Pentru cei care încă nu au citit Hermann Hesse, aţi face bine s-o faceţi. Vreau să reproduc aici un citat din cartea lui Călătoria spre Soare-Răsare, şi să discut un pic pe marginea lui.
Se face noapte, zise el, şi în curând are să plouă. Eu nu-mi amintesc prea mult despre faptele regelui David şi dacă au fost într-adevăr mari. Nici despre psalmii lui, cinstit vorbind, nu-mi amintesc prea mult. Dar că viaţa nu e doar un joc, asta nici un David nu poate să-mi dovedească. Tocmai asta e ea, viaţa, când e frumoasă şi fericită: un joc! Fireşte că poţi să faci din ea orice altceva, o datorie sau un război sau o închisoare, dar n-ai s-o înfrumuseţezi astfel. Noapte bună, mi-a făcut plăcere.
Când te joci, eşti dispus să încerci chestii noi fără nici o garanţie pentru utilitatea, valoarea sau succesul lor. Dar totuşi, paradoxal, tocmai când ne eliberăm de asemenea motivaţii, producem chestiile cele mai de valoare. Pentru a fi creativ, trebuie să fii pregătit să greşeşti. Din păcate, însă, în sistemul educaţional actual, greşelile sunt sever penalizate iar astfel creativitatea este drastic diminuată.
Când copiii se joacă, ei îşi imaginează că o anumită poveste este reală, şi se poartă în concordanţă. Din cauza asta, joaca adevărată este întotdeauna şi foarte serioasă. Cel care se joacă într-adevăr este cu totul absorbit în jocul său.
Prin urmare, un alt mod de a privi problema este că nu am încetat niciodată a ne juca, ci doar am ajuns atât de absorbiţi în jocul nostru încât am uitat că este doar un joc.
Multe din ideile de mai sus le-am cules de aici (sunt doar vreo cinci pagini).
9 Comentarii
Dacă ne-ar fi un pic mai ușor să trecem peste frica de a face greșeli (asta învățată la școală, acasă, la televizor, în reviste…) , ce bine ar fi :)
Ha. Chiar în timp ce scriam comentariul mi-a scris cineva pe mess: “Aici in cluj e ca in jocurile alea cu mario cand sari pe o chestie si trebuie sa sari repede pe alta ca daca nu cazi… Doar ca…na, e real”
Asa e. Sunt oameni care se joaca toata viata. “Nu stiu altii cum sunt dar eu…” cand eram mic, cred ca pe la gradinita eram, m-a luat tata cu el la servici. Foarte frumos era acolo si mi-a placut. Nu mi-as fi putut imagina atunci – ca oamenii nu sunt acolo, pentru ca asa vor. De placere. E adevarat – pe atunci era comunism si erau mult mai relaxati. Se faceau ca muncesc, era alta treaba. Un fel de – “ne jucam de-a civilizatia” Acum.. no coment.
De fapt – poate simteam ceva. Gradinita a fost doar “inceputul” fabricii de oameni, si l-am simtit. Stiu foarte clar ca nu voiam sa merg si am plans o gramada :) Si in primele zile la gradinita :). Unii ar spune “copii, asa fac”. Nu. E inceputul “civilizatiei”.
Da… Clar. Și eu când am mers prima dată la grădiniță îmi amintesc cum plângeam și urlam “Nu iniformăăă!” :))
Scuze pentru 3 comentarii, o sa am grija sa o iau mai incet alta data inainte de a scrie. Nu spun “sa le indeplinim toate dorintele copiilor, sa faca numai ce vor ei”. E altceva, intr-un trib nu exista nici ideea de pedeapsa nici de recompensa, nici de dorinta. E greu de explicat pentru oameni civilizati.
Da, copii se joaca. Civilizatia le impune sa treaca la lucruri serioase cum ar fi sa alerge dupa bani, fara sa vada nimic in jur, apoi sa moara. E o treaba foarte serioasa intr-adevar, ce e aia “viata”. Ai lucruri “serioase” de facut. N-avem timp de joaca.
Stai chill. Scrie câte vrei tu :)
Mai exista si “frica”. Nu numai atat – mult mai sinistru, ideea de a obliga pe altii sa le fie frica. De a-i privi ca pe niste fiinte care nu au voie sa faca ce vor cu viata lor. E adevarat – copii moderni raman copii pana la 100 de ani. Nu stiu pentru ce fac fiecare lucru, daca-i intrebi. Si nu vorbesc de placerea de a te juca – aia nu e ceva “copilaresc”
Este citatu ăla, “Political tags – such as royalist, communist, democrat, populist, fascist, liberal, conservative, and so forth – are never basic criteria. The human race divides politically into those who want people to be controlled and those who have no such desire.”
“A nu sti pentru ce faci fiecare lucru” – nu e vorba ca cer o explicatie logica. E de ajuns sa spuna “asa vreau, asa imi place, e viata mea”. .