Pe scurt, diferenţa dintre conducerea prin consens şi conducerea majorităţii este că, în cazul luării deciziilor prin consens, se discută până când toate părţile cad de acord asupra unei chestiuni, pe când în cazul cunducerii majorităţii, astfel de discuţii nu mai sunt necesare — se face cum vrea majoritatea.
O altă diferenţă, poate nu foarte importantă, ar fi că atunci când se votează, pentru a se vedea care parte deţine majoritatea, chestiunile asupra cărora se votează trebuie să fie scurte şi la obiect. Adesea ele sunt simple întrebări “da sau nu”, iar uneori mai sunt şi de genul “A sau B sau C sau…”. Pe de altă parte când se discută o chestiune asupra căreia se doreşte un consens, se poate ajunge la tot felul poveşti lungi, compromisuri, îmbârligături, etc.
Nu e greu de văzut că luarea deciziilor prin consens e mult mai anevoioasă decât prin simpla majoritate. În plus, în mod clar că este şi practic imposibilă la nivelul unui stat cu milioane de cetăţeni, dar în comunităţi mai mici, la scara numărului lui Dunbar de exemplu, ar putea aduce anumite avantaje.
Aveam de gând mai demult să scriu despre asta, şi am citit de curând ceva foarte fain care m-a împins s-o fac acum: o prezentare din 2002 a lui Jeannette Armstrong, indiancă Okanagan.
Prezentarea se numeşte O perspectivă Okanagan asupra societăţii, şi am de gând să spicui câte ceva de pe acolo.
Jeannette aminteşte de Robert’s Rules of Order, o carte veche din 1876 care pune bazele procedeului democratic de conducere a majorităţii, şi spune că ei i se pare a fi o abordare foarte adversarială, o abordare care aranjează scena pentru opresiunea minorităţii, pentru disensiune. Că dă naştere unui sistem în care conflictul va fi permanent.
Ea mai spune că, pentru indienii Okanagan, perspectiva minorităţii este cea mai importantă voce de luat în considerare. Vocea minorităţii exprimă tot ceea ce nu merge bine, tot ceea ce lumea în general trece cu vederea, şi ceea ce se încearcă a se mătura sub covor.
Ei cred că dacă vocea minorităţii este ignorată, în comunitate vor apărea conflicte care vor pune în pericol pe toată lumea, vor pune în pericol modul în care aceştia cooperează, modul în care aceştia lucrează împreună, şi se bucură de faptul că lucrează împreună, de faptul că sunt împreună.
Prezentarea a avut loc la o conferinţă Bioneers, şi am găsit-o în cartea Original Instructions: Indigenous Teachings for a Sustainable Future, pe care o recomand cu căldură tuturor celor interesaţi de viitorul umanităţii pe această planetă.
3 Comentarii
Comentariu de la Cristi: Că şi în sistemele actuale de conducere a majorităţii există legi date pentru minorităţi.
Eu nu neg asta, dar sublinez faptul că legile respective sunt votate şi discutate de către majoritate, se aplică deoarece majoritatea a decis asta, şi desigur că poate oricând să decidă şi altfel… Şi în multe cazuri şi decide altfel.
Oricum am spus-o şi o repet că la nivel de stat luarea deciziilor prin consens este practic imposibilă. Tot ceea ce spun e că poate e de dorit în comunităţi mai mici.
Poate ca un sistem de decizie prin consens s-ar putea implementa daca participantii ar adera cu sincera convingere la aceeasi ideologie. Atunci tot procesul luarii unei decizii de tip ‘da sau nu’ s-ar reduce la dezbaterea cu privire la care dintre variante corespunde principiilor acelei ideologii.
Desigur, ar trebui sa fie vorba despre o ideologie sanatoasa, rationala care sa ia cele mai bune parti din toate sistemele inventate pana acum (inclusiv din comunism, da) dar sa nu semene cu nici una dintre ele. Trebuie sa fie ceva nou, rezultat din experienta atator esecuri trecute si folosirea atator capete care in momentul de fata gandesc degeaba. Calea ar fi cea a stiintei, sa-i dam acesteia pe langa datoria de ‘a sti’ si pe aceea de ‘a crea’ folosind ceea ce stie. Celor mai buni sociologi, economisti, filozofi, antropologi, istorici (inclusiv cei morti) etc, intr-un cuvant savantilor ar trebui sa li se acorde sarcina de a gandi impreuna in scopul formarii acestei ideologii potrivite cu gradul de cunoastere pe care l-a atins civilizatia.
Zici niște chestii cu care rezonez.
Credința dominantă în cultura noastră este că stilul de viață actual este invenția supremă. Cel mai bun stil de viață care poate exista.
Dar experiența zice contrariul. Nici o invenție nu a fost vreodată invenția supremă, întotdeauna a venit o alta după ea.
Noi, cei din cultura noastră, suntem atât de inventivi în ceea ce privește tehnologia, dar refuzăm cu vehemență să fim inventivi și în ceea ce privește trăitul.
Într-un sens, chiar nu știm cum să trăim, motiv pentru care profeții au un succes atât de mare în cultura noastră. Profetul știe cum trebuie să trăim pentru că a avut o revelație.
Și eu sunt de părere că, observând ceea ce e în jur, putem obține cunoștiințe precise despre cum să trăim.
Tu enumeri sociologia, economia, filozofia, antropologia și istoria ca și domenii unde s-ar putea găsi asemenea cunoștiințe, și sunt de acord cu tine. Doar că aș vrea să mai adaug unul, etologia. Omul nu este singura specie care trăiește, iar dacă vrem să aflăm cum să trăim, ar putea fi util să ne uităm cum trăiesc și alte specii.