Lucrez de ceva vreme cu Irina la o chestie, şi acum este marele moment de lansare.

Este vorba despre un site prin care poţi să primeşti gratuit sau să oferi gratuit produse şi servicii pentru care în mod normal ai plăti. Situl este destinat doar celor din Timişoara şi împrejurimi.

Aşa că dacă sunteţi de prin zonă haideţi şi înscrieţi-vă, iar dacă nu, minunaţi-vă şi faceţi şi voi unul la fel.

Dacă sunteți curioși citiți care-i problema cu argumentul dar eu nu am nimic de ascuns.

Termodinamic privind problema, hrana pe care o consumăm este transformată în energie, care ne permite să trăim. Energia respectivă este obținută prin arderi la nivel celular, iar combustibilul este hrana consumată.

Din cauza asta, energia hranei se măsoară în calorii, o kilocalorie reprezentând cantitatea de energie necesară pentru a mări cu un grad Celsius temperatura unui litru de apă.

Un bărbat consumă aproximativ 2500 kcal/zi, iar o femeie 2000 kcal/zi. Se poate observa că asta înseamnă destul de mult. E cantitatea de energie pe care ai consuma-o ca să aduci la fierbere 25 sau 20 de litri de apă care inițial era bocnă.

Hrana care conține cea mai multă energie este slănina, ea are 9 kcal/gram, deci pentru a supraviețui ai nevoie să consumi zilnic minim 222 grame de hrană (2000/9). Asta înseamnă minim 81 de kilograme de hrană pe an.

Buuun, acum să încep cu aberațiile.

Să luăm în considerare întreaga biosferă a planetei, și să luăm în considerare un om care reprezintă o porțiune din biosfera asta. Pentru a putea continua să trăiască, el trebuie ca în fiecare zi să-și alipească la corpul său minim 222 grame de materie organică, materie care înainte făcea parte din corpul altei vietăți, pentru ca mai apoi să o transforme în energie necesară supraviețuirii. Și asta indiferent dacă este vegetarian, lacto-ovo-vegetarian sau omnivor.

Obișnuiam să spun că viața este luată cu împrumut, pentru că mâncăm alte vietăți terminându-le viața, iar când vine momentul și noi devenim hrană pentru alte vietăți, dar mi-am dat seama de curând că asta nu e o descriere foarte precisă.

Chair și dacă ar fi să trăiești doar 30 de ani, consumi minim 2400 de kilograme de hrană, din care greutatea ta la sfârșitul vieții nu are cum să reprezinte mai mult de 5%. Restul este consumat. Deci nu poate fi vorba despre un împrumut pe care până la urmă îl returnezi. Prin urmare, o descrie mult mai aproape de realitate a vieții ar fi că ea este un cadou.

Și tot ceea ce ți se cere în schimb este să-ți practici funcțiile tale biologice de mamifer, chestiile pe care oricum nu te poți abține să le faci, ca să spun așa. Restul biosferei nu are nevoie de nimic mai mult de la tine.

Scriu articolul ăsta pe de o parte ca și comentariu la ultimul articol al lui Pai Mei, dar și inspirat de un citat de-al lui Jung pe care l-am citit de curând, și care mi-a rămas cumva în minte: Pendulul minții oscilează între sens și nonsens, nu între bine și rău.

Despre pe “bine și rău” nu mai am chef să vorbesc. Punctul meu de vedere ar trebui să fie destul de clar pentru cei care mă citesc: binele și răul sunt simple constructe culturale, foarte relative.

Vreau în schimb să vorbesc puțin despre “sens și nonsens”. Lumea din jur este din ce în ce mai lipsită de sens pentru oamenii culturii noastre, de unde și criza finală cu care această cultură se confruntă: colapsul valorilor.

Acest colaps vine din simplul fapt că valorile care stau la baza culturii noastre se dovedesc tot mai acut a nu fi în concordanță cu lumea în care trăim.

Despre ce valori vorbesc? Încă de mici copii știm cu toții că lumea există pentru om și că omul există pentru a o cuceri și a o conduce. Iar asta a fost o perspectivă care a avut foarte mult sens pentru noi până acum câțiva zeci de ani.

