Economia bazată pe cadouri

cadou

Dacă tot e sezonul cadourilor, m-am gândit să abordez şi eu subiectul din perspectiva mea. Aşadar:

O economie este un sistem în care mai mult pentru cineva înseamnă mai puţin pentru altcineva. Asta e cea mai fundamentală definiţie la care pot să mă gândesc.

Despre economia bazată pe schimb, ştim cu toţii. Ea include trocul şi economia de piaţă. Pe de altă parte, un tip de economie despre care lumea nu ştie foarte mult este economia bazată pe cadouri.

Faptul că nu foarte multă lume ştie despre ea este semnificativ. E semnificativ pentru că oamenii au trăit exclusiv în economii bazate pe cadouri peste 95% din istoria lor. Vorbesc desigur despre popoarele tribale. Antropologii au găsit că multe dintre popoarele de vânători-culegători nici măcar nu au conceptul de schimb. Primii exploratori-neguţători trebuiau să le explice conceptul oferindu-le cadouri, iar apoi pretinzând alte cadouri în schimb.

Ce înseamnă mai exact o economie bazată pe cadouri? Înseamnă o adunătură de oameni care ştiu fiecare să primească fără a se simţi obligaţi să ofere ceva în schimb, şi să ofere fără a se aştepta să primească ceva în schimb.

Acuma, evident, o economie bazată pe cadouri nu are cum să funcţioneze la o scară similară cu cea a civilizaţiei noastre. Dar la scara numărului lui Dunbar nu văd nici un motiv bun pentru care aceasta să nu funcţioneze la fel de bine ca şi în cazul popoarelor tribale. De exemplu într-un grup extins de prieteni. De fapt, asta încă se mai întâmplă la un anumit nivel în grupurile de prieteni, iar eu o să încerc să măresc acest nivel.

Pentru cine ştie ce motiv îmi vine acum în minte faptul că folosesc cu mult mai multă plăcere Ubuntu care este un cadou open source decât aş folosi un Windows furat. Parcă, fiind cadou, am şi mai mare încredere în bunele intenţii ale celor ce l-au construit.

Acest articol a post publicat în Antropologie. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

28 Comentarii

  1. Publicat 14 decembrie 2009 la 10:40 pm | Legătură permanentă

    Economia cadourilor inca exista – unde exista ultimele ramasite ale tribului, familia, prietenii. Cui ii vine rau gandindu-se la familie sau un grup de prieteni cu o economie capitalista in interior, foarte bine, sa-i vina. Poate observa ca in asa ceva suntem prinsi in general.

  2. Publicat 16 decembrie 2009 la 12:50 pm | Legătură permanentă

    Eu sunt convins ca acest tip de economie poate functiona si la o scara mai mare decat numarul lui Dunbar. Ba chiar ar functiona mult mai bine decat modelul pe care il avem acum. Tot ce avem nevoie este o mica schimbare de mentalitate.

    Daca nu ai citit seria alternativelor monetare, iti recomand si articolul de aici.

    • Gab
      Publicat 16 decembrie 2009 la 1:30 pm | Legătură permanentă

      M-am uitat acum din nou şi peste articolul tău despre troc. Trebuie să spun că până acum nu l-am citit cu atenţie. Ca şi comentariu, aş zică că ideea economiei bazate pe cadouri mi se pare a fi destul de distinctă faţă de aceea de troc.

      Ar fi super dacă ar merge o scalare a acestui tip de economii la un număr mai mare de oameni, dar eu aş fi foarte bucuros şi dacă s-ar implementa numai în cazul comunităţilor mici.

  3. Publicat 16 decembrie 2009 la 2:28 pm | Legătură permanentă

    Hehe, pai cred ca o sa fie undeva la mijloc… :)

    Intai vom rezolva problema de marime a economiei. Adica ne vom intoarce la cea locala pentru perioada de tranzitie. Acolo se va implementa o astfel de idee, bazata pe cadouri, troc sau schimb de servicii si bunuri.

    Apoi in momentul in care micile comunitati locale sau regionale vor reincepe colaborarea, se va trece la implementarea pe scara larga a noului sistem. Eu cam asa vad evolutia in tranzitia asta…

  4. Publicat 18 decembrie 2009 la 3:23 pm | Legătură permanentă

    Ok daca vrei gift economy si femeile fiind bucati de carne, eu vreau o muiere cadou. kthxbye.

