Ăsta-i un articol la care mă gândesc de ceva timp.
Este de presupus că ceea ce numim conştiinţă de sine nu a apărut brusc la oameni, ci treptat. De altfel, observăm şi la alte animale indicii care ar putea sugera un început al conştiinţei de sine.
Mai departe: în psihologia de azi este binecunoscut faptul că o mare parte a proceselor mentale care se întâmplă la un om, se întâmplă fără ca acesta să fie conştient de ele. Asta e ceea ce se numeşte mintea inconştientă (denumitea de subconştient este învechită).
Defapt, se estimează că raportul dintre conştient şi inconştient este similar raportul dintre partea de suprafaţă a unui aisberg şi partea de sub apă.
Cum a fost descoperită existenţa inconştientului? Prin simplul fapt că procesele care se întâmplau acolo determinau acţiuni inexplicabile pentru mintea conştientă, acţiuni iraţionale, ca să zicem aşa.
Însă, după câte se pare, acţiunile pe care le numim iraţionale sunt defapt decizii optime, dar luate inconştient, pe baza unor interese “ascunse”, care nu sunt cunoscute de mintea conştientă.
Aşadar, e de presupus că în cursul evoluţiei minţii umane de până acum, raportul dintre procesele mentale conştiente şi cele inconştiente a fost în continuă creştere.
Acuma, dacă ar fi să extrapolăm, concluzia ar fi că acest raport va creşte în continuare, până când toate procesele metale se vor petrece conştient, şi nu va mai exista nimic din ceea ce numim iraţional. Sau cel puţin că se va tinde spre situaţia asta.
Problema-i că mie asta nu mi se pare o situaţie chiar ideală. Am impresia că am fi ca un fel de roboţei în cazul ăsta. Oare cum ai putea să exişti fără un sistem de valori în care să te situezi? Afinitatea pentru un anumit sistem de valori în defavoarea celorlalte este în mod clar o decizie iraţională. Pentru că nimic nu are valoare intrinsecă, oamenii sunt cei care atribuie sau nu valoare unei chestii.
Şi fără un sistem de valori, cum ai putea să vrei să faci ceva, orice? Probabil că doar ai exista, complet pasiv la orice se întâmplă în jur.
Asta îmi aminteşte de o discuţie purtată aici cu un individ pe nume Armin. El spunea într-un comentariu din 10 septembrie că “a avea prea multă conştinţă de sine este ca şi cum nu ai avea deloc.”
32 Comentarii
hmm, eu nu gasesc ca nu e ok sa faci o analogie intre constient – rational si inconstient – irational.
Si nici de acord nu sunt cu faptul ca numarul procesele constiente, raportat la numarul proceselor inconstiente creste. Un proces initial constient poate deveni dupa executia repetata un proces inconstient, si ideea este ca asa se intampla de obicei. De exemplu mersul in 2 picioare.
Iti recomand o carte foarte interesanta despre unele procesele inconstiente pe care le mai numim si intuitie si care sunt din cale afara de rationale.
Peter M.Todd / Gerd Gigerenzer – Simple heuristics
that make us smart.
Nu am fost destul de clar. Când vorbeam despre creşterea conştiinţei observate în cadrul evoluţiei, mă refeream la evoluţia speciei umane, nu la evoluţia mentală a unui individ.
Cert este că această creştere a fost observată în trecut. Mai demult nu eram deloc conştienţi, acum suntem un pic. Asta e tendinţa.
Da, ştiu despre intuiţie că este cauzată de procese inconştiente, dar nu văd cum ai putea numi intuiţia ceva raţional.
Na, în sfârşit, am citit şi eu pe wikipedia că o teorie despre comportamentul iraţional este:
“Apparently irrational decisions are actually optimal, but made unconsciously on the basis of ‘hidden’ interests that are not known to the conscious mind.”
Mie mi se pare că are sens.
Sunt un “intelectual de Wikipedia”, ce să fac? :)
“Wikipedia-Știe-Tot”! Fain articolul.
Şi atunci cum ar rămâne cu sistemele de valori?
Crezi că ai putea obţine unul pe cale raţională?
Asta ar însemna credinţa în valori intrinseci.
Care este ea în sine o credinţă destul de iraţională.
Cum inteleg eu:
Psihicul e unul dar psihologia, pentru a-l descrie, il imparte in doua:
1. Psihicul pe care noi il cunoastem si pe care il numim psihic constient, care contine la randul lui:
- constiinta sau identitatea noasta, eul (care ocupa aproape tot locul)
- subconstientul personal, unde se afla informatii care la un moment dat au fost in constiinta dar dupa o vreme au fost impinse in subconstient. Ex.: mersul in doua picioare. Atunci cand am invatat sa mergem eram atenti la fiecare miscare, constienti de fiecare miscare. Dupa o vreme am inceput sa mergem fara a ne mai gandi la asta, ci la alceva, miscarea picioarelor fiind controlata de procese care au trecut pe locul doi, in subconstientul personal. Aici isi are locul si acele amintiri neplacute pe care le-am impins in subconstient in mod voit, refuzand sa ne mai gandim la ele, in speranta ca ele vor disparea. Ex.: scena unui viol pe care o femeie l-a suportat. Tot de acest loc sunt legate si tulburarile psihice. E locul unde opereaza si hipnoza. Fata de spatiul psihic ocupat de constiinta, subconstientul personal e foarte mic (ca buzunarul din dos).
