01. Civilizaţia noastră

Treptat, agricultura s-a răspândit atât în vest cât şi în est. O scurtă căutare pe Google* poate scoate la iveală faptul ca, în India de exemplu, primele semne de agricultură datează din jurul anului 9.000 îen. De aceea, vă rog să nu mă corectaţi când spun că civilizaţia orientală şi cea occidentală sunt civilizaţii gemene, ambele născute în Revoluţia Agricolă din Mesopotamia. Eu aş merge chiar atât de departe încât să spun că sunt una şi aceeaşi civilizaţie, la care mă voi referi de acum încolo prin “civilizaţia noastră”, sau “cultura noastră” (pentru că civlizaţiile fac parte din categoria culturilor, sunt nişte culturi mai avansate).

La fel ca şi fraţii gemeni, care văd mai degrabă diferenţele dintre ei decât asemănările, şi cultura noastră occidentală tinde să vadă mai mult diferenţele decât asemănările dintre noi şi gemenii noştrii culturali din Orient.

Machu Picchu

Desigur, în istoria umanităţii au mai existat şi alte civilizaţii, în special prin aşa numita “Lume Nouă“, dar unele dintre ele au dispărut înainte de a intra în contact cu civilizaţia noastră, iar cele care au intrat în contact cu noi (cum ar fi civilizaţia Incaşă, Aztecă şi chiar cea Mayaşă) până la urmă au sfârşit prin a fi distruse. Totuşi, când am ajuns în India sau în Japonia, am ştiut că avem de-a face cu de-ai noştrii.

Astăzi, civilizaţia noastră (civilizaţia născută în Revoluţia Agricolă din Mesopotamia) reprezintă aproape 100% din totalul populaţiei umane de pe Pământ. Restul fiind reprezentat de câteva pâlcuri de popoare tribale răspândite pe ici, pe colo.

*În cazul în care căutarea de pe Google nu a dat rezultate, puteţi găsi aici câteva informaţii despre începuturile agriculturii în India.

Acest articol a post publicat în Diverse şi etichetat , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

2 Comentarii

  1. Publicat 9 octombrie 2009 la 2:20 pm | Legătură permanentă

    Comment de probă, vreau să văd cum se vede poza poti sa stergi dupa 3 minute :)

2 Ping-uri

  1. [...] Exemple trebuie cautate în alte societăți umane care nu sunt influențate de civilizația noastră: [...]

  2. [...] Exemple trebuie căutate în alte societăți umane care nu sunt influențate de civilizația noastră: [...]

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>