Dacă cineva ar trebui să fixeze o dată pentru începutul acestui colaps, atunci probabil că ar fi 1962, anul în care Rachel Carson a publicat Primăvară tăcută. De atunci a devenit din ce în ce mai evident faptul că acest război împotriva lumii pe care îl purtăm de zece mii de ani nu are cum să se termine bine pentru noi și că această manie a controlului a fost o idee proastă încă de la început.

Însă nu e nevoie să fii preocupat de mediul înconjurător pentru a vedea semne ale colapsului peste tot. Dependența de droguri, criminalitatea, sinuciderile, toate în creștere, în special printre tineri. În cealaltă extremă, avem oameni așa lipsiți de motivație încât au nevoie de oratori motivaționali doar pentru a mai putea merge încă o zi la serviciu. Vieți lipsite de sens. Colapsul este aici.

E vremea pentru ceva nou, pentru un nou sistem de valori, pentru o nouă perspectivă asupra lumii.

Până acum ceva vreme priveam cu ochi nu foarte buni teoriile conspiraționiste, dar de curând mi-am dat seama că în ultima vreme are loc o adevărată explozie de teorii ale conspirației, și că ăsta-i sunt un semn foarte bun, indiferent dacă sunt adevărate sau nu. Este un semn că oamenii au tot mai puțină încredere în conducătorii lor.

Și așa ceva chiar merită susținut. Așadar:

• omul de fapt nu a ajuns pe Lună
• masonii și comuniștii plănuiesc să instaureze o nouă ordine mondială
• Kennedy a fost asasinat de reptilieni
• pe Marte s-au descoperit semne ale unei civilizații antice de extratereștrii
• guvernul Statelor Unite a stabilit chiar contactul cu anumite rase extraterestre
• 9/11 a fost un inside job
• politicienii români sunt implicați în societăți oculte legate de flacăra violetă
• încălzirea globală nu există, de fapt globul se răcește
• Kennedy a fost asasinat de Bugs Bunny
• petrolul nu este nici pe departe gata, el ne va mai ajunge încă mii de ani

Toate astea sunt adevărate. Nu vă încredeți în conducători.

Da, Rajendra Pachauri a greșit în estimarea lui. Ghețarii din Himalaya nu se topesc până în 2035, dar data respectivă era adânc îngropată în raportul WG4, și nu a fost inclusă în Raportul de sinteză și nici în Rezumatul pentru politicieni. Era una dintre elementele cele mai puțin relevante, și nu invalidează cu nimic celelalte conculuzii ale IPCC.

Da, Rajendra Pachauri a greșit în estimarea lui. Ghețarii din Himalaya nu se topesc până în 2035 și pământul este plat, nu-mi pasă ce zic toți oamenii ăia de știință cu instrumentele lor!

Ce înseamnă pe scurt treaba asta? Cu toate că-i un concept destul de simplu, găsesc dificil să-i dau o definiţie scurtă şi la obiect, cred că mult mai uşor va merge prin exemple.

Să luăm o colonie de furnici, care construieşte muşurioul din imagine. O furnică în sine nu este o fiinţă foarte complexă, şi are un comportament destul de simplu. Studiind o singură furnică nu-ți vei da seama niciodată că mai multe furnici ar putea construi un asemenea muşuroi. Iar geometria muşuroiului nu este scrisă niciunde în prealabil, ci ia naştere “de la sine”.

Regina nu dă ordine, nu există nici o structură ierarhică printre furnici, poate cel mult vreo două-trei categorii, care au roluri diferite.

Alte exemple din lumea biologică ar include roiurile de lăcuste, stolurile de păsări, bancurile de pești. Ați prins ideea, cred.

Peste tot unde avem chestii mici și simple, din care iau naștere “de la sine” chestii mai mari și mai complexe e vorba despre emergență.

Dar proprietatea de emergență nu este limitată la sistemele biologice. Un fir de nisip e o chestie simplă, un vânt constant într-o direcție constantă e iarăși o chestie simplă. În schimb dunele de nisip cu încrețiturile de pe ele sunt niște chestii mai mari și mai complexe.

