Inițial aveam de gând să prezint treaba mai în detaliu, dar articolul a stat prea mult timp în stadiul de ciornă, așa că va trebui să fie suficient cât e acum.
Așadar. Teoria clasică, a replicatorului inițial, susține că viața a apărut cu o primă moleculă care a fost capabilă să se reproducă singură folosind elementele din jur, și din care toate actualele specii au luat formă prin mutații succesive. Motorul din spatele evoluției, conform acestei teorii, este competiția.
O nouă teorie, cea a seturilor autocatalitice, susține că viața ar fi putut să apară și altfel. Un set autocalaizator este un set de molecule în care fiecare moleculă catalizează formarea uneia sau mai multor molecule din setul respectiv.
Să luăm de exemplu, moleculele din imaginea alăturată. Molecula A catalizează formarea moleculei B, molecula B catalizează formarea moleculei C, molecula C catalizează formarea moleculei D, molecula D catalizează formarea moleculei E și molecula E catalizează formarea moleculei A.
Desigur, se poate spune că molecula A se foloseste de moleculele B, C, D și E pentru a se reproduce, dar ar fi o desemnare aleatoare, pentru că același lucru s-ar putea spune despre fiecare moleculă din set. Adevărul e că fiecare depinde de toate celelalte.
După formare, un astfel de set iniţial, printr-o treptată creştere în complexitate, a ajuns la nivelul biosferei aşa cum este ea astăzi.
În opoziție cu teoria replicatorului inițial, teoria seturilor autocatalitice sugerează cu motorul din spatele evoluției nu este competiția, ci este cooperarea.
După câte se pare, aparița aleatoare a unui replicator inițial este cu câteva ordine de magnitudine mai puțin probabilă decât apariția unui set autocatalitic.
Povestea pe lung, în limba engleză, aici.
12 Comentarii
Interesant. Eu-am oprit la capitolul V la Ascent of Humanity… Nu mai suport sa citesc nimic. M-am uitat acum, capitolul “In love with the world”:
“the melodic structure precedes and partly determines the structure of the text in poetry.”
Am luat “poezia” si – am analizat cuvintele, de parca ne-ar putea spune ceva. Era vorba de “armonie”, si lucrurile astea nu pot fi descrise niciodata. Nu au legatura cu logica.
Despre aparitia vietii, nu ma pricep la biologie. Imi imaginez intr-adevar o conlucrare. Nu o competitie/separare.
“Armonie”. “Muzica”. Simtim cand o nota suna fals – fara sa gandim logic. Viata poate fi asemanata cu muzica. Cea ce e viu – si liber e – armonios, de fapt invers. Nu are cum sa fie altfel, “nearmonios”. Moleculele nu au fost aruncate laolalta la intamplare, doar unele – au fost in “armonie” (fara explicatii) cu altele – si intregul nu are cum sa fie o “eroare”, sa nu aiba “armonie”. Scriu si eu – ce imi imaginez.
Da, ideea de competiție are sens doar în contextul separării, al indivizilor separați. Dacă vezi totul ca pe o unitate, nu poate fi vorba decât de cooperare.
E ca și cum cineva ar susține că celulele corpului sunt în competiție una cu cealaltă. Absurd.
Conceptele de “colaborare” şi “competiţie” nu au sens decât din punctul de vedere al unei entităţi conştiente. Probabil că adenina, guanina, timina şi citozina nu s-au “decis” să “colaboreze” pentru a forma nucleotidele şi apoi ADN-ul şi aşa mai departe.
Părerea mea este că atunci când vorbim de evoluţie vorbim de fapt de structuri, de tipare şi în special de mişcare.
De fapt evoluţia nici nu există, e doar eticheta prin care noi încercăm să descriem acest “dans” al materiei.
Dacă vorbim de oameni, şi de alegerile lor conştiente, contează mai puţin ce “zice” evoluţia, ceea ce contează este să observăm entităţile cele mai performante, care funcţionează optim la nivelul lor şi tiparele sau regulile pe care ele le respectă. Astfel putem vedea organisme complexe formate din organisme mai mici care, într-adevăr, din punctul nostru de vedere par să “colaboreze”, dar care de fapt din punctul lor de vedere doar urmează un set de reguli.
