Am găsit un microscop interior

… doar că de fapt nu-i chiar un microscop, ci mai degrabă un macroscop.

Dacă eliminăm straturi de complexitate care nu-s neapărat necesare, ajungem la starea de flow, de curgere, când ești așa de absorbit de ceea ce faci încât uiți de tot. Uiți de timp, uiți de spațiu, uiți și să mai mergi la WC.

În ultimul articol, mă uitam cu microscopul la limita dintre corp și minte, privită dinspre corp. Și vedeam curgerea de electroni prin sinapse: dinspre simțuri, prin creier, până la mușchi. Simț – procesare – acțiune, cu fiecare sinapsă din creier ca o mică pereche simț-acțiune.

Acum, ce vedem din interior, în starea asta de flow?

Vedem curgerea cea mai cursivă, cea mai puțin încâlcită, cea mai unitară. Poate o vedem chiar ca fiind aceeași cu marea curgere universală. Vedem 1.

În loc să dansezi tu, te dansează muzica pe tine. Te pierzi.

Când ai un mare nod, este ușor să-l vezi ca pe ceva separat, dar când e mai descâlcit, apare evident faptul că-i doar un singur fir.

Granița dintre minte și corp

Dacă mă uit cu microscopul dinspre corp înspre minte văd mai întâi capul, apoi creierul, apoi sinapsele, spațiul gol dintre neuroni. Acolo pare să se întâmple toată acțiunea.

Privită dinspre corp, granița cu mintea pare a fi în sinapse.

Într-o sinapsă, unul dintre neuroni eliberează neurotransmițători și celălalt îi simte cu neuroreceptori.

O treabă amuzantă-i că există și sinapse neuromusculare, adică între un neuron și o celulă musculară.

Altă treabă amuzantă-i că există neuroni care au receptori ce simt lumină, sunet, atingere, gust și miros. Da, celula fotoreceptoare de pe retină este un tip de neuron.

simț -> procesare -> acțiune

Poate că n-ar fi o exagerare prea mare să privesc sinapsele normale, dintre neuroni, ca fiind o pereche acțiune/simț asupra unui mic obiect mental, aflat în sinapsă.

Ce vreau să spun? Nimic anume, doar explorez subiectul.

The Spell of the Sensuous de David Abram

În sfârșit am găsit aici în format electronic o carte pe care o căutam de foarte mult timp.

Așa că o voi oglindi și eu aici.

Recomand din tot sufletul.

Pe scurt: un magician de scenă se apucă să studieze fenomenologia și ajunge așa să cunoască magia tradițională, care în mod surprinzător este aceeași cu magia de scenă, ambele adevărate și false deopotrivă.

Mare atenție la povești

Aș vrea să atrag atenția asupra unei povești care-i din ce în ce mai prezentă în Mass Media: povestea războiului.

Prima dată am fost avertizat de un prieten și m-am gândit că poate doar o fi paranoic.

Dar astăzi am văzut următoarea copertă a revistei pe care părinții mei o cumpără lunar, o revistă științifică de renume, care pretinde a avea cu totul alte interese decât cele politice:

Coperta-ST-iunie

Cei din Mass Media nu sunt proști. Ei știu că lumea nu este compusă din atomi sau molecule. Lumea este compusă din povești, iar ei sunt marii povestitori ai lumii noastre. Ei nu prezintă realitatea, ci o crează.

O poveste câștigă putere atunci când e spusă și ascultată și pierde din putere atunci când nu e spusă și e ignorată.

Așadar, când vine vorba de povești de război, urmați sfatul celor trei maimuțe înțelepte:

3_wise_monkeys_emoji_cards-r4f2d896ec2684dc3ba9915f596992824_xvuak_8byvr_512

Introspecție de solstițiu

Când voința mea se opune voinței Universului,
Mă găsesc prins ca între un fel de ciocan-și-nicovală.
Dacă fac împotriva voinței mele, mă simt vinovat față de mine,
Iar dacă fac împotriva voinței Universului, mă simt vinovat față de Univers.

O soluție, ca de obicei, este a realiza că eu sunt Universul.

Facă-se voia mea!

Gyan-Mudra

Agresivitatea pasivă

Atenție la un tipar comun și nesănătos în cupluri: femeia dominatoare + bărbatul agresiv pasiv.

Acuma, denumirea de agresivitate pasivă nu-i una foarte sugestivă, așa că-i nevoie de detalii.

Comportamentul agresiv pasiv este exprimarea indirectă a ostilității prin trândăvie, glume ostile, încăpățânare, resentiment, morocănoșenie, eșecul intenționat și repetat în a îndeplini sarcinile pentru care cineva este responsabil, implicit sau explicit (sursa).

Adesea când găsești articole scrise de bărbați despre femei dominatoare, observi că ei au tendințe de agresivitate pasivă.

Și adesea când găsești articole scrise de femei despre bărbați agresiv pasivi, observi că ele au tendințe dominatoare.

Un articol rezonabil (dar probabil la fel de bun ca multe altele) este aici.

A, și încă ceva (poate relevant): conceptul de agresivitate pasivă a fost dezvoltat în cadrul armatei și abia mult mai târziu extins la relațiile de cuplu.