2. Psihicul pe care noi nu il cunoastem si pe care il numim subconstient. El e mult mai mare decat psihicul constient si inconjoara constiinta precum oceanul o insula. Aici se afla arhetipurile (descrise de G. C. Jung). Daca psihicul personal (cu cele doua parti ale lui: constiinta si subconstient personal) este unul individual, adica apartine unui individ, psihicul subconstient apartine tuturor indivizilor. E oceanul pe care barcile, constiintele se deplaseaza. Cunoasterea lui, asimilarea, largirea constiintei, pare sa ne aduca o constiinta colectiva.
In articolul comentat se spune ca “raportul dintre procesele mentale conştiente şi cele inconştiente a fost în continuă creştere”. Aici e vorba de raportul dintre ceea ce am scris la numarul 1 si ceea ce e la numarul 2. Procesele despre care spuneti dumneavoastra se intampla doar la numarul 1.
ma refeream la comentariul lui godless1859
Cred ca toate sistemele de valori s-au nascut pe cale rationala si au evoluat in inconstient, devenind patternuri de gandire. Inainte ca ‘dreptatea’ sa devina valoare intrinseca, o primata desteapta probabil a observat ca daca isi pedepseste una dintre progenituri pentru ca isi bate fratii, va fi mai bine pentru toata lumea. Apoi le-a transmis observatia copiilor.
Nu cred ca putem sa presupunem ca acest valori pur si simplu ‘exista’ acolo in inconstient. Daca au inceput de la un stramos, intr-un anumit moment din timp, cum altfel ar fi putut sa inceapa decat rational?
(cand zic rational ma refer nu la silogisme perfect in armonie cu logica, ci la deductie si actiune pe baza acelei deductii. Actiunea poate sa aiba cauzalitate constienta sau inconstienta, dar porneste in ambele cazuri de la acea deductie, deci e un proces rational)
Despre evoluția sistemelor de valori, foarte posibil să ai dreptate.
Totuși, ce spun eu e că atunci când ai la dispoziție o gamă mai largă de sisteme de valori, îl vei alege pe unul dintre ele în mod irațional, pe baza unor procese inconștiente.
Pentru că, rațional și obiectiv vorbind, nimic nu are valoare intrinsecă. Ci mai degrabă, chestiile au valoare pentru oameni.
Uite, de exemplu, probabil că pentru tine cea mai importantă este ideea de rațional.
Și pentru mine este importantă ideea de rațional, dar consider chiar mai importantă biosfera, rețeaua vieții din care și omul face parte.
Iar pentru tine, probabil că asta nu contează așa de mult.
O ipotetica “utilizare” a mintii inconstiente, ce decurge tocmai din faptul ca ia decizii oarecum irational: ne ajuta sa decidem intre doua chestii “egale”, ca sa nu ni se “blocheze” creierul. Un nivel mai jos de intuitia de care zicea godless1859. Mai sunt si altele, dar asta mi-a venit prima in cap. Probabil pentru ca am citit prea mult Asimov cand era mic.
Sistemele de valori sunt relative, depinzand de input-ul pe care il primeste persoana respectiva. Iar valori intrinseci nu cred ca exista, cel putin nu la modul material / absolut – valorile sunt doar sensuri, existand doar in mintea care percepe lumea si nu in lume.
Păi… nuştiu sigur dacă două chestii pot fi chiar egale pentru cineva, dar ar avea sens ca mintea inconştientă să ne ajute atunci când conştientul nu prea reuşeşte să se hotărască.
Asimov mult am citit şi când eram mic, şi încă mai citesc. Dar când vine vorba de SF-uri, parcă Frank Herbert mi-a plăcut mai mult… mare păcat că n-a apucat să termine Dune.
Mi-a recomandat si mie cineva Dune… pacat ca sunt ocupat cu bacul si alte prostii :(
Cu bacu de acuma??? Eu m-am apucat de învățat cu câteva săptămâni înainte…
De fapt nu prea invat… (adica in fiecare saptamana imi zic “de saptamana viitoare ma apuc de invatat” si atat) Macar sa ma laud ca am bac. Sa arat ca imi pasa :))
Aşa mai merge :)
Ce crede-ti ca este rational si oare sistemul nostru de valori ne poate face “constienti”
Ce spui tu, Seby? Întrebi ceva?
