Scriu articolul ăsta ca și comentariu la ultimul articol al Irinei despre suferința copiilor din Glodeanu, folosită cu iscusință de un preot din sat și de o jurnalistă de mass media.
Oare cât suntem de siguri că suferința este un lucru rău care trebuie eliminat din viața noastră și a tuturor?
Oare să fie asta bătălia finală din războiul împotriva răului?
Știre via take the square.
Între timp românii de la televizor se bucură că în locul lui Boc va veni alt hoț.
Păi, cu siguranță nu România. La București protestele au fost politizate. Bănuiesc că opoziția și-a băgat coada. „Jos politica” este mișcare de ocupare. „Jos Băsescu” e politică. O mică mare diferență.
Dar măcar să vorbim despre ce mai fac străinii, ca să vedem ce e posibil.
Pe 28 ianuarie, la Occupy Oakland au fost arestati pest 400 de participanți pașnici, printre care și un număr mare de jurnaliști, și care au fost supuși la obișnuitele abuzuri din partea forțelor de ordine.
Mișcări similare au avut loc în ianuarie și prin Europa: Roma, Barcelona, Haga.
În luna mai va avea loc la Chicago ceva nemaivăzut: un summit dublu NATO și G8. Cu ocazia asta, Adbusters a lansat chemarea la arme: 50 de mii de oameni care să ocupe orașul timp de o lună.
Urmăriți ce se mai întâmplă pe: OccupyWallSt.org, Take The Square și The Occupied Wall Street Journal.
Eu chiar nu înțeleg cum pot unii avea mai mult timp decât alții. Trăiam cu impresia că fiecare om are 24 de ore în fiecare zi. Când spui că nu ai timp de ceva, de fapt spui că ai altceva mai important de făcut.
Și nu-i nici o problemă dacă ai altceva mai important de făcut, dar fii sincer și spune-o așa. Nu spune că „nu ai timp” la fel cum ai spune că „nu ai trei coaie”, ca și cum nu ai avea ce să faci în legătură cu asta.
Una dintre activitățile cele mai importante și cele mai mari consumatoare de timp este a face bani. Și cum unii fac și cheltuie mai mulți bani decât au nevoie, le rămâne prea puțin timp pentru alte lucruri. Nu-i deloc foarte complicat.
Eu unul sunt absolut împotriva drogurilor.
Desigur alcoolul și tutunul sunt OK, că doar sunt legale:
Am ascultat pe un DVD cum în România un traficant a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru 4 pastile de Ecstasy. Gloria unei justiții civilizate!
P.S. Mai avem un grafic alternativ aici, unde găsim și cafeina.
Dacă tot am dat de net bun, la oraş, am apucat să descarc ultimele episoade din South Park.
Şi, după ce-am vizionat episodul Bass to Mouth, am stat un pic să mă mai gândesc la WikiLeaks.
Oare sigur o fi OK să divulgi date confidenţiale? Oare mie mi-ar conveni dacă cineva ar publica diverse date private despre mine? Nu prea mi-ar conveni. Şi atunci de ce să le convină celor de sus? Evident că nici lor nu le convine.
Parcă mi s-ar părea echilibrat ca pierderea intimităţii să vină la pachet ca şi dezavantaj pentru acumularea de putere. Adică, dacă ai mai multă putere să trebuiască să fii şi mai transparent, să pierzi din intimitate. Aşa, cei asupra cărora ai putere pot să verifice că o foloseşti şi în interesul lor.
De fapt, chestia asta e deja un pic valabilă, pentu că oricum un preşedinte, o regină sau o prinţesă au şanse mai mari să fie urmăriţi de paparazi, decât un om obişnuit.
Dar am impresia că în ultima vreme, prea multă atenţie publică este îndreptată către persoane fără prea mare putere: actori, fotbalişti, etc. Poate că ar fi util ca cei mai mari 10 bancheri din România să primească cel puţil la fel de multă atenţie ca cei mai mari 10 fotbalişti…
Bine, evident că mass-media vrea să prostească şi să pună lumina reflectorului exact acolo unde nu e nimic de văzut.
Dar mai există şi Internetul.
Asta-i tot. Scuze pentru diacriticele cu sedilă, dar sunt pe Windows. Puah!
Mânuțele sus cine știe ce balon speculativ a urmat după cel imobiliar.
Dar să începem cu începutul.
Ieri Irina se tot plângea că s-a scumpit grozav de mult uleiul de cocos, foarte necesar pentru săpunuri dacă vrei să aibă clăbuci.