Repet citatul din articolul precedent:

Într-o societate a parteneriatului nu era nici o oscilație între un matriarhat și un patriarhat. Există societăți ale dominației și există societăți ale parteneriatului, iar genul nu are nimic de-a face cu asta.

Putem depăși complet rahatul despre gen atunci când vine vorba de forme culturale. Este dominație versus parteneriat. Iar societatea parteneriatului care exista în acele vremuri era expresia chintesențială a unei relații simbiotice.

Să fie rețeaua specifică vieții?

Am impresia că structura de rețea este una specifică vieții (care include tehnologia ca fiind o extensie a vieții).

* rețele neuronale
* rețele trofice
* rețele miceliene
* rețele sociale
* rețele de calculatoare
* rețele de transport în comun

Caut contraexemple: sisteme nevii care totuși să aibă structură de rețea.

Până acum, singurul contraexemplu pe care l-am primit este rețeaua de particule elementare.

Clarificări semantice

Când vorbesc despre viață, las temporar la o parte faptul că totul este viu, și folosesc definiția comună a vieții, după care unele lucruri sunt vii (plante, animale, bacterii) și altele nu sunt vii (pietre, stele, vântul).

Și când spun rețea folosesc tot sensul comun al cuvântului. Adică nu un lanț, nu un inel, nu un arbore, ci o rețea. Englezii i-ar zice mesh network, poate că în română s-ar traduce rețea de tip plasă. Dacă sunteți curioși de topologii de rețele, wiki. Mai exact vorbim despre partially connected mesh network, că nu-i nevoie ca fiecare nod să fie conectat direct cu toate celelalte.

Pe lângă asta, mai e ceva: când spun rețea mă refer la rețea de curgere. Adică la o rețea prin care să se miște ceva, nu doar să stea acolo.

Pisica văzută prin gard

Aș începe cu o poveste.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un om care n-a văzut niciodată o pisică.

El privește prin crăpătura îngustă a unui gard și, de cealaltă parte, trece o pisică. Mai întâi îi vede capul, apoi trunchiul și, în sfârșit, coada.

Nemaipomenit!

Pisica se întoarce prin același loc, iar privitorul vede din nou capul și, un pic mai târziu, coada. Această succesiune începe să semene cu ceva repetabil și stabil. Pisica se întoarce pentru a treia oară, iar el este martorul aceleiași succesiuni obișnuite: mai întâi capul, apoi coada.

Da, este clar, exclamă omul nostru, capul cauzează coada!

El nu vede capul și coada ca făcând parte dintr-un întreg, numit pisică, ci vede coada ca fiind efectul capului, vede capul și coada ca fiind două evenimente diferite.

Am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveste-așa.

Puteam să o spun și în alte feluri, pentru că am mai auzit-o spusă și în alte feluri. Dar ăsta-i ultimul fel în care am auzit-o spusă, și singurul căruia îi pot preciza cu siguranță sursa: Alan Watts.

Unde mergem de aici?

În general timpul este înțeles ca fiind o altă dimensiune, pe lângă cele trei dimensiuni spațiale. Timpul împreună cu spațiul este denumit de fizicieni spațiu-timp, în care timpul joacă rolul celei de-a patra dimensiuni.

Noi, ca și orice altceva, avem și o dimensiune temporală: un început și un sfârșit. Deci ne-am putea considera ca fiind ființie patru-dimensionale.

Doamnelor și domnilor, vă rugăm să vă fixați centurile de siguranță!

Să începem cu o vizualizare. Cum ar arăta un astfel de om patru-dimensional?

În dimensiunea timpului s-ar întinde din momentul nașterii până in momentul morții.

În spațiu, ar arăta ca un fel de șarpe compus din toate locurile pe unde corpul a trecut în fiecare moment al vieții. Asta e ceea ce s-ar numi proiecția în spațiu a unui obiect din spațiu-timp. Ce suntem în fiecare moment sunt secțiuni ale ființei din spațiu-timp.

Mai avem? Mai avem.

Dacă în timp un obiect se separă în două obiecte, în spațiu-timp el este doar un singur obiect. O praștie este un singur obiect, cu toate că unele secțiuni ale iei vor arăta ca un cerc, iar altele ca două cercuri.

Gândiți-vă acum la separarea nașterii. Înainte de naștere erai fizic una cu mama. Deci în spațiu-timp ești tot unit biologic de mama ta și ea de mama ei și ea de mama ei.

Dar nu ne-am dat decât un pas în spate. Dacă ne îndepărtăm și mai mult, vedem întreaga imagine. Întreaga specie este unită fizic într-un mare arbore genealogic.

Bine, ești unit și cu tată, prin crenguța subțire a unui spermatozoid. De fapt, bărbații poate că ar arăta mai mult cu niște crengi blănoase, fiecare firișor un spermatozoid, dintre care doar foarte puțini ajung să atingă creanga femeie într-un loc potrivit în așa fel încât să o facă să se îngroașe, să se îngroașe, până când se ramifică în două.

În spațiu suntem ființe separate, dar existăm în spațiu-timp, iar în spațiu-timp suntem o singură ființă.

Să ne îndepărtăm și mai mult. Vedem marele arbore al vieții. Unirea biologică pe care o avem cu orice trăiește.

Iar dacă mergem până la capăt. vedem chiar întregul arbore al existenței. Unitatea fizică în spațiu-timp a tot ceea ce există.

Abracadabra!