Cred că raţional este ceea ce ţine de logică, de matematică, de ştiinţele exacte.
Şi nu cred că un sistem de valori te poate face mai conştient decât un altul. O porţiune din mintea noastră este conştientă şi o porţiune este inconştientă. Iar eu nu spun că e ceva în neregulă cu asta.
Constiinta este mediatorul dintre Ratiune si Simtire, dintre Stiinta si Credinta, dintre Ganduri si Emotii.
Orice Fiinta se naste, traieste si moare.
La scurt timp dupa nastere, oamenii primesc botezul cu apa asupra trupului si totodata un nume.
Aceasta este prima Viata.
In prima Viata, omul se dezvolta fizic, procesele gandirii sunt modelate de experienta iar actiunile sunt dictate de creier.
In pruncie oamenii nu au Constiinta de Sine.
Odata cu formarea conexiunilor cerebrale superioare (superficiale) apare si se dezvolta Constiinta de Sine.
La atingerea maturitatii psihice, oamenii sufera o schimbare radicala a modului de Constientizare.
De obicei acesta convertire apare ca urmare a unui soc, o ruptura in Sistemul de Credinte si astfel oamenii se schimba profund, adoptand un alt Sistem de Valori sau chiar inversandu-le. Societatile religioase se folosesc de acest moment critic din Viata oamenilor pentru a-i converti religios si pentru a-i indoctrina, dupa ce si-au supus victimele unor puternice presiuni emotionale pentru a le declansa fortat Conversia (rugaciuni, transa sau extaz).
A doua forma gresita de atingere a maturitatii psihice, si anume cea care caracterizeaza comunitatile stiintifice, are loc prin metoda pasilor mici, si a rigidizarii Gandirii in Tipare Logice.
Maturizarea psihica reala, corecta, nu poate fi declansata de presiunea factorilor externi ci numai de factori interni, atunci cand calitatea Cunostintelor acumulate depaseste pragul critic, insa conditionat de o dezvoltare corespunzatoare a creierului. Atunci cand prin presiunea interna a Informatiilor despre lumea in care traim se declanseaza procesul de maturizare psihica, Gandirea trece prin modificari profunde iar tiparele cerebrale superficiale se descompun total spre a fi reconectate Constient (Tiparele neurale profunde sunt cele care controleaza actiunile fiziologice asupra organismului si sunt aproape imposibil de modificat Constient, si cu siguranta nerecomandat).
Acest eveniment fiziologic se manifesta prin senzatii de “ardere interioara”, raspandite la nivel celular in intregul corp, si poarta numele de “botezul cu Foc” sau “botezul cu Duh”.
Aceasta este a doua Viata.
Odata intrati in cea de-a doua Viata, Oamenii, eliberati acum de orice fel de restrictii in Gandire, Tipare Logice ori Principii Morale, sunt gata sa reconstituie fundamental tiparul cunostintelor pornind de la NIMIC ca limita inferioara si TOT ca limita superioara.
Si ce Religie se poate lupta cu o credinta construita pe NIMIC si care include TOT?
Intr-un astfel de model de Gandire RELATIVISTA care contine o unica axioma/dogma: NIMICUL (Zero) exista si o singura definitie circulara, TOTul este TOT.
Intr-un astfel de Model Corect, Complet si Ermetic, nici un dubiu nu se poate infiltra si pe baza lui nici o Religie nu se poate construi.
Aceasta este Perfectiunea in Gandire: criticam pe fiecare si nu credem pe nimeni; ori daca criticam de fiecare data, chiar si ceea ce am Gandit deja, nu ne rigidizam in Gandire iar daca nu credem pe nimeni nu putem sa ne mai scuzam pentru nimic, caci necrezand suntem obligati sa ne asumam responsabilitatea pentru fiecare Decizie si fiecare Actiune.
Aceasta atitudine nu duce la haos ci dimpotriva, la Comunicare Reala si Uniformitate in Gandire, pentru ca nu exista decat un singur fel de a Gandi Corect, diferentele fiind date numai de perspectiva unica pe care o are fiecare dintre cei ce abordeaza problema.
Constiinta de Sine apare in copilarie si este Prima Forma de Constiinta.
In scurt timp apare si se dezvolta Constiinta de altcineva/altceva: oameni, animale, plante, obiecte, ansamble, concepte, Dumnezeu, etc.
Apoi apar Constiintele de grup, de apartenenta: familie, clan, echipa, religioasa, nationala, rasiala, de specie, planetara, galactica, universala, etc.
Ultima care apare fiind Constiinta de TOT.
Indiferent de natura Lumii Exterioare, Materiale, in interiorul psihicului percepem numai o reprezentare a lumii fizice, adica noi nu vedem un scaun, o masa, un calculator, un om sau o floare, ci numai semnale luminoase, auditive, mirosuri, etc, provenite de la acele corpuri fizice.
