Arhivele categoriilor: Eşantioane culturale

Aici iau aunumite idei care plutesc printre noi, şi le prezint dintr-o altă perspectivă.

 

Regula de aur

De către Gab | Publicat: 19 ianuarie 2010

Bun, se pare că iarăşi am descoperit eu gaura din covrig. După ce am stat o vreme şi m-am gândit, am intrat şi pe Wikipedia, şi am găsit că George Bernard Shaw mi-a luat-o puţin înainte.

Aşadar. Regula de aur a eticii spune: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Na, în sfârşit, mai există şi forma sa afirmativă: Fă altora doar ceea ce ţie îţi place.

Iar Bernard Shaw scrie în 1903 în “Maxime pentru revoluţii“: Nu face altora ceea ce ţie îţi place. Gusturile lor s-ar putea să difere de ale tale. Regula de aur este că nu există reguli de aur.

Sunt numai cu 107 ani mai târziu…

 

Pentru a rezolva problema, se pare că marii filosofi ai culturii noastre au inventat aşa numita regulă de platină, care nu spune nimic altceva decât: Fă altora doar ceea ce lor le place.

Dar oare chiar e nevoie de o regulă pentru asta? După cum am scris şi în finalul articolului despre binele şi răul absolut, compasinuea este suficientă, nu e nevoie de nimic în plus. Compasiunea e intuitivă, înnăscută, şi şi-ar face mult mai simţită prezenţa dacă nu ar fi atrofiată de toate regulile pe care suntem obligaţi să le urmăm.

 

Dar eu o luasem într-o direcţie puţin diferită. Mă gândeam că în cadrul unei culturi, regula de aur se aplică binişor, fiindcă sistemul de valori este unul relativ comun tuturor.

Problema apare la interacţiunea dintre două culturi. De exemplu, când oamenii culturii noastre au dat buzna în Lumea Nouă şi au început să-i convertească pe toţi (cu forţa) la stilul nostru de viaţă, ei puneau în practica exact regula de aur. Nouă ne plăcea stilul nostru de viaţă, şi prin urmare am văzut ca pe o chestie bună să-i convertim pe toţi la el, ne-am simţit chiar obligaţi să facem asta.

Din punctul ăsta de vedere, în spatele regulii de aur se află presupunerea ascunsă că există doar un singur mod corect de a trăi, etnocentrismul specific culturii noastre.

Publicat în Eşantioane culturale | Etichetat , , | 27 Comentarii

Motivaţia externă

De către Gab | Publicat: 11 ianuarie 2010

Mi se pare foarte ciudat conceptul ăsta de motivație externă. A apărut de două ori în discuții cu doi prieteni diferiți, așa că m-am gândit “De ce să nu scriu și un articol despre asta?”.

După câte bag de seamă de pe pagina de Wikipedia, psihologii împart motivația în două categorii: internă și externă. Motivația internă e când tu ai chef să faci ceva, și faci, iar motivația externă e când tu în mod normal nu ai avea chef, dar vin diverși factori externi care te conving să faci lucrul respectiv.

Să luăm de exemplu meseria de orator motivațional sau aceea de scriitor motivațional. Pentru ce există oamenii ăștia? Ca să ne convingă să facem ceva ce defapt nu avem chef să facem? Gizăs! Și când te gândești că există oameni care chiar plătesc pentru acest valoros serviciu.

Trăim într-o lume de nebuni, oameni buni!

Publicat în Eşantioane culturale | Etichetat | 10 Comentarii

Drepturile omului

De către Gab | Publicat: 11 decembrie 2009

baba cu drepturile

Teoria drepturilor naturale este una foarte bizară din punctul meu de vedere. După toate aparenţele, nişte mari filosofi au studiat natura umană şi ajuns la concluzia că există un set de drepturi înscrise acolo. Apoi, aceşti mari filosofi, în mărinimia lor, au notat aceste drepturi pe hârtie pentru a putea fi aflate şi de restul sub-oamenilor din jurul lor.

Poate că la început au existat mici diferenţe de opinie, dar până la urmă au căzut cu toţii de acord asupra acestor drepturi naturale, şi le-au formulat în ceea ce se cheamă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1948.

De asemenea, foarte bizar mi se pare şi cuvântul inalienabil, mai ales fiindcă nu l-am găsit folosit ca şi atribut pentru alceva decât pentru drepturi. Cu alte cuvinte, drepturile omului sunt nişte drepturi înăscute, nişte drepturi pe care orice om le are prin simpla virtute că s-a înnăscut, şi care nimeni nu i le poate lua.

