Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten despre realități virtuale gen World of Warcraft, și mă gândeam să vă povestesc din ideile ce s-au vehiculat.
Am plecat de la părerea mea cum că realităţile virtuale sunt nasoale tocmai din cauza asta: pentru că sunt virtuale, că nu sunt reale. De ce să-ţi pierzi vremea şi energia pe ceva ce nu e real?
Dar nu după mult timp am ajuns la cuncluzia că World of Warcraft este real, face parte din realitate, este construit din niște biți cât se poate de reali. La fel de reali cât sunt biții din calculatoarele băncilor, care determină dacă poți să îți cumperi o vilă sau nu. Cred că nimeni nu spune despre banii aflați în conturile bancare că sunt virtuali (sau cel puţin nu încă).
Dar totuşi, care e problema cu jocurile astea? Pentru că simţeam foarte clar o problemă acolo. Irina a venit cu o idee. Problema ar putea fi că sunt nişte surogate. Oare ar fi rezonabil să generalizăm în a spune că orice surogat e mai nasol decât chestia pe care o înlocuiește? Avem contraexemple?
26 Comentarii
poate ca unii cauta “altceva” deoarece simt instinctiv ca insasi lumea “reala” e de fapt un surogat de proasta calitate.
Hm. Un surogat pentru ce, oare?
K1 versus omorat oameni pe strada. De exemplu.
Acuma.. depinde ce intelegi printr-un surogat mai nasol decat chestia pe care o inlocuieste. Din punct de vedere a neurotransmitatorilor eliberati, nu vad cum surogatul ar putea inlocui vreodata chestia reala.
K1 vs omorât oameni pe stradă? Pentru participanți sau pentru spectatori?
Daca e pentru participanți, oare n-ar fi mai precis să spunem K1 vs oameni care se bat pe stradă, și atunci diferă doar prin faptul că în cazul K1 oferă un cadru mai organizat, mai controlat, cu mai multe reguli? Și toată treaba asta s-ar putea extinde mult. Până la urmă asta e și diferența dintre culturile indigene și civilizația noastră. Mai multă organizare, control, reguli. Oare asta e neapărat ceva ce poartă valoare?
Iar dacă e pentru spectatori, atunci vorbim despre diferența dintre a face și a privi pe alții făcând…
Am jucat si eu Wow. M-am lasat, m-am reapucat, etc. Nu e vorba de real – virtual. Realitatea e acolo unde esti tu – expresia “a pune suflet in ceva”. Oamenii cauta asa ceva – foarte greu de gasit in lumea de azi. Au fost invatati sa accepte – sa faca ceva ce nu ii intereseaza toata ziua. Dar – cauta iesirea, chiar daca nu stiu ce cauta. E adevarat – lumile virtuale sunt pentru cei care nu stiu ce cauta. “Surogate”. Nu inseamna ca nu sunt reale pentru locuitorii lor. Dar – in final sunt imitatii.
Un lucru interesant in Wow, Gab – ai jucat ? sunt guildele. Era considerat un lucru destul de nesimtit sa anunti guilda “vand obiectul x”. Ori il dadeai gratis, ca de aia era “guilda”, ori il vindeai in afara.
Nu, eu n-am jucat. Îmi suna oarecum tentant la un moment dat, dar nu m-am apucat.
Despre guilde, da… pare a fi o chestie de tribalism acolo, presupun.
Participanti, spectatori, nu conteaza, consumatorii de violenta sunt oameni violenti. Empatizam foarte usor cu ceilalti la nivel vizual-kinestezic. K1 si celelalte sporturi agresive sunt intr-o anumita masura surogat pentru instictele criminale ale specimenului uman.
Cat despre reguli si control, evident ca sunt libertarian, dar adevarul este ca niste reguli trebuie sa existe. Iar in societatile indigene nu prea am mare incredere si cred ca in afara de reguli exista multe alte diferente fata de ei. Poate ca eu nu as arde vrajitoare chiar daca acum mi s-ar zice ca pot s-o fac si sa scap nepedepsit, dar aia prin Africa le ard mana intai si probabil ar face-o si daca ar sti ca exista posibilitatea sa fie pedepsiti.
http://www.youtube.com/watch?v=ramBFRt1Uzk
Evident, agresivitatea există în cadrul tuturor speciilor, iar omul nu este o excepţie.
Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, şi alte specii şi-au dezvoltat comportamente care le-ai putea defini ca un surogat pentru agresivitatrea fizică…
Da – e o problema acolo. Si eu am simtit asta. M-am lasat de joc si mi-am vandut contul, gandindu-m ca scap de el :) Dar m-am reapucat. Ar fi trebuit sa-l pastrez, cea ce fac acum, si nu planuiesc sa mai ma joc.
