Pentru tot mai mulți dintre noi devine tot mai evident faptul că ordinea actuală a lucrurilor nu mai poate să continue foarte mult. Pe scurt, asta-i din cauză că trăim într-un mod care nu e sustenabil, cum le place englezilor să spună.
Mai mult decât atât, se pare că am fost aduși în acest punct din cauza unor probleme sistemice, aflate la baza civilizației noastre. Asta ar însemna că o schimbare superficială nu este posibilă. Deci schimbarea va fi una fundamentală.

Cum va veni această schimbare? În mod ideal, tot mai mulți oameni ar putea să ofere tot mai puțină susținere sistemul actual și să construiască în paralel structuri alternative, iar tranziția să fie una treptată. În mod neideal s-ar putea să vedem o prăbușire a civilizației noastre, a tot ceea ce construim aici de 10 mii de ani încoace.
Cum s-ar putea întâmpla prăbușirea? Greu de estimat. Câteva posibilități ar fi următoarele:
- O stafidire treptată a economiei actuale, până la uscarea totală.
- O creștere treptată a autoritarismului în stil orwellian, și o luptă finală între sistemul dictatorial și populație.
- Un ultim război mondial pentru puținele resurse care au mai rămas de infulecat.
Oricum, cert e următorul fapt: cu cât ai deveni mai puțin dependent de sistemul actual (state, corporații), cu atât ai fi mai puțin afectat.
Alternativa prăbușirii ar fi, după cum am zis mai sus, o tranziție treptată: tot mai mulți oameni ar putea să ofere tot mai puțină susținere sistemul actual și să construiască în paralel structuri alternative.
În plus, a oferi mai puțină susținere sistemului actual aduce și anumite avantaje imediate. Cum ar fi… o viață mai plăcută, mai puțin stresantă.
Și ce înseamnă mai exact a oferi tot mai puțină susținere sistemului actual:
- În primul rând să nu-ți mai cumperi toate căcaturile de care nu ai nevoie. Asta înseamnă că o să ai nevoie de mai puțini bani, și prin urmare o să fie suficient să lucrezi mai puțin timp pentru bani.
- În al doilea rând, ce faci cu tot timpul liber pe care-l câștigi? Construiești, participi la ceva nou. Ce înseamnă asta? N-am decât o vagă idee: că ar putea să fie bazat pe comunități locale. De unul singur nu prea poți să faci mare lucru.


23 Comentarii
“Cum s-ar putea întâmpla prăbușirea? Greu de estimat. Câteva posibilități ar fi următoarele”
- Omul devine superfluu prin faptul ca se inlocuie cu tehnologie si vom degenera in ceva plictisitor si asexual, condusi de o tehnocratie binevoitoare unde totul e permis si nimic nu mai are relevanta.
Problema cu razboiu pe resurse este ca vor aparea alte resurse noi. Ceva o sa inlocuie petrolul, nu-ti face griji.
Cu alte cuvinte “lucrurile o să continue în direcția actuală pentru totdeauna”.
Așa gândeau și cei din Evul Mediu.
Asta am zis eu? Nu cred ca ai inteles ce-am spus.
Ce am înțeles eu că ai spus tu:
“Omul a fost până acum încet-încet înlocuit de tehnologie, și pe viitor va continua să fie tot mai mult înlocuit de tehnlogie.”
“În timp am devenit tot mai plictisitori și asexuați, iar pe viitor vom deveni tot mai plictisitori și asexuați.”
“În timp am obținut tot mai multe libertăți, dar parcă lucrurile nu prea mai au relevanță, iar în viitor vom primi tot mai multă libertate, și lucrurile vor continua să-și piardă din relevanță.”
“Întotdeauna în trecut au apărut resurse noi, și acestea vor continua să apară și în viitor.”
Cu alte cuvinte, “lucrurile o să continue în direcția actuală pentru totdeauna”.
…Evul Mediu
În primul rând să nu-ți mai cumperi toate căcaturile de care nu ai nevoie. Asta înseamnă că o să ai nevoie de mai puțini bani, și prin urmare o să fie suficient să lucrezi mai puțin timp pentru bani.
Foarte de acord cu asta. Din pacate nu-mi gasesc de lucru in asa fel incat sa castig mai putini bani si sa am mai mult timp liber. Mai mult de asta, angajatorul meu ar putea foarte bine sa ma lase sa lucrez de acasa, dar nu vrea, pentru ca nu intelege ca este mai profitabil si pentru el si pentru mine. Este un angajator imbecil. Dracul sa-l ie!
:)) Păi nu te obligă nimeni să rămâi la el. Poți obține bani și fără job de la 9 la 5.