Aceste semnale sunt convertite apoi in Mintea noastra si Constientizate intr-un Model Virtual mai mult sau mai putin fidel. Acest model este corectat dinamic in functie de semnalele primite prin simturi.
Insa pentru a putea planifica actiuni viitoare, omul a trebuit sa creeze modele secundare in care sa estimeze si anticipeze ceea ce se va intampla cu diferite Obiecte sau Fiinte. Astfel, Omul a creeat cate un model pentru fiecare obiect sau fiinta din Viata sa si apoi pe baza acelui model isi planifica actiunile.
Fiecarui astfel de model ii atribuie un simbol sau o eticheta (nume sau definitie) pe baza caruia il poate recunoaste si diferentia.
Dar de aici incep problemele:
- din cauza numarului ridicat de modele pe care suntem nevoiti sa le construim, recurgem la scurtaturi folosind modele generale pe care le particularizam si astfel putem ajunge lesne sa folosim tot mai putine modele din lene si apoi cand descoperim ceva neobisnuit, sa folosim modele preconcepute, eronate, pe care nu le mai putem corecta, iar lipsa capacitatilor de a mai invata ne opreste in a-i compune un model nou, reprezentativ.
- din cauza ca folosim aceiasi Gandire pentru oameni, animale si obiecte putem ajunge lesne la antropomorfizare si de aici la antropomorfizarea conceptelor filozofice (Divin, Nimic, Infinit, Creatie, Energie, Dumnezeu, Calitati sau Vicii, etc.).
- a treia si cea mai grava Eroare este atribuirea de personalitate acestor modele mentale. Aceasta apare pe fondul unei erori clasice de Gandire, atunci cand incercam sa anticipam un comportament.
De exemplu ma aflu intr-o situatie dificila la care nu-i gasesc solutia si cum nu pot lua o decizie apelez la un “inofensiv” artificiu de Gandire: ce ar face X (mama, tata, McGyver sau Sfantul Visarion) si astfel dau viata unui model mental si creez un EGREGOR.
Wow. Un comentariu de vreo trei ori mai lung decât articolul…
Îmi place ce spui despre eliberarea de restricțiile principiilor morale. Mi se pare că multă lume e mult prea moralistă.
De asemenea, problema abstractizării despre care menționezi spre final, pare a fi una destul de reală. Probabil că există un nivel optim de abstractizare într-o societate, dincolo de care apar probleme similare cu cele de astăzi.
M-am uitat peste blogul tau și mi-a plăcut ce am văzut. Știi despre revista online Reality Sandwich? S-ar putea să îți placă.
Salut Gab!
Da, interesant articolul, l-am citit si eu undeva, nu mai stiu unde.
“Oare cum ai putea să exişti fără un sistem de valori în care să te situezi? Afinitatea pentru un anumit sistem de valori în defavoarea celorlalte este în mod clar o decizie iraţională. Pentru că nimic nu are valoare intrinsecă, oamenii sunt cei care atribuie sau nu valoare unei chestii”, spuneai tu, si la fel cred si eu.
Cred ca afinitatea pentru un sistem de valori in defavoarea celorlalte e in mod clar o decizie irationala. Adica alegerea se face intr-o zona a psihicului nostru care acum nu face parte din constiinta. Nu inteleg insa de ce ti se pare ca devenim ca niste robotei in momentul in care devenim constienti de totalitatea proceselor ce au loc in psihicul nostru, astfel ca orice decizie sau optiune facandu-se in mod constient. Mie imi pare a fi ideal. In situatia actuala suntem ca niste robotei, pentru ca suntem condusi din umbra, din inconstient. Acolo se iau acele decizii “irationale” si ele ne par asa pentru ca vedem numai o fractiune a existentei, viata asta, ori acele decizii inconstiente au ca scop un adevar ce cuprinde totalitatea vietilor noastre, atat cele trecute cat si cele viitoare.
Neintelegerea apare atunci cand acel sistem de valori, sau altfel spus adevarul, este situat in exterior. Ori nu este asa. Adevarul este unul interior, momentan in afara constiintei, si acele sisteme de valori exterioare la care trebuie sa ne raportam sunt doar expresii temporare si locale ale lui. Acest adevar e sinele (sau constiinta de sine) spre care intreaga noastra evolutie se indreapta, chiar daca noi nu stim asta. In momentul in care devenim constienti de totalitatea proceselor, deciziilor ce au loc in psihicul nostru, atunci ne vom indrepta in mod constient intr-acolo, spre sine.
Salut Adrian,
Am scris cam de mult timp articolul ăsta.
Perspectiva mea actuală:
Cu toate că dihotomia cu emisfera stângă și cea dreaptă a creierului poate fi o prostie din punct de vedere biologic, ea își păstrează o utilitate măcar ca și metaforă.