    • Gab
      Publicat 18 decembrie 2009 la 5:06 pm | Legătură permanentă

      Da, ăsta-i un mod fain de a privi relația dintre un bărbat și o femeie: fiecare se oferă cadou celuilalt. Dacă ai dificultăți în privința asta, nu știu exact ce sfat să-ți dau. Ai putea încerca rubrica de anunțuri matrimoniale…

  5. Publicat 19 decembrie 2009 la 7:15 pm | Legătură permanentă

    “să ofere fără a se aştepta să primească ceva în schimb”.. nu s-a inventat bucata de carne care sa gandeasca asa.

    • Publicat 19 decembrie 2009 la 7:30 pm | Legătură permanentă

      S-a inventat femeia, cea mai glorioasa bucata de carne.

    • Gab
      Publicat 20 decembrie 2009 la 3:59 pm | Legătură permanentă

      Jynx, zici tu ceva aici. Se pare ca am exagerat putin cu metafora. Dar macar a dat nastere la o discutie care a scos la iveala niste chestii interesante. Destinul lui Lex e singuratatea. Nu ma mai mira ca-i un tip asa de necajit.

      • Gab
        Publicat 20 decembrie 2009 la 6:40 pm | Legătură permanentă

        Adevarul e ca ideea de proprietate nu imi place in mod deosebit, iar proprietatea asupra ceva viu mi se pare de-a dreptul sinistra.

  6. Publicat 19 decembrie 2009 la 7:33 pm | Legătură permanentă

    Lex, oai si cunosti tu vreo femeie care sa ofere fara sa ceara (vie, ma refer). Daca da, iti recomand sa stai departe de ea :))

    • Publicat 19 decembrie 2009 la 7:35 pm | Legătură permanentă

      Si mama ce crezi ca e? Nu imi ofera resursele ei materiale si investitia sa parinteasca? Nu imi cere nimic, simplul fapt ca ii port 50% din genetica e destul.

      In rest da, femeile cer pentru ca rolul lor evolutionar e prostitutia. Sexul e bazat pe economie, its all about the cashflow, baby.

  7. Publicat 19 decembrie 2009 la 7:38 pm | Legătură permanentă

    Cu mamele e alta treaba. Ele nu-ti cer direct, o sa-ti ceara indirect prin nevasta. Ea o sa ceara nevestei tale si nevasta ta, tie.

    • Publicat 19 decembrie 2009 la 7:40 pm | Legătură permanentă

      Ideea e sa ajung independent de parinti, astfel ca pot sa-mi ceara ei toata ziua si n-o sa-mi pese. Iar nevasta? nu o sa ma casatoresc pentru ca nu-s chiar atat de idiot incat sa ajung sclavul femeii. Destinul meu e singuratatea.

  8. Publicat 19 decembrie 2009 la 7:42 pm | Legătură permanentă

    Bafta cu acest plan.. supraomenesc. Desi eu cred ca inevitabilul tot se va petrece :)

  9. Publicat 19 decembrie 2009 la 7:46 pm | Legătură permanentă

    Inevitabilul ce?! sunt atat de rau incat pot indeparta orice persoana de langa mine, o femeie sigur nu m-ar suporta pe timp indelungat. Si nici eu pe ea, nu ti se par retardate femeile cand palavragesc mult si se plang tot felul de chestii irelevante? Mie da. O femeie de calitate stie cand sa taca si cand sa nu-si desfaca picioarele pentru orice bou. Dar femeie de calitate e aproape contradictie intre termeni, ce noroc pe mine.

    Planul nu e supraomenesc, e chiar posibil oricui.

  10. Publicat 21 decembrie 2009 la 8:35 am | Legătură permanentă

    Gab, s-a inventat butonul pentru delete… foloseste-l cu incredere… :-)

    • Gab
      Publicat 21 decembrie 2009 la 9:56 am | Legătură permanentă

      :) Multam de sfat, dar inca nu mi se pare nevoie. Incerc sa merg pe ideea unui control minim…

  11. armin
    Publicat 23 decembrie 2009 la 10:24 pm | Legătură permanentă

    desi nu pot sa zic ca am urmarit cu atentie toate schimburile de replici, probabil dure si taioase si interesanue, cred ca cel mai bun lucru pentru un om este sa poata sa-si traiasca destinul. este foarte rau cand ti-l ratezi. economia cadourilor – mi-aduce aminte de George Bataille, de cartea Erotismul, in care este vorba de o alt fel de economie, care pleaca de la definitia erotismului ca “aprobare a vietii pana si la moarte”. asta da cadou!

