Arhivele categoriei: Diverse

Pe scurt, vreau să spun că a cunoaşte binele şi răul absolut este imposibil pentru oameni, ca şi pentru orice altă fiinţă care nu e omniscientă (iar despre fiinţele omnisciente, e suficient să spun doar că sunt ipotetice şi că nu mă interesează prea mult).

Argumentaţia mea este una destul de simplă.

Pentru orice om, precum şi pentru orice alt animal care posedă sistem nervos central, e destul de clar dacă ceva e plăcut sau e neplăcut, dacă ceva îl face să se simtă bine sau să se simtă rău.

Deci dacă faci pe cineva să se simtă bine, i-ai făcut un bine. Iar dacă faci pe cineva să se simtă rău, i-ai făcut un rău. Problema e că efectele oricărei acţiuni se întind în timp şi spaţiu mult mai mult decât putem şti sau anticipa. Deci nu poţi să şti dacă până la urma urmei acţiunea ta a cauzat mai multă plăcere sau mai multă suferinţă în lume, nu poţi să şti dacă a fost bună sau rea în mod absolut.

Totuşi, găsim în cultura noastră foarte înrădăciantă credinţa în bine şi rău absolut. De exemplu, printre lucuruile considerate a fi rele în mod absolut se numără crima, furtul şi minciuna.

Acuma eu vă întreb: dacă cineva l-ar fi ucis pe Hitler înaintea războiului, oare ar fi fost bine sau rău în mod absolut? Nu ştiu. Poate că dacă prin asta s-ar fi evitat Holocaustul, ar fi fost un lucru bun în mod absolut. Dar asta nu vom şti niciodată. Poate că în locul lui Hitler s-ar fi ridicat cineva mult mai eficient în a elimina toate rasele impure, şi atunci poate că uciderea lui Hitler ar fi fost un lucru rău în mod absolut, etc.

Unii susţin că aceste noţiuni morale, de bine şi de rău absolut sunt înnăscute în noi, ca şi oameni. Dar acest lucru este cât se poate de fals, şi se poate observa mai ales în cazul subiectelor sensibile cum ar fi avortul, pedeapsa capitală, sexul între persoane de acelaşi gen, eutanasia, experimentele pe animale, etc. Unii spun că sunt bune în mod absolut, alţii că sunt rele. Nu pot cădea în nici un fel de acord, cu toate că toţi insistă că ştiu diferenţa dintre bine şi rău.

A cunoaşte diferenţa dintre bine şi rău e luată în tribunale chiar ca şi o măsură a sănătăţii mintale. Dar totuşi, lumea nu pare să poate cădea de acord nici măcar asupra unor subiecte atât de clar definite.

În concluzie, nu sunt deloc pasionat de aceste concepte. Dar trebuie să am de oferit ceva în loc, nu-i aşa? Ce motiv am avea să fim buni unii cu alţii, să mângâi un căţel, etc.?

Răspunsul stă în noţiunea de compasiune, care înseamnă să înţelegi starea cuiva, să te poţi pune în locul lui, şi să acţionezi în aşa fel încât să îi cauzezi plăcere, un “bine” relativ.

Aceste emoţii sunt într-adevăr înnăscute în noi ca şi oameni, la fel ca şi la alte animale (în special mamifere). La alte mamifere este mai mult vorba despre o contaminare emoţională, dar tot cam în aceeaşi direcţie bate.

Empatia, compasiunea, sunt elemente produse de evoluţie, şi asta îmi dă încredere în ele. Evoluţia ne dă o colecţie de succese, aşa funcţionează ea. În schimb, la alte animale în afară de om nu există nimic similar cu noţiunile de bine şi de rău, toată lumea ştie că astea sunt nişte concepte care au apărut brusc la om.

La animalele sociale, cum ar fi omul, lipsa de compasiune, sau chiar opusul ei, plăcerea de a cauza neplăcere celor din jur, se elimină cât se poate de rapid, aceşti indivizi pur şi simplu se autoelimină din societatea în care trăiesc.

Moralitatea este doar o încercare de a codifica în legi absolute aceste porniri empatice. Totuşi, aşa ceva este imposibil, de unde şi multiplele paradoxuri morale. Mai mult decât atât, codificarea în legi absolute a pornirilor empatice, elimină necesitatea de a mai avea aceste porniri, fiind suficient să urmezi legile doar de frica pedepsei. Iar dacă aceste porniri nu mai sunt necesare, ele ar putea să dispară treptat, şi atunci chiar că am fi o cultură demnă de milă.