Ce spuneam în articol este că ar fi păcat să înlocuim toate atributele asociate emisferei drepte (intuiția, libertatea, aventura, senzorialul, concretul, emoția, subiectivul, inconștientul) cu atributele emisferei stângi (logica, controlul, siguranța, abstractul, simbolicul, rațiunea, obiectivul, conștientul).
Mi se pare că un roboțel ar fi mai de grabă caracterizat de atributele emisferei stângi.
Reiau o parte din ce am scris mai sus pentru ca e valabil si aici.
Psihicul e unul singur dar psihologia, pentru a-l descrie, il imparte in doua:
1. Psihicul pe care noi il cunoastem si pe care il numim psihic constient, care contine la randul lui:
- constiinta sau identitatea noasta, eul (care ocupa aproape tot locul)
- subconstientul personal, unde se afla informatii care la un moment dat au fost in constiinta dar dupa o vreme au fost impinse in subconstient. Ex.: mersul in doua picioare. Atunci cand am invatat sa mergem eram atenti la fiecare miscare, constienti de fiecare miscare. Dupa o vreme am inceput sa mergem fara a ne mai gandi la asta, ci la alceva, miscarea picioarelor fiind controlata de procese care au trecut pe locul doi, in subconstientul personal. Aici isi are locul si acele amintiri neplacute pe care le-am impins in subconstient in mod voit, refuzand sa ne mai gandim la ele, in speranta ca ele vor disparea. Ex.: scena unui viol pe care o femeie l-a suportat. Tot de acest loc sunt legate si tulburarile psihice. E locul unde opereaza si hipnoza. Fata de spatiul psihic ocupat de constiinta, subconstientul personal e foarte mic (ca buzunarul din dos).
2. Psihicul pe care noi nu il cunoastem si pe care il numim subconstient. El e mult mai mare decat psihicul constient si inconjoara constiinta precum oceanul o insula. Aici sunt continuturi care nu au fost niciodata in constiinta dar al caror efect constiinta l-a resimtit mereu. Acestea sunt arhetipurile, descrise de G. C. Jung. Daca psihicul personal (cu cele doua parti ale lui: constiinta si subconstient personal) este unul individual, adica apartine unui individ, psihicul subconstient apartine tuturor indivizilor. E oceanul din care s-a ridicat constiinta. In articolul pe care noi il comentam scrie ca “în cursul evoluţiei minţii umane de până acum, raportul dintre procesele mentale conştiente şi cele inconştiente a fost în continuă creştere” Adica insula creste, se largeste, omul afla tot mai multe despre propria-i fiinta, constiinta se largeste si ocupa tot mai mult din spatiul psihic subconstient.
Tu asociezi constiinta cu emisfera stanga si subconstientul cu cea dreapta. Eu cred ca ambele emisfere apartin constiintei. Si atunci cand o informatie din psihicul subconstient patrunde in constiinta, o face prin emisfera dreapta catre cea stanga. Mai intai in dreapta ca intuitie, senzatie, apoi in stanga, ca informatie concreta.
Cred că înțeleg.
Și toate astea nu înseamnă că pun mai multă valoare pe una dintre emisfere. Cred că aș prefera un echilibru între ele. Și cred că în direcția aia ne și întreptăm.
Pentru ca astazi am mai mult timp liber, am sa incerc sa spun mai multe despre constiinta.. Eu nu am experienta scrisului, nu sunt obisnuit cu asta si mai ales sa descriu intr-o forma coerenta un amalgam de ganduri. Dar am sa incerc.
Privit din exterior procesul prin care constiinta apare la om pare a fi unul progresiv, dar eu cred ca omul a fost creat de la inceput complet si intreg (dupa chipul si asemanarea creatorului sau) dar in mod arhetipal, asa cum in samanta exista arhetipul copacului inca de la inceput, manifestarea lui fiind progresiva, in ritmul cresterii copacului. Aceasta creatie arhetipala odata ajunsa in materie, pe pamant, isi incepe lungul drum al evolutiei, al manifestarii in acest plan. Mai intai apare intr-o celula, dar nu ii e de ajuns si forteaza, impinge viata mai departe. Apoi, multe mii de ani viata evolueaza, prin mineral, vegetal, animal, el (arhetipul) fiind motorul. Prin toate aceste forme el reuseste sa se exprime intr-un anumit mod si la un anumit nivel. Prin mamiferul acesta, ce seamana foarte mult cu maimuta, pe care noi il numim om, arhetipul atinge cel mai inalt nivel de exprimare: constiinta constienta de ea insasi, in materie.
