Prin cultura noastră pluteşte ideea cum că oamenii aparţin unei categorii de fiinţe complet separate de restul comunităţii vii, o idee care nu numai că este în mod evident greşită, ci este şi extrem de periculoasă.
Este foarte periculoasă deoarece, stăpâniţi de iluzia că suntem separaţi şi putem trăi independent de restul comunităţii vii, că nu facem parte din marea reţea a vieţii, vom încerca să distrugem toată viaţa ce nu ne foloseşte în mod direct, exact cum facem acum, iar asta în cele din urmă nu are cum să ducă decât la propria noastră distrugere.
În strânsă legătură cu asta este conceptul de natură, un alt produs al culturii noastre. Ecologiştii hotărâţi să trezească emoţie îi spun uneori Mama Natură, cea care ne-a dat naştere. “Salvaţi Mama Natură,” se zice. Şi chiar în timp ce spun asta, ei dau dovadă că sunt de acord cu una dintre cele mai dăunătoare idei în existenţă: că oamenii aparţin unei categorii de fiinţe complet separate de restul comunităţii vii.
Extincţia vidrei de mare nu e tristă pentru că natura va suferi, ci e tristă şi periculoasă pentru că noi vom suferi, noi adică noi fiinţele vii, inclusiv oamenii. Ideile pe care le circul aici sunt strâns legate de ecologia profundă, poate că vreţi să citiţi mai mult.
În contrast cu ecologia profundă apare antropocentrismul, credinţa că oamenii sunt centrul Universului, şi că trebuie consideraţi a fi separaţi şi deasupra tuturor celorlalte aspecte ale realităţii. Prin urmare, lumea există pentru om, şi aparţine omului.
Un vraci şi învăţător Lakota spunea la un moment dat, arătând spre un gândac de pe jos: “Dacă nu era gândacul ăsta, nici eu n-aş fi existat.” Pe de altă parte, civilizaţia noastră se pare că a pierdut toate astea, şi în schimb preferăm să trăim înstrăinaţi şi izolaţi de extraordinara noastră unicitate.
Şi trebuie să subliniez că eu nu spun nimic legat de teoria sălbaticului nobil, teoria care spune că a trăi “aproape de natură” te face să fii cumva moral superior, un fel de sfânt ecologist. Spun doar că în cultura noastră există nişte idei dăunătoare pentru viaţă în general, idei de care am putea foarte bine să ne debarasăm fără să pierdem ceva, şi chiar am avea de câştigat.
Şi o veste foarte bună pentru final: cu puţină atenţie se poate observa cum idei de genul ecologiei profunde prind din ce în ce mai mult rădăcini.