Totuşi, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu este un tratat semnat între state, şi nu are nici o putere legală. Aşadar, dacă trăieşti într-o ţară a cărei constituţii nu conferă aceste drepturi, defapt nu le ai. Nu poţi merge la tribunal şi să pretinzi că ţi-au fost violate drepturile omului decât în cazul în care constituţia statului respectiv spune că ai acele drepturi.

Deci, practic vorbind, nu avem aceste drepturi pentru simplul fapt că ne-am născut, ci le avem din cauză că aşa spune constituţia ţării în care trăim.

Drepturile sunt antonimul legilor. La fel cum legile ne spun ce nu avem voie să facem, drepturile spun ce avem voie.

Dar oare este absolută nevoie de drepturi şi de legi precis formulate şi scrise undeva? Oamenii au trăit fără ele foarte bine timp de sute de mii de ani, şi încă mai trăiesc la fel de bine acolo unde acestea nu există, adică în afara graniţelor de expansiune a culturii noastre.

Obsesia noastră pentru drepturi este în strânsă legătură cu obsesia pentru moralitate, pentru bine şi rău absolut, şi este doar o altă particularitate ciudată a culturii noastre ciudate.

Publicat în Eşantioane culturale | Etichetat , , | 13 Comentarii

De ce nu este corectă viaţa?

De către Gab | Publicat: 26 noiembrie 2009

Ieri a căutat cineva asta, și cine știe cum, a primit în Google ca și rezultat chiar situl meu. Așa că m-am gândit să-i răspund mai în detaliu, în caz că va căuta din nou.

Dicționarul explicativ al limbii române definește corect ca fiind ceva “care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie.”

La o primă vedere, aș spune că, din moment ce viața (și defapt întreg Universul) este imposibil de cuprins în totalitate prin știință, nu vom știi niciodată dacă ceva e corect sau nu, pentru că nu vom știi niciodată în totalitate regulile după care viața funcționează.

Dar dacă mă gândesc mai bine, și presupunem că există un set de reguli după care totul funcționează, atunci chiar dacă noi nu cunoaștem acest set de reguli, putem totuși spune cu certitudine că tot ce există este corect.

Pe de altă parte, în caz că te referi la un set de reguli definit de cine știe ce sistem moral, atunci clar că viața poate să fie corectă sau incorectă în funcție de modul în care e definit respectivul set de reguli.

Publicat în Eşantioane culturale | Etichetat | 13 Comentarii

Lecţie pentru transumanişti

De către Gab | Publicat: 6 noiembrie 2009

Am văzut de curând un film, Caótica Ana. Subiectul nu e prea important pentru dicuția de aici (cu toate că e un film tare fain), dar o secvență mi-a rămas întipărită în minte. Tatăl tipei îi spunea într-o scrisoare: I think that these misfortunes will help you know how to live. That’s what it’s about: knowing how to live to know how to die.

sevenofnine

Să știm cum să murim, pentru a ști cum să trăim… cred că mulți dintre noi am avea câte puțin de învățat despre asta, mai ales adepții transumanismului, care cumva speră că în utopia lor tehnologică vor reuși chiar să înșele moartea.

Căutând pe net am mai dat peste un fragment tot pe același subiect din cartea Tuesdays with Morrie (care documentează lecțiile despre viață primite de Mitch de la profesorul său de sociologie Morrie, aflat pe patul de moarte).

‘Everybody knows they’re going to die, but nobody believes it. If we did, we would do things differently,’ Morrie said.

‘So we kid ourselves about death,’ I (Mitch) said.

‘Yes, but there’s a better approach. To know you’re going to die and be prepared for it at any time. That’s better. That way you can be actually be more involved in your life while you’re living… Every day, have a little bird on your shoulder that asks, ‘Is today the day? Am I ready? Am I doing all I need to do? Am I being the person I want to be?… The truth is, Mitch, once you learn how to die, you learn how to live… Most of us walk around as if we’re sleepwalking. We really don’t experience the world fully because we’re half asleep, doing things we automatically think we have to do… Learn how to die, and you learn how to live.’

Și dacă tot am început adunarea de material, o să ofer un link și spre părerea cuiva de pe WikiAnswers. Ignorați, vă rog, greșelile de ortografie.

Eu spun că tot ce trăiește trebuie să și moară la un moment dat. Viața noastră nu e defapt a noastră, ci e doar luată cu împrumut, și la un moment dat o vom returna cu toții. Așa funcționează lumea.

Publicat în Eşantioane culturale | Etichetat , , | 19 Comentarii