Și a aflat ea dintr-un mail că prețul e așa de mare la distribuitori pentru că a crescut prețul pe plan global, cică din cauza conspirației ecologiste împotriva uleiului de palmier.
În paranteză fie spus, uleiul de palmier este foarte dăunător pentru mediu fiindcă se defrișează grozav de multă pădure pentru a se putea planta în loc palmieri.
Din moment ce explicația conspirației ecologiste n-am prea înghițit-o, am rămas cu un mare semn de întrebare cu privire la cauza acestei creșteri.
Bine, drept e că nici nu am prea știam sigur dacă e adevărat că a avut loc așa o creștere pe plan global.
Asta până când am ajuns pe un site unde ne arată clar creșterea explozivă a prețului în ultimii doi ani pentru uleiul de cocos:
De ce una ca asta. Tot căutând eu pe net, am găsit doar situri unde explicația era una clară și sigură. Producția slabă de anul trecut. El Nino și alte catastrofe agricole. Logic, nu?
Ei bine, nu prea. Vizitând pagina de Wikipedia pentru uleiul de cocos, am găsit printre referințe o pagină cu un tabel plictisitor de la Departamentul de Agricultură al Statelor Unite, unde se raporta cum că producția mondială a uleiului de cocos nu a cunoscut nici pe departe o variație așa de mare încât să explice o asemenea explozie a prețurilor.
Prin urmare trebuie să fi crescut cererea, nu? Are sens. Dar oare de ce?
Tot stând eu și uitându-mă la grafic, mi s-a părut că seamănă destul de mult cu unul pe care îl mai văzusem:
E o formă clasică de balon speculativ. La fel ca acela imobiliar care, odată cu spargerea lui în 2008, a pornit ireversibilul colaps economic.
Așa că m-am pus pe net să caut „coconut oil bubble”. Ce credeți că am găsit? Plin de informații utile despre cât de bun e uleiul de cocos la a face clăbuci… Grozav.
Până la urma urmei, am dat peste un site al unui indian (nu știu sigur dacă este indian, dar mie așa îmi pare), unde explica foarte frumos treaba: Este vorba despre un balon mai general, nu doar al uleiului de cocos, un balon al mărfurilor ușoare (soft commodities).
Oricum, e clar despre ce-i vorba. După ce au văzut că imobiliarele sau alte chestii dure nu mai prezintă siguranță, speculanții s-au gândit să-și refugieze banii în mărfuri cum ar fi uleiul de cocos.
Numai că, la fel ca întotdeauna, ceea ce urcă trebuie să și coboare. Așa că prin februarie 2011 s-a spart și balonul mărfurilor ușoare.
Ce să vezi, nu era de vină nici conspirația palm-free ecologistă, nici El Nino, ci amicii noștrii de pe Wall Street. De unde și vorba Occupy Wall Street :)
Dacă tot am amintit iar despre conspirația ecologistă, aș vrea să menționez că și uleiul de palmier a făcut parte din bula respectivă. Grafic. Deci nici vorbă să-i fi dăunat cu ceva conspirația palm-free a ecologiștilor. În plus, se poate vedea și din tabelul menționat mai sus al Departamentul de Agricultură că producția de ulei de palmier a crescut necontenit în ultimii zece ani, triplându-se. E destul de rău.
Dar să revenim la uleiul nostru de cocos. Se pare că tot ce mai are de făcut Irina este să aștepte puțin, pentru că distribuitorii încă au pe stoc ulei cumpărat scump și nu prea vor să-l dea la prețul său real.
Parcă-i mai fain decât repotajul de la Pro TV. De fapt e mult mai fain. Link.
Din moment ce nu am televizor, nu am idee cât de extinsă este cenzura din mass media. Dar în caz că-i așa de extinsă cum presupun eu, este posibil să nu se zică nimic despre asta la televizor.
Așa că povestesc eu aici despre încă un nou capitol din Mișcarea Occupy. Istorie care se scrie chiar în timp ce noi ne spălăm pe dinți, mergem la lucru, ne întoarcem acasă pentru a urmări telenovela preferată și dormim.
Ieri, 12 decembrie, a avut loc o amplă mișcare de ocupare a porturilor de pe coasta de vest a Statelor Unite. La ceva așa de mare, chiar că nu mă așteptam.
Reproduc povestea din Oakland. Dacă sunteți curioși despre mai multe, citiți aici.