Privind din punct de vedere psihologic cum constiinta apare, vedem ca ia se manifesta progresiv, copilul repetand in cateva luni toata evolutia de mii de ani a omului. Mai intai el nu stie ca are o forma materiala si ca e separat de restul. La varsta de aproape doi ani copilul, privindu-se in oglinda, se recunoste pe el, devenind constient de propria-i forma. Apoi devine constient de emotii, de ganduri si crede ca toate astea la un loc formeaza eul lui, personalitatea, individul. Cu acest crez omul traieste multe zeci, sute, mii de ani, timp in care eul evolueaza si se consolideaza. Insa, toata aceasta evolutie, pana la modernism, lui nu ii aduce bucuria de a trai. Il vedem in timpul acesta ca pe o fiinta complexa dar tensionata si nefericita. Apoi se intampla ceva, o ruptura… in el insusi. E un moment de criza, moment in care constiinta strapunge pentru prima data personalitatea eului si devine constienta de ea insasi. Atunci omul intelege ca el nu este acest corp, cu toate nevoile lui, ca el nu e nici emotia pe care o simte si nici gandul ce il are, ca toate astea sunt ale lui, sunt moduri in care se manifesta dar el este altceva. El este constiinta. De acum vechea identitate a omului care fusese construita pe baza informatiilor furnizate de organele de simt, emotii si ganduri, incepe sa moara si o identitate noua, cea a sinelui incepe sa se nasca. E momentul in care omul devine constient ca el nu e separat de restul, de intreg, ca aceeasi constiinta se afla in tot ce e viu, ea fiind cea care anima totul.
Noi am invatat la scoala ca particula e ca o minge ce se deplaseaza pe un teren de fotbal. Acum, fizica cuantica ne spune ca particula e o manifestare locala a campului, nu e separata. Cand omul devine constient de sine, el traieste in mod direct natura lui fundamentala si individualitatea lui nu se pierde, dimpotriva, se accentueaza, se extinde, ca un calculator conectat la retea. Eul lui se largeste, depaseste granitele corpului sau fizic si al intereselor sale, ii cuprinde si pe ceilalti, ajungand la o constiinta colectiva care nu tine cont de natiune, rasa, pozitie sociala, etc. Perceptia lui se modifica, devine una globala, toate problemele planetei devin si problemele lui.
Despre constiinta colectiva vorbeste si G. C. Jung, fondatorul psihologiei analitice, inca de la inceputul secolului trecut. El spune ca constiinta fiecarui individ s-a ridicat din subconstient asemeni unei insule ce se iveste din ocean. Din totalitatea psihicului, procentul pe care il ocupa constiinta e unul foarte mic. Cu totii participam la acest psihic, chiar daca suntem constienti doar de acea infima parte a lui pe care noi o numim constiinta individuala. Aceiasi este si situatia creierului, folosim doar o mica parte din masa lui fizica. Conexiunile pe care le realizeaza momentan sunt infime fata de potentialul pe care il are. Odata cu trezirea la constiinta sinelui, conexiunile creierului incep sa creasca si asta marcheaza un inceput, o noua directie in evolutie, pentru mii de ani, timp in care sinele ajunge la o manifestare completa. E un proces prin care dumnezeu devine constient de el insusi in materie, prin om. Nu spun ca el nu e constient de sine, pentru ca este, dar cand se naste in materie, constiinta aceasta de sine se pierde. Omul este reflectia lui dumnezeu. In om exista intregul cosmos, in psihicul lui, dar el nu stie asta pentru ca a asimilat doar o mica particica din psihic. Omul ca sa se cunoasca pe sine trebuie sa devina ceea ce in mod potential este. Despre acest proces vorbeste si Jung in cartile lui, numindu-l individuatie.
Pentru constiinta moderna bazata pe credinta ca fiecare este separat de celalat( adevarat din punct de vedere fizic), e foarte greu de acceptat ca psihicul e unul singur la care suntem conectati cu totii, si mai ales sa accepte ca acest psihic este compus din continuturi sau „indivizi” care din umbra au condus intreaga evolutie, continuturi care se afla acolo inca de la inceputurile creatiei, cu foarte mult inainte de aparitia omului pe pamant. Ele exista in noi, in psihicul nostru, au o vointa proprie si un scop. Au si un mod de a se manifesta dar acesta difera de la un om la altul si de la o epoca la alta. Jung a numit aceste continuturi „arhetipuri”. Chiar daca nu stim, ele participa la viata noastra zi de zi. Atunci cand ne indragostim si nu mai putem sta departe de persoana draga, facem chiar lucruri necugetate pentru a fi impreuna, „ne pierdem capul” si actionam inconstienti de consecinte, atunci avem de a face cu o manifestare a „ahetipului anima”(cazul barbatilor) sau cu „ahetipul animus”(cazul femeilor). El vine din ocean, de sub nivelul constiintei, din subconstient si forteaza constiinta, individul