“A te asculta pe tine insuti”. Daca te auzi :)
Hmm.. eu nu le-aş spune surogate ci mai degrabă distracţii. Cum zice pai mei, realitatea este acolo unde eşti tu.
Toate aceste distracţii s-ar putea să aibă destul de multă legătură cu plictiseala. Oamenii se plictisesc, au nevoie să facă ceva şi pe lângă asta au nevoie de importanţă, au nevoie să vadă progresul, au nevoie de recunoaştere.
Văd că s-au asociat deja nişte termeni, surogate cu jocuri cu violenţa. Mda într-un fel toate sunt distracţii.
Iar surogatul are şi ăsta diverse grade, de pildă experienţa când te joci pe calculator este mai mare decât când te uiţi la televizor la MotoGp. Televizorul în cazul ăsta este un surogat. La fel şi poveştile, pot fi considerate surogate pentru experienţa în sine. Însă toate sunt distracţii cu diverse niveluri de implicare.
În concluzie, ar putea fi o problemă cu jocurile în condiţiile în care considerăm că este o problemă cu distracţia în sine. Diferenţele între diversele distracţii sunt total subiective.
Până la urmă s-ar putea să nu fie nicio problemă cu nimic :)
Mda… poveştile ca şi surogate pentru experienţa în sine — punct notat
Nicio problemă cu nimic — punct notat :)
Diferenta intre wow si fotbal sau sah. Wow creeaza un univers virtual, unde – ar trebui sa simti ca esti in lumea aceea – asa cum au creat-o ei. Cateaodata presupune gandire, dar ideea principala a jocului – e de a creea o lume virtuala, mai interesanta decat cea reala. Sahul nu incearca sa te faca sa crezi nimic, doar este. Cere gandire. La fel si fotbalul.
Nu toate jocurile sunt “surogate”. De aici acea “problema”. A te pierde in propria imaginatie – asta ofera wow. E un lucru rau sau bun ? Nu stiu, nu exista raspuns, raman doar la ce am simtit – ca nu doresc asta.
Nu e vorba doar de “gandire”. Si indienii se jucau – de fapt traiau. E o carte despre Sioux unde apar descrise si jocurile lor.
Un joc care sa te faca sa simti ca traiesti – fara a fi nevoie sa iti imaginezi o alta lume.
Hmm.. diferenţa ar putea fi legată într-adevăr de faptul că wow nu are un sfârşit, e o poveste continuă. Dacă întrebi un şahist pote ţi-ar spune că el vede în capul lui un univers virtual în fiecare joc de şah, dar acest univers este limitat în timp, se termină repede. WoW-ul poate te-ar putea trage în el… 4 ever .
În trebare totuşi rămâne.. e asta o problemă sau nu. Aş zice că dacă tu n-ai o problemă cu faptul că te joci nu-i o problemă, în momentul în care intri în conflict cu tine, creezi problema.
Da. De fapt nu e toata viata un joc ? Pentru oamenii civilizati – este. O cautare a vietii. Dar nu mai avem nici un sens (cosmologic? + comunitate), si poate asta cauta oamenii – dincolo de joc. In “civilizatie” – aproape totul e un joc, o imaginatie. Deconectati de lucrurile simple. Un trib – avea si un sens – dincolo de orice jocuri s-ar fi jucat. Ce spunea Carl Jung despre cei din Mexic. Copii orfani din Miami care isi creeaza propriile mituri incercand sa obtina un sens.
Poate asta ar fi problema “wow”, stii ca e un joc, dar nu e ca si cum ar avea un sens care sa il cuprinda. Totul e un joc, dar ne jucam cautand un sens. Chiar fara sa stim.
Iar complic prea mult lucrurile si nu situ sa exprim ce vreau. Am citit mai demult pe sarite “Martin Eden” de Jack London. Era vorba de un marinar, cam “necioplit”, dar se apuca si citeste, invata, etc, tot ce prinde. La finalul cartii – spune ca vedea toti oamenii din jurul lui, buucrandu-se de viata, de toate lucrurile simple de care nu mai putea sa se bucure, si se sinucide. Nu mai avea sens. O lume “demitizata”, ce spune Joseph Campbell. Intr-o astfel de lume, ori te “joci” ori… Daca nu mai esti prins in ea, si scapi – observi un mare gol. Probabil asta vede si Cioran.