  12. Radu
    Publicat 28 decembrie 2009 la 5:30 pm | Legătură permanentă

    Sunt companii care dezvolta distributii de Linux precum Suse (firma Novell), iar OpenSuse este versiunea de testare gratuita – cu optiunea de a descarca sursa, daca vrei sa modifici ceva. Linuxul supravietuieste prin sistemul de schimb, troc. Exista o comunitate care contribuie cu bucati de cod, cand apar erori si buguri, modificand sursa si recompiland sistemul de operare. Cei mai multi programatori scriu drivere – cum ar fi driver de scanner EPSON – care nu se distribuie pt Linux, sau programele gen Pidgin sau Kopete. E troc. Eu scriu un update la Kopete, altul imi da driver de EPSON.

    pe site-ul oficial, exista asa-numitele REPOSITORIES, unde comunitatea incarca update-urile. Firma-mama se poate utiliza de ele. Cam astea sunt softurile gratuite sub licenta GPL sau GNU.

    Iar o distributie Linux open-source este gratuita pentru ca … sunt multi utilizatori care la un moment dat apeleaza firma-mama pentru asistenta tehnica, care costa bani.

    Sistemul de troc exista in toate comunitatile de dezvoltatori de software open-source – exemplu http://www.php.net :) eu pot scrie o functie utila si s-o impart altora, caci si altii impart gratuit bucati de cod, iar toti lucram ba ca angajati, ba ca freelanceri. In cazul PHP, aplicatiile in sine costa bani, dar bucatile de cod utilitare, librarii etc, care se pot utiliza in aplicatii mai mari acele bucatele de cod sunt gratuite.

    asta ca sa nu se faca o confuzie. Linuxul da batai de cap cand nu ai drivere sau librarii, si atunci te apuci sa cauti prima oara in community repository.
    se poate redistribui, deci eu pot descarca gratuit sursa si sa compilez alt sistem de operare si sa il redistribui. Problema e ca daca vreau sa il vand, trebuie sa ofer mai mult de sistemul in sine.. pentru ca toti stiu ca Linuxul e gratuit.

    La nivel corporate, e pe bani. De ex Dell a amenintat Microsoft ca daca renunta la serviciile de clienti si mentenanta pentru Windows XP tot Dell-ul va trece pe Linux Fedora (produs de Dell).

    Am scris asta pentru ca multi se intreaba cum de sunt gratuite distributiile Linux. Nu sunt chiar cadouri, e o comunitate la nivel mondial care functioneaza pe sistemul de troc, dar fara obligatii intre ei. Cei care doar se multumesc sa faca download, da, le pot considera caduri :)

    • Radu
      Publicat 28 decembrie 2009 la 5:38 pm | Legătură permanentă

      PS: … ca outsider pe site public .. m-am obisnuit sa scriu foarte tehnic – mi se trage de la meserie :))))

    • Gab
      Publicat 28 decembrie 2009 la 5:48 pm | Legătură permanentă

      Despre open source, eu pana acum nu scris decat cateva pluginuri de WordPress, care sunt facute disponibile gratuit pe http://wordpress.org/extend/plugins/

      In acelasi timp, adesea folosesc alte pluginuri de acolo, pe care altii le fac disponibile gratuit. Nu vad trocul. Nu e implicata aici nici o obligativitate. Dai pe de gratis, fara sa astepti absolut nimic inapoi. Si primesti pe de gratis fara sa te simti obligat sa dai nimic inapoi.

  13. Publicat 28 decembrie 2009 la 6:48 pm | Legătură permanentă

    Radu mamii, Radule.. da tu scrii baiatule, nu gluma :)

    Sunt milioane de chestii digitale absolut gratuite: softuri, fonturi, iconite.. ba chiar unele sunt “public domain”. Cel face astfel de donatii rar castiga mai mult de un gram de apreciere din partea celor care le folosesc.. ce sa mai zic de bani.

    Si eu am facut o gramada de astfel de “donatii digitale” si am sa mai fac.. din simplu motiv ca mi-a placut sa fiu primul care le face.

    PS: Ce meserie ai? :)

    • Gab
      Publicat 29 decembrie 2009 la 4:48 pm | Legătură permanentă

      Pai, sa stii ca in cel mai bun caz te alegi cu un mulțam. Si in cel mai rau caz te streseaza vesnic cu intrebari :))

    • Radu
      Publicat 29 decembrie 2009 la 6:01 pm | Legătură permanentă

      pai nu costa scroll-ul :)) as scrie mai putin daca era in tipar pe hartie :)) stii, copacii chiar ajuta ;) pai daca iti zic meseria, pe urma ma intrebi de salariu, unde lucrez, ne complicam :)) nu vreau sa imi fac reclama pe aici.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe without commenting