Dar despre lucratul de acasă nu știu, ești cam singur așa.
Ai putea să renunţi la a mai fi angajat şi să cauţi o modalitate de a căştiga atâţi bani cât ai nevoie, folosind mai puţin timp..
Soluţiile optime nu sunt întotdeauna cele mai uşoare.. cel puţin la început..din păcate..
Lex – despre petrol, cauta ‘peak oil” pe google. Eu din ce am cautat (o gramada) – “economia” asa cum e ea acum, bolovanul lui Sisif – care daca nu o ia la vale am pus-o, nu are nici o sansa sa functioneze fara petrol. Iar cei de sus – vor mentine sistemul cu orice pret. Gasesc ei solutii sa ne imputineze – mai putini – un sistem mai stabil care poate continua asa cum e acum pentru inca ceva timp. Chiar si “criza” – au vrut sa se ajunga aici. Nu ai nevoie de o facultate economica pentru a intelege ce se intampla daca dai credite in prostie, nu se mai intorc, bancile se opresc, etc. Dar au permis asta. Si vor mentine “criza” cat pot. Pentru a consuma mai putin petrol. Dupa mine – poate sa pice tot sistemul.
Doar ca toti suntem – in el, in varful turnului Babel.
Despre un nou inceput – cu siguranta se poate
Da ba in pula mea, se descopera alta sursa de energie, vezi ca e pe atei.ro un thread despre subiectu asta cu peak oil.
Crizele sunt din cauza ca-si baga statul pula in economie sa salveze afaceri proaste care nu sunt productive. Salveaza tot felu de corporatii si banci falimentare pe banii din taxe.
Mai las-o cu petrolu ca nu e buricu pamantului.
Nu murim ca se termina petrolul, economia asa cum e ea acum nu poate functiona cu petrol scump sau deloc. Din partea mea sa dispara cu totul.
Alte surse de energie ? Sa asteptam sa vedem. Alte surse care sa mentina economia asa cum e nu vad.
Se pot face si descoperi multe – dar nu intr-o lume unde oamenii isi pierd vremea producand gunoi. Oameni destepti si cu potential imens – daca ar avea timp liber sa-si foloseasca mintea. Cati dintre voi chiar au “de gandit” la servici ? Dar noi nu gandim noi muncim. Se vede.
Vezi articolul asta :
http://www.harpers.org/archive/2004/02/0079915
Alte surse : da poate obtinem noi electricitate altfel. Dar nu o sa vezi un tractor electric prea curand. Electricitatea nu poate fi transformata in plastic, cauciuc, medicamente, si tot ce mai producem. Nu se pot produce ingrasaminte artificiale cu electricitate.
Da – se pot rezolva toate problemele, dar nu cu sistemul asta.
Există, printre multe altele, o eroare de judecată numită “Information bias”. Acesta în principiu spune că uneori oamnii au tendinţa să adune mai multe informaţii despre o anumită problemă deşi acestea sunt irelevante în stabilirea unui plan de acţiune pentru rezolvarea acesteaia.
De aceea cred că nu are rost să ne gândim la jdemii de scenarii fataliste, nu o să ne ajute cu nimic, este clar că suntem în rahat. Părerea mea este că trebuie să ne concentrăm toate energiile spre găsirea şi implementarea unor soluţii. So it’s action time..
În ceea ce mă priveşte eu mă gândesc destul de serios să ma mut la ţară şi să încerc să-mi produc cât mai mult din mâncarea pe care o consum… s-ar putea să fie exagerat…sau poate nu…
întrebarea este suntem dispuşi să ne asumăm riscul de a depinde în continuare de actualul sistem pe fondul crizei energetico-financiare?
De acord. Și eu cred că nu prea are rost să prezicem. Sunt prea multe necunoscute.
E ok să-ți produci mâncarea, dar nu-i nevoie să fie nimic brusc, după mine. Poți să continui să lucrezi ca și freelancer, și în același timp să începi încet-încet să-ți mai și crești ceva mâncare, să vezi cum merge.
Rezonez 100% cu ceea ce spui tu. Modelul acesta de organizare socio-politica si-a atins limitele; functiona bine aplicat intr-o microorganizatie (orasele grecesti). Trebuie sa incercam sa gasim alte modele. Problema vine insa din faptul ca, macar pentru a teoretiza despre alte modele, avem nevoie de o schimbare radicala de mentalitate. Insa mentalitatea actuala este data atat de educatia primita cat si de actuala oragnizare sociala. Si uite asa apare un cerc vicios. Statul te vrea prost… si fiindca te vrea prost iti limiteaza si aceesul la informatiile relevante si te bombardeaza cu informatii irelevante (Huxley). Trebuie sa ne debarasam de cutumele trecutlui, de cosumerismul asta desantat si de multe din tarele mostenite in anii de experimentare a “democratiei”.