Ce se intampla atunci ? Ideea e – daca inveti nu te opri niciodata. Un elev zen spune “inainte sa aflu despre Zen, raurile erau rauri si muntii erau munti, dupa ce am aflat, raurile nu mai erau rauri si muntii nu mai erau munti. In final raurile au devenit din nou rauri si muntii muniti. Adica – a redescoperit lucrurile simple. Cine e maestrul Zen ? Cel care se bucura de viata sau cel care se bucura – dupa ce a inteles de ce ?
“A nu fi atasat nici macar de ideea de neatasare”. Cautarea unui sens, (sau regasirea de sine – un joc ca wow nu e un joc unde poti sa afli cine esti). Alte jocuri – practicate la extrem, pot duce la descoperirea sinelui. Bruce Lee. Orice sport de fapt. Sau simpla traire in fiecare zi. Nu e nevoie de invataturi zen. Nu insa un joc unde te pierzi in imaginatie.
Comentariul nr 6 :)
Si civilizatia – exact asta ofera. Un joc unde te pierzi in imaginatie.
Cam tot ce facem asta e. Nici macar nu ne “jucam” adica nu ne place. Nu simtim ca traim in fiecare zi cand participam la asta. La fel si in wow – dupa ce pierzi interesul pentru lumea creata, nu mai ramane ramane nimic. La fel ca in lumea masinii.
Sunt de acord cu tine. În ultimul timp după încercările mele de a descoperi iluzia, de a demitiza existenţa, recunosc că am trecut prin stări de gol, de hău fără margini. De fapt încă n-am ieşit din această stare. Aşa e, e totul un joc. Poate important e să de dedici în totalitate jocului cu toată fiinţa ta. Povestea cu râurile şi munţii e adevărată. Poţi încerca să înţelegi până nu mai e nimic de înţeles sau nu mai poţi să înţelegi mai mult. Întrebare e ce faci atunci? Te întorci în joc şi îl joci ca şi cum nu ai nimic de pierdut?
Aici o poveste despre un “Zen master” pe care nu il mai interesa nimic – nu inseamna insa ca “nu ii mai pasa de nimic”:
http://www.ashidakim.com/zenkoans/3isthatso.html
“A nu avea dorinte” – nu inseamna sa fii plictisit si sa astepti sa mori. Doar faci ce vrei :) Asta e tot ce ramane, fara nimic gen “fac asta pentru ca … (diverse motive)”. E de ajuns “fac asta pentru ca asa simt eu”. Nu suntem roboti.
Recomand ce mai spune Joseph Campbell.
Iar incerc sa explic ce nu se poate explica si de fapt nici nu mai stiu ce vreau sa spun:)
Nu mai avem nici o “comunitate sau sens cosmologic” . Am distrus tot. De aici – “golul”. Partea buna – lucrurile astea apar de la sine, suntem “vii”, nu constructii artificiale. Acum doar trebuie sa observam asfaltul care acopera lumea
Nu “trebuie”…
Totul e perfect – daca nu te apuci sa scrii despre el, apoi nu se mai intelege nimic :)
Da… explicaţiile sunt o mare bubă.
Oare ar fi rezonabil să generalizăm în a spune că orice surogat e mai nasol decât chestia pe care o înlocuiește? Avem contraexemple?
da, holodeck-ul, cind o sa-l inventeze astia.
Știi despre visele lucide? Sunt un fel de holodeck care există deja…
stiu oaresce dar nu se compara cu holodeck-ul :)
initierea e greoaie, controlul asupra scenariului lipseste aproape cu desavarsire, si sa fim seriosi, un ak47 e mai fain in holodeck decat intr-un vis, chiar si lucid.
unde mai adaugi ca holodecku ala sigur vine si cu un port ethernet :P
din punct de vedere cuantic, “realitatea” noastra e tot un surogat. Nu exista nicio diferenta esentiala intre world of warcraft (sau orice alt joc) si realitatea pe care uzual o denumim realitate. Singura diferenta haioasa e ca la un joc cunoastem Codul-Cheia-Formula si-l putem multiplica “out of nothing” – reconfigurand anumiti biti dupa reteta.
Cand copiezi un mp3, de fapt reconfigurezi o matrice deja existenta, asezi “cuburile” altfel. Si poti face asta pentru ca exista o reteta cunoscuta deja.
Daca am cunoaste “retetele mecanicii cuantice” am putea copia materie in prostie. :)
Mda, numai că din moment ce existăm în interior, nu prea cred că avem cum să descoperim vreodată rețetele despre care vorbești.
Nici un om de știință serios nu pretinde că știința va reuși să explice totul.