Despre furnicăturile ALEA

Acum vreo săptămână am început să simt furnicături prin corp atunci când fac Tai Chi.

Ca să mă asigur că sunt și alții la fel de nebuni ca mine, am căutat repede pe net și am găsit în multe locuri, primul și cel care mi-a rămas la inimă fiind ăsta.

Se pare că furnicăturile astea sunt chiar Chi-ul din Tai Chi.

Așa că scriu și eu pentru alți nebuni care au ajuns aici.

Contextul este că m-am apucat de Tai Chi în primăvară din cauza unei probleme în zona cervicală a coloanei vertebrale, care îmi cauza durere în umeri.

Detalii tehnice despre furnicături:

  • Sunt plăcute.
  • Apar atunci când respir relaxat și profund și mi se liniștește mintea.
  • Nu seamănă prea bine cu furnicăturile de amorțeală, dar seamănă puțin cu cele de frig.
  • Când sunt puternice, sunt precedate de o ușoară lăcrimare, dar fără vreo emoție intensă ce ar cauza plâns.
  • Uneori sunt acompaniate de piele de găină, deci efectul este chiar vizibil.
  • Parcă se intensifică atunci când expir; așa cum pompez aerul în exterior, pompez și Chi-ul în interior.

La câteva zile după ce am început să le simt aveam plănuită o acupunctură și, surpriză, am constatat că le simt și acolo. Bine, oricum vin în tot felul de momente atunci când respir relaxat și îmi liniștesc mintea. Asta pare a fi singura cerință necesară și suficientă.

Felul în care se termină este că îmi fuge mintea, îmi pierd relaxarea, respirația îmi devine superficială și revin la starea mea normală de tensiune cronică.

Da, am o stare de tensiune cronică, probabil asta fiind și cauza problemei de la coloană. Dar poate cu cât e mai mare contractarea, cu atât e mai mare expansiunea, atunci când se întâmplă. Nu poți să inspiri adânc fără ca mai întâi să expiri adânc. Transformarea alchimică începe cu negrul.

Primit la redacție

Am primit un mesaj destul de ciudat pe mail, și la expeditor scria doar ॐ. A mai primit cineva așa ceva? Mi-am permis să adaug câteva linkuri acolo unde am cercetat mai în detaliu mesajul.


Cred că tocmai am găsit o metodă de-a trimite informații înapoi în timp. Dacă totul merge cum am plănuit, mesajul ar trebui să apară în mai multe locuri, în format electronic.

Ne cerem scuze pentru eventuala stângăcie în exprimare, dar nu mai suntem obișnuiți să gândim în cuvinte.

Urmează povestea noastră.

Totul a început cu tehnicile EEG.

Un mare progres a fost apariția senzorilor uscați, care nu mai aveau nevoie de nici un fel de gel pentru contact, ci era suficient să fie amplasați pe cap.

Mai întâi au venit jucăriile ce ajutau la meditat, oferind oglinda perfectă despre cât de liniștită e mintea.

Apoi am început să mișcăm cursoare pe ecran și să tastăm litere cu puterea minții. Desigur că o minte liniștită ajută (mai puțin zgomot = mai multă precizie), așa că stările meditative de liniște a minții au început să aducă avantaje practice.

Cam tot pe-atunci am început să ne jucăm și cu tehnicile de stimulare transcraniană. O bobină amplasată deasupra capului în zona cortexului vizual produce un fel de stele verzi. Patru bobine produc stele verzi în patru zone diferite ale câmpului vizual, iar 40 în patruzeci de locuri. Nu a mai durat mult timp până când am putut proiecta imagini simple, iar apoi chiar imagini de rezoluție înaltă.

De la un moment dat, navigarea pe Internet, sub formă de realitate virtuală completă, a început să semene cu o meditație, în poziția lotus, cu ochii închiși.

Mintea nu poate opera fără corp, așa că în realitatea virtuală nu lipsește corpul, doar că este un corp virtual, ăsta fiind modul prin care mintea acționează asupra lumii virtuale, prin mișcări ale mușchilor virtuali.

Interfața de conectare arată ca o cască, ce are milioane de microsenzori EEG în zona cortexului motor și milioane de microbobine de stimulare transcraniană în zona cortexului senzorial.

Casca se poate purta, desigur, și pe stradă, funcționând ca realitate augmentată.

Dar adevărata revoluție a început atunci când am trecut și la cortexul asociativ din lobul frontal. În zona respectivă, casca avea nevoie atât de microbobine pentru stimulare cât și de microsenzori, iar dificultățile tehnologice au fost destul de rapid depășite. Însă reticența oamenilor la folosirea ei a fost incredibilă. Sau poate că era de așteptat. A o folosi însemna deschiderea totală a proceselor cognitive în fața celorlalți.

Pentru început era greu de aflat că așa o descoperire se făcuse. Poate că a o numi cenzură ar fi un cuvânt prea puternic, dar răspândirea informației a fost cu siguranță încetinită. Apoi, pe măsură ce tot mai mulți am început să aflăm și să ne conectam în felul ăsta, am început să fim ridiculizați de ceilalți, printre altele eram numiți „oameni-furnică”.