Ceea ce zic eu c-ar fi de dorit este să încercăm să descoperim acel set de reguli pe care oamenii ar trebui să le respecte pentru ca acest organism uman pe care îl formăm cu toţii sa funcţioneze.
Colaborarea ar însemna ca fiecare individ să adere din proprie iniţiativă la construirea şi respectarea acestui set de reguli.
Semnalul că lucrurile au început să funcţioneze ar fi, cum zicea şi paimei, armonia, când interacţiunile apar fără fricţiuni şi când indivizii rezonează cu un scop comun.
Vital este să conştietizăm dualitatea existenţei noastre, ca indivizi separaţi şi ca părticele dintr-o entitate mai mare.
“Constiinta” si “decizie”. Asta inseamna “Constiinta” ? Dar daca – nu decizi, doar esti constient de cea ce esti/simti ? Poate ca acele molecule – nu erau constiente, dar aceeasi forta era si in spatele lor.
Din păcate, sau din fericire, sau poate pur şi simplu, nu avem cum să simţim ce simte o moleculă, sau o celulă, sau orice altceva în afară de noi înşine. Nu ştim cum e să exişti la un nivel mai mic de complexitate şi nici mai mare. Nu ştim cum e să exişti făra conştiinţă şi nici ce e aia conştiinţă. Se pare că avem o minte raţională care “ştie” de ce simte ce simte şi de ce gândeşte ce gândeşte şi una intuitivă care nu ştie nici cum nici de ce “a ajuns” la anumite concluzii, pe de altă parte nu le poate nici nega. Părerea mea este ca “secretul” este în a armoniza aceste minţi înainte de intra în armonie cu orice altceva.
Nu cred că renegând partea raţională ne va fi de folos. De asemenea nu va fi în avantajul nostru nici să o ignorăm pe cea intuitivă. Tot ce putem face este să explorăm posibilităţile…
moleculele, poate nu, dar celulele, categoric da. De pilda neuronii. Noi nu am rationa fara sinapse, insa nu suntem constienti de sinapse si nici de neuroni. Mintea insasi este un ansamblu de care suntem partial constienti, si probabil neuronii sunt constienti la nivel electric, de sinapse, unii fata de altii. Si totul insumat…. Probabil asa rationam. Pana si o insecta (de pilda, o albina sau o furnica) are un comportament care tradeaza un minim de inteligenta rudimentara, dar daca iei o colonie de furnici sau un stup de albine, toti indivizii functioneaza ca o societate.
Probabil este mai mult decat materie, atractie si respingere, probabil ca exista si ceva spiritual in asta. Cred ca buddhistii erau printre cei ce vedeau spiritualitatea in orice bucatica de Natura.
Si nu cred ca ar fi departe de adevar cata vreme un ansamblu de molecule, celule, neuroni, sinapse poate produce … religia.
De acord în mare parte, cu meținunea că este o diferență subtilă dar fundamentală între a spune că spiritul este conținut în materie, cum apa e conținută într-un vas, și a spune că spiritul este materie.
Prima afirmație ar putea caracteriza religiile civilizației noastre (creștinism, islamism, hinduism, budism), iar cea de-a doua caracterizează spiritualitatea popoarelor necivilizate (animismul).
Eu aș fi mai degrabă de acord cu cea de-a doua.
Da, eu vorbeam despre punctul nostru de vedere. Limbajul nostru nu cred să aibă sens dintr-un alt punct de vedere.
Despre alte puncte de vedere, cum ai spus şi tu în al doilea comentariu, nu putem ştii prea mare lucru.
http://www.youtube.com/watch?v=Nix4JGPgCGU :-)
Haha! A trebuit să mă uit vreo 40 de secunde până să-mi dau seama că e doar muzică… mă așteptam la un documentar, ceva :)
Cu mențiunea că “doar muzică” e cam puțin spus… sună chiar simpatic.