prieteni indieni; cativa dintre ei pe care rudele i-au convins sa vina acasa, in scurt timp s-au saturat de modul nostru de viata si au fugit din nou la indieni, si au trait intre ei pana la sfarsitul vietii. Pe de alta parte, copii indieni au fost educati intre englezi, imbracati si invatati, dar, cred ca nu este nici macar un singur caz, cand unul dintre acestia, dupa ce au fost liberi sa revina intre ai lor, sa fi ramas cu englezii, ci s-au intors la popoarele lor, si au indragit modul indian de viata, la fel ca si cei care nu cunosteau nimic despre modul civilizat de viata. Si, autorul conclude, ca cea ce s-a intamplat in cazul acestui schimb de prizonieri, “a fost adevarat si in multe alte ocazii”.

Benjamin Franklin e si mai direct: “Cand un copil indian este crescut in civilizatia albilor, remarca el, civilizatia intr-un fel nu se lipeste, si la prima ocazie el se va intoarce la rudele lui rosii, de unde nu mai exista nici o speranta de a-l recupera. Dar cand albi de orice sex au fost luati prizonieri de tineri de catre indieni, si au trait o vreme printre ei, desi rascumparati de catre prietenii lor si tratati cu toata grija pentru a-i face sa ramana intre englezi, in scurt timp sunt dezgustati de modul nostru de viata, si eforturile necesare pentru a-l mentine, si se folosesc de prima oportunitate pentru a fugi din nou in padure, de unde nu mai pot fi adusi inapoi.

Erau intotdeauna marile paduri, si viata care putea fi traita acolo era dupa cum admite Crevecoeur, “captivanta”, poate chiar superioara vietii cu care se mandreau europenii transplatati. Deoarece, dupa cum se stia spre amuzamentul multora: “mii de europeni sunt indieni, si nu avem nici un exemplu al unuia dintre acesti aborigeni care sa fi devenit european de buna voie!”

Publicat în Antropologie | Etichetat , , | 7 Comentarii

Hamsterul imposibil

Am găsit aici un filmuleț care mi-a plăcut, și m-am gândit să-l afișez și eu pentru cine mai trece pe aici.

Publicat în Antropologie | Etichetat , | 7 Comentarii

Inițiativă de susținut

Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țăranești sau pe scurt ASAT este un parteneriat între producător și consumatori. În loc să-ți iei legume din supermarket aduse din Spania, le iei chiar de la producătorul din Belinț. Mergi la el în vizită, îți place ce vezi, plătești o sumă în avans, și în fiecare săptămână primești (în Timișoara) un coș de produse locale și sănătoase.

Ce poate fi mai fain decât asta? Dacă locuiți în Timișoara și sunteți interesați ar fi bine să vă grăbiți pentru că perioada de înscriere se termină la sfârșitul lui aprilie, și se pare că mai sunt doar vreo 30 de locuri.

Pentru mai multe detalii, puteți vizita blogurile asat.ecosapiens.ro și asat-timisoara.blogspot.com. Dacă mai vreţi să vă documentaţi, în limba engleză treaba se cheamă Community-supported agriculture.

P.S. Nu vă lăsați păcăliți de asat.ro din București. Este mai degrabă o înșelătorie, pentru că nu are nici o legătură cu ceea ce povestesc eu aici, este doar un magazin online de legume.

Publicat în Diverse | Etichetat , , | 3 Comentarii

Evadarea din “sistem” — Un ghid practic

Păi, o idee ar fi să dobândești mult doritul statut de “persoană fără venituri”, și să vezi cum poți trăi în cadrul respectiv.

Întrebări frecvente

  • Dar din ce o să trăiesc? Contrar opiniei generale, omul nu trăiește din bani, ci din mâncare. Am scris aici un articol întreg despre asta.
  • Dar ce mă fac fără asigurare de sănătate? Îți plătești asigurarea de sănătate direct live la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Costă 33 de lei pe lună.
  • Dar ce mă fac fără pensie? Pensia este un simplu cont bancar unde pe durata muncii depui bani în speranța că o să apuci pensia pentru a avea dreptul să-i scoți. După cum poate explica și Flavian, băncile sunt cam cel mai prost loc în care îți poți amplasa economiile.

Pentru cei cu adevărat aventuroşi

Dacă vreţi totuşi bani, vă puteţi implica în diverse activităţi ilegale, cum ar fi:

  • Munca la negru
  • Traficul de droguri
  • Traficul de arme

Eu, desigur, fiind un om rezonabil, nu aş face niciodată aşa ceva, şi e departe de mine gândul să încurajez pe cineva în direcţia asta. Spun doar ce este posibil.

Publicat în Spirit civic | Etichetat , , | 45 Comentarii

Despre surogate

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten despre realități virtuale gen World of Warcraft, și mă gândeam să vă povestesc din ideile ce s-au vehiculat.

Am plecat de la părerea mea cum că realităţile virtuale sunt nasoale tocmai din cauza asta: pentru că sunt virtuale, că nu sunt reale. De ce să-ţi pierzi vremea şi energia pe ceva ce nu e real?

Dar nu după mult timp am ajuns la cuncluzia că World of Warcraft este real, face parte din realitate, este construit din niște biți cât se poate de reali. La fel de reali cât sunt biții din calculatoarele băncilor, care determină dacă poți să îți cumperi o vilă sau nu. Cred că nimeni nu spune despre banii aflați în conturile bancare că sunt virtuali (sau cel puţin nu încă).

Dar totuşi, care e problema cu jocurile astea? Pentru că simţeam foarte clar o problemă acolo. Irina a venit cu o idee. Problema ar putea fi că sunt nişte surogate. Oare ar fi rezonabil să generalizăm în a spune că orice surogat e mai nasol decât chestia pe care o înlocuiește? Avem contraexemple?

Publicat în Diverse | Etichetat , | 26 Comentarii

Ascultaţi pe baba

Da, da, știu: are 25 de minute. Dar povestește foarte fain; eu cred că-i o bună investiție a timpului.

Publicat în Antropologie | Etichetat , , | 14 Comentarii

Obţinerea hranei

Asupra fiecăruia dintre noi se exercită o imensă presiune de a juca după “regulile sistemului”.

Presiunea asta se exercită printr-o groază de metode, dar cea mai fundamentală dintre ele este următoarea: dacă nu ai bani, nu primești de mâncare.

Prin urmare chestiunea hranei este esențială pentru orice aspirant la “evadarea din sistem”.

După câte bag eu de seamă, hrana se poate obține în două moduri diferite:

  • Direct de la sursă, prin agricultură, vânătoare, pescuit, cules, etc. Pentru agricultură ai nevoie de un teren al tău, iar pentru vânătoare și pescuit ai nevoie de autorizații care din câte am înțeles costă o grămadă de bani.
  • Indirect, de la persoane care au deja mai multă hrană decât au nevoie și sunt dispuși să-ți ofere și ție din ea, fie gratuit (familie, prieteni apropiați), fie în schimbul a ceva ce au ei nevoie de la tine. De obicei acest ceva sunt banii, dar ei sunt de preferat doar pentru că pot fi cu ușurință convertiți în orice fel de produs sau serviciu disponibil pe piață. Teoretic vorbind, ar trebui să poți primi hrană în schimbul muncii tale, mai ales dacă asta se practică într-un cerc larg de prieteni și cunoștiințe. Menționez aici că nu trebuie să fie vorba neapărat despre muncă necalificată. Să zicem că ești un instalator care lucrează pe de gratis și care tot timpul este binevenit la masă la câțiva zeci/sute de “clienți”.
Publicat în Antropologie | Etichetat , , , | 7 Comentarii