sa mearga in directia in care el doreste. De osevat si femeia capabila sa se sacrifice pentru copilul ei, puterea si vointa pe care „arhetipul mamei” i-o da. Ea ar face orice pentru supravietuirea copilului. Si chiar asta este scopul arhetipului mamei: protejarea noului nascut, continuitatea speciei. Si „arhetipul tatalui” are acelasi scop, dar un mod putin diferit de a se manifesta. Emotia vine din afara constiintei si intotdeauna este manifestarea unui arhetip, chiar daca noi credem ca este dorinta sau vointa noastra, ea vine de dincolo de noi. Incapacitatea noastra de a controla sexualitatea care este mult mai mult decat o necesitate fiziologica, la baza are o emotie, un arhetip, de fapt doua: animus sau anima. Mai sunt si alte arhetipuri, Jung vorbeste de cele mai des intalnite. „Arhetipul eroului”, care prin Ahile, eroul antic, se manifesta foarte puternic. „Arhetipul maestrului spiritual” e un alt arhetip care a sustinut cu energia sa multi oameni porniti pe calea desavarsirii. El e unul dintre acele arhetipuri care a luat si o forma fizica pe pamant, pentru a ghida umanitatea intr-un anumit timp. A fost Socrate, Confucius, Lao Tze, Mahomed si altii. Trebuie amintit si despre „arhetipul sinelui” pentru ca este cel mai important. E un arhetip care abia acum incepe sa se manifeste mai puternic. Cu o manifestare in forma fizica a acestui arhetip, pare sa corespunda existenta lui Isus. Toate aceste arhetipuri care s-au manifestat pentru o scurta vreme pe pamant au facut asta pentru a deschide o poarta, pentru a usura si a face posibila o legatura directa dintre om, in forma fizica si acel arhetip care exista dintotdeauna in psihicul nostru.
Asimilarea in constiinta a unui arhetip e ceva ce se afla in afara vointei individuale. E o schimbare pe care numai timpul o aduce si ritmul e unul interior, pentru fiecare. Omul nu poate decat sa intre in rezonanta (sau nu) cu schimbarile ce vin. El nu poate provoca acest proces. Asta se intampla in mod natural atunci cand noi suntem pregatiti. Cu cat devenim mai mult sinele, cu atat puterea de a ne influenta in mod negativ, al arhetipurilor, scade. Sinele e stapanul arhetipurilor, e constiinta ce le da viata. Cu cat suntem mai straini de el cu atat suntem mai vulnerabili.
S-a observat ca problemele psihice intotdeauna sunt insotite si de tulburari emotionale, pentru ca ele reflecta o incapacitate a constiintei de a se adapta, de a atinge un echilibru functional dintre impulsurile ce vin din subconstient si constiinta. Un conflict dintre interior si exterior. Problemele psihice sunt probleme ale spiritului, foarte rar ele au cauze fiziologice.
Influenta unui arhetip poate avea un efect pozitiv sau negativ asupra constiintei. Este bun atunci cand individul reuseste sa-l asimileze constiintei si este rau atunci cand el devine sclavul lui. O mama poate deveni obsedata de cresterea si educare copilului ei, sufocandu-l, sau poate integra in mod echilibrat consiintei (identitatii) si latura ei materna. Un barbat poate deveni obsedat de iubita lui sau poate asimila in mod echilibrat aceasta noua emotie.
Drumul catre sine e un drum greu, e poteca cea ingusta si departe de multime. Nu-i o veselie. Asa cum si arhetipul sinelui, Isus, o arata, prin retragerea lui in pustie, ne vorbeste de o interiorizare a atentiei, iesirea din ritmul colectiv si intoarcerea spre sine. Sacrificiu, moarte si o noua nastere.
Eu cred ca exista un plan spiritual si unul material, intre ele insa exista o ruptura. Omul e capabil sa uneasca cele doua planuri, sa traiasca in mod constient si in forma fizica in amandoua.
Orientul ne vorbeste despre un corp energetic, care nu e material (desi intretine materia) si nici spiritual, dar uneste cele doua planuri. Ei au cautat mai mult timp decat occidentul sa refaca acea legatura. Din experienta lor aflam ca corpul acesta energetic are trei canale principale cu trei tipuri de energie, pe care sunt amplasati mai multi centri. La baza coloanei vertebrale se afla o a patra energie, care sta acolo, adormita, inca de la inceputurile creatiei. Odata trezita ea urca pe cele trei canale de energie, descizand fiecare centru pana la cel de-al saptelea care se afla in crestetul capului, unde se realizeaza conexiunea dintre cele doua planuri, cel spiritual si cel material, totodata dintre eu si sine. O conexiune slaba la inceput, ca si identificarea cu sinele, dar in timp, incet, incet, odata cu deschiderea tot mai mult a centrilor de energie, lucrurile se schimba. Numai ca energia aceasta poate fi trezita doar de catre o alta persoana in care ea este deja activa, si numai la cei care au o dorinta de evolutie spirituala. Acum, pentru binele tuturor eu sper ca mai exista si o alta cale.