Intrebarea e: Cum?
Na… mă bucur că rezonezi. Se pare că suntem din ce în ce mai mulți.
“Cum?” întrebi. Nu știu. Cred că nimeni nu știe. Dar o schiță am oferit la sfârșitul articolului. Mai puțini bani, mai mult timp liber, dezvoltare de comunități locale, de structuri alternative.
E, și încă ceva: vorbărie. Ce facem noi aici. Așa s-au întâmplat toate marile schimbări. Ideile trebuie să circule.
Cum?
Raspunsul consta in mai multe intrebari:
Care ne sunt nevoile reale?
Cum anume le putem satisface cu costuri minime fara sa afectam mediul si pe ceilalti intr-un mod negativ?
Cum as proiecta lumea cu tehnologia actuala, daca ar fi sa o fac de la zero?
sau poate..
In tot acest sistem stabil de pe Pamant, unde as pune omul ca sa nu nu stric echilibrul?
Raspunzand la aceste intrebari trebuie sa facem abstractie de “solutiile” pe care “lumea moderna” ni le da, si sa incercam sa inventam ceva nou, sau poate am putea totusi folosi “solutiile” actuale ca exemplu de “asa nu!”. Nu zic ca totul este de aruncat, nici pe departe, insa e clar ca modul in care sunt asamblate componentele acestui sistem, este gresit..
Solutiile?
In general cand ai de-a face cu sisteme complexe, o solutie buna este una care se scaleaza, care, in cazul nostru de exemplu, respectand proportiile, ar trebui sa functioneze atat pentru un grup mic de oameni da si pentru intreaga specie…
Interesantă ideea de scalabilitate pentru sistemele complexe. Mă gândesc la triburi de triburi de triburi…
@gabi
Si crezi ca natura umana nu va razbate si in triburile de triburi de triburi?
Eu cred ca sunt cateva lucruri de care nu ne putem debarasa prea usor, cum ar fi spiritul de competitie. O alta oraganizare ierarhica nu va face decat sa mosteneasca din actualele probleme. Intotdeauna s-ar gasi un trib care ar avea mai mult … ceva. Ar trebui sa gandim “outside the box”.
Nu exista o natura umana “rea” care pana la urma va razbate dincolo de orice intentii bune, e doar o perceptie gresita a realitatii si a locului nostru pe aceasta planeta. Daca vom contiuna sa gandim ca suntem rai si tampiti am putea sfarsi intr-o “minunata”profetie autogenerata (Self-fulfilling prophecy).
Asa ca hai sa gandim “outside the box but around the sphere” ( cu precizarea ca sfera nu e chiar sfera ci e putin turtita la poli)..
Eu sunt întotdeauna dispus să gândesc cât mai mult în afara cutiei.
De exemplu. Teoria conform căreia omul este fundamental defect a apărut printre oameni care considerau că istoria umanității și istoria civilizației noastre sunt unul și același lucru, care credeau că omul a intrat în istorie ca și un constructor de civilizații, că a construi civilizații este la fel de instinctiv pentru oameni cum este construitul de stupuri pentru albine.
Defapt, istoria umanității este de cam de 20 de ori mai lungă decât istoria civilizației noastre, iar în societățile tribale se observă mai multă cooperare și mai puțină competiție decât în cadrul civilizației noastre.
1984-ul orwelian s-a dovedit a fi nevandabil. Acum traim in brave new world-ul lui aldous huxley..unde placerea guverneaza tampirea si golirea spiritului, si nu pedeapsa.
Sistemul actual se va termina (este imposibil altfel) intr-o zi, dar nu e obligatoriu sa se termine acum, in decada sau secolul asta. Monstrii actualului sistem vazuti si simtiti sunt inca mici pe langa ce poate oferi in continuare.
Stiu ca speranta mai mult sau mai putin constienta este sa se termine cat mai repede.
Si chiar daca se termina, noua forma o sa difere, dar in esenta va fi acelasi lucru.
PS. Frumos ce faci pe blogul asta, felicitari!
Mulţumesc pentru apreciere, Narcosis. Mai scriu şi eu ce-mi trece prin cap.
Mie mi se pare că văd semne ce sugerează o schimbare nu peste mult timp, şi nu una superficială…
Dar în fond şi la urma urmei, nimeni nu poate prezice viitorul cu precizie. De fapt nu ştim nici măcar prezentul cu precizie :)