Am un set nou şi suculent de eşantioane culturale.
Get’em while they’re hot!
De curând am avut de făcut împreună cu colegii mei un site cu citate despre grădinărit. Şi pot să zic că am găsit acolo câteva citate interesante, pe care vreau să le reproduc şi să discut puţin pe marginea lor.
Thomas Henry Huxley (1825 – 1895) se întreabă: Oare ce s-ar întâmpla cu o grădină dacă grădinarul s-ar purta cu toate buruienile, cu toţi viermii, cu toate păsările şi cu toţi cei ce trec prin ea exact aşa cum ar fi vrut el să fie tratat în locul lor? Chiar aşa. Oare ce s-ar întâmpla? Grădinarul nu ar mai avea de lucru, iar grădina respectivă ar înceta să mai existe, ar redeveni “sălbăticie”.
James Shirley Hibberd (1825 – 1890) observă: Grădinăritul este întotdeauna mai mult sau mai puţin un război împotriva naturii. În afara conceptului de natură, afirmaţia mi se pare destul de OK.
Iar pacifistul secolului, Mahatma Gandhi (1869 – 1948), ce are de spus despre războiul ăsta? A uita cum se sapă pământul şi cum se îngrijeşte solul ar însemna să ne uităm pe noi înşine. Asta cu toate că specia umană a trăit peste 95% din istoria ei de pe planetă fără acest război.
Michael Pollan (n. 1955) spune ceva ce-mi place: O peluză cu gazon reprezintă natura sub conducere totalitară. De asemenea, se mai întreabă: În drama absurdă a tunderii peluzei, oare cine era Sisif? Eu sau peluza?
Henry David Thoreau (1817 – 1862) afirmă cu convingere: Orice făptură este mai bună în viaţă decât moartă, oamenii, elanii, şi pinii, iar cel ce înţelege corect acest lucru va prefera să mai degrabă să le apere viaţa decât să le-o distrugă. Din nou, se pierde din vedere faptul pe care îl uită şi vegetarienii: că pentru ca orice să trăiască în continuare, trebuie să mănânce, iar pentru ca să mănânce, alte chestii trebuie să moară. Dacă nimic n-ar muri niciodată, n-ar mai exista mâncare, şi cum ar putea toţi să trăiască fără mâncare? Suntem îngeraşi, sau ce?
Citatele în original:
Thomas Henry Huxley: What would become of the garden if the gardener treated all the weeds and slugs and birds and trespassers as he would like to be treated, if he were in their place?
James Shirley Hibberd: Gardening is always more or less a warfare against nature.
Mahatma Gandhi: To forget how to dig the earth and to tend the soil is to forget ourselves.
Michael Pollan: A lawn is nature under a totalitarian rule. In the absurdist drama of lawn mowing, who was Sisyphus? Me? Or it was the lawn?
Henry David Thoreau: Every creature is better alive than dead, men and moose and pine trees, and he who understands it aright will rather preserve its life than destroy it.
Regula de aur
Bun, se pare că iarăşi am descoperit eu gaura din covrig. După ce am stat o vreme şi m-am gândit, am intrat şi pe Wikipedia, şi am găsit că George Bernard Shaw mi-a luat-o puţin înainte.
Aşadar. Regula de aur a eticii spune: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Na, în sfârşit, mai există şi forma sa afirmativă: Fă altora doar ceea ce ţie îţi place.
Iar Bernard Shaw scrie în 1903 în “Maxime pentru revoluţii“: Nu face altora ceea ce ţie îţi place. Gusturile lor s-ar putea să difere de ale tale. Regula de aur este că nu există reguli de aur.
Sunt numai cu 107 ani mai târziu…
Pentru a rezolva problema, se pare că marii filosofi ai culturii noastre au inventat aşa numita regulă de platină, care nu spune nimic altceva decât: Fă altora doar ceea ce lor le place.
Dar oare chiar e nevoie de o regulă pentru asta? După cum am scris şi în finalul articolului despre binele şi răul absolut, compasinuea este suficientă, nu e nevoie de nimic în plus. Compasiunea e intuitivă, înnăscută, şi şi-ar face mult mai simţită prezenţa dacă nu ar fi atrofiată de toate regulile pe care suntem obligaţi să le urmăm.
Dar eu o luasem într-o direcţie puţin diferită. Mă gândeam că în cadrul unei culturi, regula de aur se aplică binişor, fiindcă sistemul de valori este unul relativ comun tuturor.
Problema apare la interacţiunea dintre două culturi. De exemplu, când oamenii culturii noastre au dat buzna în Lumea Nouă şi au început să-i convertească pe toţi (cu forţa) la stilul nostru de viaţă, ei puneau în practica exact regula de aur. Nouă ne plăcea stilul nostru de viaţă, şi prin urmare am văzut ca pe o chestie bună să-i convertim pe toţi la el, ne-am simţit chiar obligaţi să facem asta.
Din punctul ăsta de vedere, în spatele regulii de aur se află presupunerea ascunsă că există doar un singur mod corect de a trăi, etnocentrismul specific culturii noastre.