Dupa cum vezi, am gandit mult la toate astea, am cautat raspunsuri la multe intrebari. Nu vreu sa spun ca am gasit ci doar sa povestesc despre gandurile ce le am acum. Poate ca peste ceva timp voi gandi altfel. Ramane de vazut.
Mulțumesc pentru lungul comentariu, dar mi-e teamă că perspectivele noastre sunt destul de divergente.
Eu nu consider că există un plan spiritual separat de cel material. După mine, aspectul spiritual și cel material sunt două perspective diferite ale aceluiași element.
Iar despre Jung, aș zice că interpretarea ta este una destul de… neortodoxă.
De asemenea, nu mă găsesc foarte atras de perspectiva orientală. Parcă o prefer pe cea animistă.
Nu pot spune nici că aș crede în reîncarnare, decât poate în sensul în care atunci când leul mănâncă zebra, carnea zebrei devine carnea leului, zebra se reîncarnează în leu.
Aș mai adăuga faptul că ideea folosiri incomplete a creierului este un simplu mit New Age, nici pe departe dovedit de știință, ci chiar infirmat. Se pare că de fapt ne folosim 100% din creier. Caută pe Internet.
Mai departe, eu mă consider a fi acest corp și emoția pe care o simt și gândul pe care îl am, și mă simt foarte bine în legătură cu asta.
Însă ce m-a uimit cel mai tare este afirmația ta cum că din punct de vedere fizic fiecare este separat de celălalt. Eu mă simt foarte conectat fizic la întregul existenței. Fac parte din circuitul apei de pe planeta asta, fac parte din circuitul carbonului, fac parte din toate circuitele. Fiecare gură de aer pe care o iau conține molecule care au mai trecut prin alte mii și milioane guri, de om și de alte animale. Dacă nu numești asta conectare, atunci nu știu cum ai putea-o numi.
Pentru ca noi percepem doar planul fizic, credem ca planul spiritual e undeva departe, separat de acesta, in cer, sau nu e deloc. Cu toate astea, chiar daca sunt separate eu cred ca ocupa acelasi spatiu. Ex.:intr-o galeata am pus pietre, pamant, apoi apa si in cele din urma am turnat o sticluta de parfum peste ele dupa care le-am amestecat. Daca cineva va dori sa stie ce am eu acolo, va privi in galeata. Pamantul si pietrele le va percepe cu ochii. Punand mana va percepe si umiditatea si-mi va spune ca am pus si apa. Apropiindu-se cu nasul de galeata va percepe si parfumul. Dar daca nu ar avea miros, daca ar avea o problema sau nu ar avea un astfel de organ? Atunci va zice ca in galeata se afla pietre, pamant si apa, atat. Chiar daca exista si parfum, in acelasi spatiu: galeata. Asa inteleg si planurile existentei. Exista o dimensiune fizica, perceputa cu organele de simt, fizice, dupa care urmeaza o alta, sau mai multe, dar eu nu pot sti pentru ca nu am un organ de perceptie nu pentru ca nu ar exista. Dovezi ca exista sunt multe. Dealungul timpului au tot venit profeti care sa ne spuna ca existenta asta nu e totul. Si sunt unii oameni care percep si acea dimensiune. La mine acel organ, care la ei functioneaza, e latent, inactiv. Acel organ pare a fi corpul energetic. Un alt exemplu e samanta. Stiinta actuala poate crea o samanta de grau identica cu una naturala pana in cele mai mici detalii de forma si compozitie, dar pusa in pamant aceasta nu va incolti. De ce? Pentru ca orice corp fizic mai are o dimensiune pe care stiinta nu o poate reproduce, si cu instrumentele fizice nici nu ar avea cum. In acea dimensiune pare a exista viul, esenta, ceea ce face ca lucrurile sa se miste. In concluzie, samanta aceea, cea naturala, privita nu mai are nici o dimensiune in plus. Si totusi are. E acolo. Acolo este energia si informatia pentru planta care va creste, va ajunge la maturitate si apoi va muri. Dar acea parte a samantei pe care noi nu o vedem nu va muri, se va naste intr-o noua planta, un nou ciclu, in abele dimensiuni, si acelasi spatiu. Defapt, celelalte dimensiuni nu au nevoie de spatiu pentru a exista, asa cum exista emotia pe care spui ca o simti, fiind parte din tine.
Da, esti acel corp, emotia pe care o simti si gandul pe care il ai, dar esti si mai mult de atat. La un moment dat o vei afla.
În fond, este posibil ca toți să spunem același lucru, dar cu cuvinte diferite.
Spuneai ca te-a surprins afirmatia mea ca din punct de vedere fizic suntem separati unul de altul.
Voiam sa spun ca fizic nu facem corp comun, suntem separati. Constiinta, insa, e aceeasi si e continua, leaga totul, asa cum ata leaga sirul de margele sau cum valul e legat de ocean.
Am vrut sa am cel mai lung comentariu si cred ca am reusit!