Transumanismul

Transumanismul e o chestie interesantă peste care am dat pe Internet. Mi se pare că ar putea fi o continuare ideologică a ştiinţei şi a tehnologiei. Ia uitaţi câteva dintre ideile centrale din transumanism:

Singularitatea. Se observă o creştere exponenţială în cadrul descoperirilor ştiinţifice. Dacă această tendinţă se va menţine în continuare, inovaţiile se vor întâmpla din ce în ce mai repede, până când se va ajunge la o inteligenţă artificială egală cu cea umană. Această inteligenţă va putea, evident, să se autoîmbunătăţească, iar atunci inovaţiile se vor întâmpla chiar şi mai rapid, la ordinul zilelor, orelor, secundelor, fracţiunilor de secundă. Asta e ceea ce se numeşte singularitatea tehnologică.

Nemurirea. Odată cu avansurile ştiinţei şi a tehnologiei, se spune că omul va deveni practic nemuritor. Aceste ţel s-ar atinge prin diferite tehnici cum ar fi ingineria genetică sau copierea întregii conştiinţe umane pe un suport electronic. Astfel s-ar obţine o depăşire a limitărilor biologice de azi.

Acest articol a post publicat în Diverse şi etichetat , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>