Mai vreți? Mai sunt: Internetul. Toată complexitatea asta care ia naștere fără să fie proiectată de nimeni, și fără ca cineva să aibe măcar idee în ce direcție se îndreaptă. Ar fi putut cineva să prevadă Wikipedia, YouTube sau blogurile?

Dar să nu rămâneți cu impresia greșită că este vorba doar de vreo ciudățenie specifică sistemelor fizice. Să luăm un exemplu din matematică: fractalii. Ia priviți ce se obține când aplicăm în mod repetat formula z(n+1) = z(n)^2 + c

Ce înseamnă asta?

Păi, asta înseamnă niște chestii: că întregul este mai mult decât suma părților componente, că o știință care nu vrea să accepte asta nu va înțelege niciodată întregul, pe care nu ai cum să-l înțelegi decât privindu-l cum se desfășoară.

Și ce observăm când îl privim cum se desfășoară? Observăm că toată complexitatea asta din jur nu este un accident, că apariția vieții nu este un accident, că evoluția ei nu este un accident, și că nu are cum să înceteze odată cu apariția omului oricât de mult am crede noi asta.

E destul de diferit de ceea ce am învățat la școală, ce ziceți?

Bun, se pare că iarăşi am descoperit eu gaura din covrig. După ce am stat o vreme şi m-am gândit, am intrat şi pe Wikipedia, şi am găsit că George Bernard Shaw mi-a luat-o puţin înainte.

Aşadar. Regula de aur a eticii spune: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Na, în sfârşit, mai există şi forma sa afirmativă: Fă altora doar ceea ce ţie îţi place.

Iar Bernard Shaw scrie în 1903 în “Maxime pentru revoluţii“: Nu face altora ceea ce ţie îţi place. Gusturile lor s-ar putea să difere de ale tale. Regula de aur este că nu există reguli de aur.

Sunt numai cu 107 ani mai târziu…

Pentru a rezolva problema, se pare că marii filosofi ai culturii noastre au inventat aşa numita regulă de platină, care nu spune nimic altceva decât: Fă altora doar ceea ce lor le place.

Dar oare chiar e nevoie de o regulă pentru asta? După cum am scris şi în finalul articolului despre binele şi răul absolut, compasinuea este suficientă, nu e nevoie de nimic în plus. Compasiunea e intuitivă, înnăscută, şi şi-ar face mult mai simţită prezenţa dacă nu ar fi atrofiată de toate regulile pe care suntem obligaţi să le urmăm.

Dar eu o luasem într-o direcţie puţin diferită. Mă gândeam că în cadrul unei culturi, regula de aur se aplică binişor, fiindcă sistemul de valori este unul relativ comun tuturor.

Problema apare la interacţiunea dintre două culturi. De exemplu, când oamenii culturii noastre au dat buzna în Lumea Nouă şi au început să-i convertească pe toţi (cu forţa) la stilul nostru de viaţă, ei puneau în practica exact regula de aur. Nouă ne plăcea stilul nostru de viaţă, şi prin urmare am văzut ca pe o chestie bună să-i convertim pe toţi la el, ne-am simţit chiar obligaţi să facem asta.

Din punctul ăsta de vedere, în spatele regulii de aur se află presupunerea ascunsă că există doar un singur mod corect de a trăi, etnocentrismul specific culturii noastre.

Am aflat cu ocazia asta de o treabă interesantă, Iniţiativa Popoarelor Indigene de Evaluare a Schimbărilor Climatice.

Primitivii ăştia au ţinut un summit în aprilie 2009 la Anchorage, Alaska, iar rezultatele au fost sumarizate în Declaraţia de la Anchorage, un document de vreo trei pagini pe care l-am citit cu destul de multă plăcere şi speranţă.

Toate astea îmi aduc aminte de o carte pe care am citit-o anul trecut, Original Instructions: Indigenous Teachings for a Sustainable Future.

După cum ziceam şi în alte articole, nu spun să ne întoarcem în peşteri, spun doar că poate avem ceva de învăţat de la aceşti primitivi pe care i-am subestimat atât de mult încă de la început. Din ce în ce mai multă lume începe să înţeleagă asta…