Acuma eu vă întreb: dacă cineva l-ar fi ucis pe Hitler înaintea războiului, oare ar fi fost bine sau rău în mod absolut? Nu ştiu. Poate că dacă prin asta s-ar fi evitat Holocaustul, ar fi fost un lucru bun în mod absolut. Dar asta nu vom şti niciodată. Poate că în locul lui Hitler s-ar fi ridicat cineva mult mai eficient în a elimina toate rasele impure, şi atunci poate că uciderea lui Hitler ar fi fost un lucru rău în mod absolut, etc.
Unii susţin că aceste noţiuni morale, de bine şi de rău absolut sunt înnăscute în noi, ca şi oameni. Dar acest lucru este cât se poate de fals, şi se poate observa mai ales în cazul subiectelor sensibile cum ar fi avortul, pedeapsa capitală, sexul între persoane de acelaşi gen, eutanasia, experimentele pe animale, etc. Unii spun că sunt bune în mod absolut, alţii că sunt rele. Nu pot cădea în nici un fel de acord, cu toate că toţi insistă că ştiu diferenţa dintre bine şi rău.
A cunoaşte diferenţa dintre bine şi rău e luată în tribunale chiar ca şi o măsură a sănătăţii mintale. Dar totuşi, lumea nu pare să poate cădea de acord nici măcar asupra unor subiecte atât de clar definite.
În concluzie, nu sunt deloc pasionat de aceste concepte. Dar trebuie să am de oferit ceva în loc, nu-i aşa? Ce motiv am avea să fim buni unii cu alţii, să mângâi un căţel, etc.?
17 Comentarii
Cred ca te-ai avantat in ape prea tulburi :) Simt si niste influente nietzscheene.
Hmmm… În general nu prea-mi place să citesc filosofie, dar presupun că idei de la diverşi filosofi circulă şi mai ajung şi pe la mine.
Iar apele nu mi se par deloc tulburi, pentru mine este foarte limpede problema. Binele şi răul absolut — imposibil de cunoscut.
Orice are pretentia de “absolut” e imposibil de cunoscut, pentru ca e pur teoretic. E presupus, nu observat.
De acord (cu menţiunea că cei împotriva eutanasiei sunt destul de convinşi că este absolut rea).
Şi sunt de acord că unele chestii imposibile de observat merită speculate. De exemplu evoluţia viitoare a bursei de valori.
Totuşi, alte chestii imposibile de observat, nu prezintă nici un interes să fie speculate, de exemplu numărul persoanelor din Australia care se scobesc în nas în acest moment.
Acuma, în cultura noastră, se observă că speculaţiile despre binele şi răul absolut prezintă foarte mult interes. Prezintă chiar cel mai mare interes dintre toate speculaţiile.
Explicaţia pe care eu o ofer pentru acest deosebit interes este următoarea:
Avem neapărată nevoie să cunoaştem binele şi răul pentru a putea conduce această lume. Dacă nu ar fi destinul nostru să o conducem, nu ar mai exista un interes atât de mare nici pentru binele şi răul absolut.
Eu nu sunt de părere că ăsta ar fi destinul nostru, şi prin urmare nu prea-mi pasă nici de bine sau de rău.
Daca aia care sunt impotriva eutanasiei sunt de acord ca eutanasia e raul absolut, asta-i face absolut idioti :))
Reformuland ce-ai scris mai sus vis-a-vis de bine, rau si putere, adevarul e ca numai oamenii care detin putere si influenta au ocazia, in societatea noastra, sa defineasca si sa impuna conceptia lor despre bine si rau. Care “bine” si “rau” sunt ambele variabile care iau valori in functie de interesele de moment. Ca tot vorbeam de 1984, fa comparatia cu atitudinea Oceaniei fata de Eurasia si Eastasia, care deveneau “bune” sau “rele” in functie de dispozitia Ministry of Truth.
Deficitar aici e conceptul “contradictiei opozitiilor”, grea mostenire venita de la greci. Pentru alternativa poti sa te uiti catre est, la chinezi, mai exact la confucianism, care are la baza conceptul de “dualitate in unitate”.
Poate că tocmai din cauza asta vestul a cucerit estul.
Esticii au avut probleme în a stabili binele şi răul absolut, şi din cauza asta n-ar fi avut cum să conducă lumea aşa de bine ca noi. ((:
Esti sigur ca vestul a cucerit estul? Mai uita-te putin pe cifre :)
Mă refeream din punct de vedere cultural, nu genetic.
Nici macar. Poate doar daca prin “est” intelegi “estul Europei”. Cultura orientala, de exemplu, e prea veche si prea puternic inradacinata ca sa fie schimbata de doua-trei pocnitori occidentale.
China, Japonia, India, cucerite cultural de Occident? Think again!
Oare în organizarea socială din orient predomină contradicţia opoziţiilor sau dualitatea în unitate? Eu zic că i-am făcut.
Eu zic sa mai citesti :)
Chiar acum 3 zile, în alegerile din Japonia, coaliţia de la putere a fost învinsă de opoziţie. Eu unul nu reuşesc să văd dualitatea în unitate din chestia asta.
Dualitatea in unitate e caracteristica pentru confucianismul chinezesc (cum am spus mai sus), nu pentru șintoismul japonez. Acolo-i alta mancare de sushi, la fel de impenetrabila si incoruptibila la nivel metafizic, ontologic, axiologic de catre firava noastra “cultura” occidentala. Nu-i schimbam “noi” pe “ei”, ci ei imprumuta doar ce li se pare util din cultura noastra. Ca tot ai schimbat macazul catre japonezi, citeste despre revolutia lor industriala, si o sa-ti dai seama in ce masura occidentul si-a impus cultura si in ce masura ei au decis ce si cum sa implementeze si sa adapteze la cultura lor. Daca a fost vreodata un razboi cultural, ei l-au castigat detasat.
Recomand cu multa caldura sa citesti, pentru inceput, “Shogun” de James Clavell si “Omul din castelul inalt” de Philip K. Dick. Treci putin si prin Alvin Toffler. O sa-ti mai deschida orizontul :)
Le-am citit pe amândouă. Alvin Toffler nu. O să ţin minte. Mulţumesc.
Şi până la urmă, nici nu ţin aşa de mult la ideea că occidentul a cucerit orientul, e doar ce am auzit că vorbeşte gura lumii.
Dacă tu zici că nu-i aşa, poate că ai dreptate.
Dar în orice caz, occidentul a fost mai cuceritor. Gândeşte-te şi numai la “civilizarea” “primitivilor”. Orientalii nu au fost în nici un caz atât de mult pasionaţi de asta ca şi noi.
Omniscienta este imposibila
Păi… cam asta era şi impresia mea, prin urmare binele şi răul absolut nu numai că nu ar putea fi cunoscute, ci nici măcar n-ar exista.