Ştim cu toţii acele imagini din filmele SF, în care o persoană ejectată în spaţiu fără a avea costum de protecţie păţeşte tot felul de chestii nasoale: îi explodează ochii, îi fierbe sângele, îngheaţă instantaneu, explodează cu totul chiar, şi tot felul de alte treburi neplăcute. Ei bine, în mod nu foarte surprinzător, toate astea sunt mari exagerări.
Pe scurt, expunerea la vid timp de aproximativ jumătate de minut are toate şansele să nu se lase cu stricăciuni de durată.
Într-adevăr, temperatura din spaţiul cosmic este foarte mică, dar corpul nu îngheaţă instantaneu pentru că transferul de căldură este foarte mic. Vidul este izolatorul perfect. Mai în detaliu: fiind vid, nu există prea multe molecule cu care corpul tău să intre în contact şi să piardă din căldură.
Într-adevăr, presiunea este şi ea foarte mică, iar dacă ai fi un balon de heliu, probabil că ai exploda. Dar nu eşti. Eşti în mare parte alcătuit din lichide şi solide, nu gaz, iar lichidele nu îşi modifică prea mult volumul la variaţiile presiunii. În plus, pielea este mai rezistentă decât cea a unui balon. Din câte am înţeles te umfli un pic şi cam asta-i tot.
Dar totuşi ce se întâmplă? 10 secunde te distrezi, cam după 15 secunde îţi pierzi cunoştiinţa din cauza lipsei de oxigen din sânge, după jumătate de minut încep să apară stricăciuni de lungă durată ale corpului, şi cam după două minute eşti mort (prin sufocare).
Uitaţi aici ce zice echipa Ask an Astrophysicist de la NASA.
Bine, adevărul e că nu am vorbit despre arsurile solare. Dar să presupunem că ne aflăm în orbita Pământului, pe partea cu noaptea.
Acuma, asta îmi dă o idee interesantă. Dacă zborurile în spaţiu vor deveni vreodată foarte ieftine, poate că aş încerca treaba asta pentru vreo 10 secunde, eventual când e lună plină. Voi ce ziceţi?
6 Comentarii
Interesant. Eu as fi ghicit ca probabil fierb imediat diferite lichide din tine, cum ar fi sangele, datorita scaderii presiuni, dar se pare ca corpul e destul de etans :) Fierbe numai saliva (ceea ce s-ar putea sa fie o problema). Si ai face bine sa n-ai lacrimi in ochi…
La ce ma face pe mine sa ma gandesc: Dat fiind ca iti rezista celulele fara sa inceapa sa le fiarba citoplasma, inseamna ca peretele celular e chiar rezistent. Ma intreb atunci cat timp rezista bacteriile prin spatiul cosmic (care au un perete celular mai firav ca eucariotele noastre). Presupun ca nu rezista totusi prea mult (cat sa poata ajunge de la o planeta la alta).
Parcă am citit mai demult că într-una dintre misiunile Apollo au găsit acolo bacterii lăsate din greșeală într-o misiune precedentă.
Înghețate cred că rezistă destul de mult…
Oricum să zici că viața a venit de pe o altă planetă nu rezolvă problema apariției ei. Și în principiu, dacă s-a întâmplat aici, sunt șanse să se fi întâmplat și prin alte locuri.
Din linku ala de la nasa: “However, once back to lower altitudes following his record-breaking parachute jump, the hand returned to normal.”
Ce mana de treaba!
:)) Dap. Aș vrea și eu să am așa o mână.
Eh, nu e chiar o chestie pe care s-o faci ca distractie. Nu explodezi tu, dar vase capilare de la suprafata (cum ar fi cele din ochi) mai plesnesc. Daca incerci sa tii aer in plamani, e nasol, si aerul care ti-a ramas iti iese pe rapid nas, cu ce fluide mai antreneaza. Ca sa nu mai vorbim de capatul celalalt, daca nu esti foarte incordat… In general cam scarbos.
Adică aș fi în pericol să fac un pârț cu stropi? Ieeex.