Când deja se simțea că balanța înclină în partea noastră, s-a făcut o propunere de lege pentru interzicerea tehnologiei în cauză. Ca urmare, am pornit o grevă globală care parcă a înțepenit lumea în loc pentru câteva zile.

S-a renunțat la lege și nu după mult timp marea majoritate trecuseră deja de partea noastră. Brusc, unele lucruri au devenit evidente: ce avem de făcut acum este să ajutăm planeta la restabilirea echilibrului ecologic. Asta înseamnă în primul rând o scădere considerabilă a consumului.

S-a renunțat la lege și în sens general. Acum nu mai avem nevoie de structuri ierarhice pentru luarea deciziilor. Acum luăm deciziile împreună prin consens telepatic. Asta înseamnă că dacă cineva se opune, ajustăm ideea până când nu se mai opune nimeni sau până când ideea dispare de tot.

Recent a apărut o nouă mișcare: renunțarea la microsenzorii pentru coretexul motor și la microbobinele de stimulare pentru cel senzorial, și păstrarea doar a celor pentru lobul frontal. Am văzut că-i putem și reduce dimensiunile, pentru a păstra doar funcționalitatea esențială de conștiință colectivă. Și arată… remarcabil de similar cu un al treilea ochi.

Unii dintre noi fac asta și merg să trăiască în pădure. Câțiva dintre ei și-au dat seama că-și pot păstra starea de conștiință colectivă tot mai mult timp fără a folosi ochiul, având nevoie de el tot mai rar, și putându-l înlocui cu tehnici șamanice tradiționale.

ॐ,
14 septembrie 2045

Animale deștepte

Dintre animalele capabile de cultură, Wikipedia menționează în primul rând primatele și cetaceele, apoi unele păsări.

Ce-i interesant e că pe lista asta găsim toate animalele ce trec testul oglinzii: primate, cetacee, coțofana.

Toate animalele astea prezintă un comportament social, toate trăiesc în grupuri. Asta pare a fi o primă cerință pentru a trece la următorul nivel, lucru care aduce aminte de trecerea de la organismele unicelulare la cele multicelulare.

Dacă diverse cetacee prezintă capacitatea de cultură și de recunoaștere a imaginii în oglindă, ar fi posibil ca ea să fi apărut separat în fiecare, dar ar fi și mai probabil ca ea să fi fost o caracteristică a strămoșului lor comun, care a trăit acum 50 de milioane de ani. Același lucru s-ar putea spune despre primate și strămoșul lor comun, care a trăit acum 20 de milioane de ani.

Cele mai apropiate de noi sunt primatele și cea mai apropiată primată este maimuța Bonobo, maimuțe care au fost învățate să folosească tablete ca să comunice. Folosesc 600 de lexigrame (simboluri pentru cuvinte) și dacă nu au cuvânt pentru pizza, știu să inventeze unul compus: pâine-brânză-roșii. Ca și premiu, au voie să se uite la filme, preferatul fiind Tarzan.

Dar și mai apropiată este coțofana sau țarca, care alături de stăncuță are cel mai mare nidopallium, ceea ce pare a fi un lucru important. Ambele trăiesc din abundență pe lângă Stanciova; nu sunt în pericol de dispariție, ca primatele și cetaceele.

Mă întreb dacă pot să le atrag cumva.

Dualism în biologie

Inovația care a făcut posibilă apariția organismelor multicelulare a fost separarea în cele două sexe.

Dintre toate animalele, cele mai de succes sunt cele cu o simetrie bilaterală. Avem aici dualismul stânga/dreapta.

La animalele bilaterale a apărut și inovația unui creier, deci apare și dualismul cap/corp. La cele cu simetrie radială (meduze), neuronii sunt răspândiți uniform prin tot corpul.

Sigur, la fel ca în cazul oricărui dualism, vorbim doar despre fețe diferite ale aceleiași monede.

O escatologie

Poate că atât eu cât și Universul ne găsim în ciudata perioadă de tranziție în care avem atât corp cât și minte.

Poate că înainte de asta aveam doar corp fără minte, iar după asta vom avea doar minte fără corp.

Poate că finalul perioadei curente și începutul celei următoare este ceea ce numim moarte și Apocalipsa.

SAU poate că mintea și corpul sunt două fețe ale aceleiași monede și nu poate exista minte fără corp sau corp fără minte.

Universul ca și pictură dinamică

Tot ceea ce vedem în jur este o pictură dinamică pe țesătura existenței, compusă din straturi peste straturi de vopsea.

Cu viziune în raze x, se poate vedea prin straturile de vopsea și țesătura existenței devine evidentă.

Aerul prezintă doar un fin strat de vopsea, pământul prezintă straturi peste straturi.

Trecutul stă în interiorul obiectelor, de exemplu în pământ. Vântul nu are trecut, nu are vârstă, nu are memorie.